Circulația străinilor în spațiul Schengen

La începutul anilor ‘80, a demarat, la nivel european, o discuție în legătură cu importanța termenului libertate de mișcare. În anul 1984, fostul cancelar german, Helmut Kohl, s-a întâlnit cu președintele de atunci al Franței, François Mitterand, la trecerea frontierei „Goldene Brenn” din apropiere de Saarbrücken. Aici au luat decizia de a elimina controalele la frontiera dintre Germania și Franța. Nici unul din ei nu bănuise atunci ce însemnătate vizionară va avea pe viitor acest gest pentru o Europă fără granițe interne și fără controale la frontiera dintre state.

Viziunea lor a condus, într-o primă fază, la un acord între Germania, Franța, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg, încheiat în 1985, pe nava „Astrid”, pe râul Mosel, în dreptul micii localități de frontieră Schengen, din Luxemburg. A urmat semnarea Convenției de Implementare a Acordului Schengen, în data de 19 iunie

1990. În momentul intrării în vigoare, în anul 1995, aceasta a eliminat controalele la frontierele interne ale statelor semnatare și a creat o singură frontieră externă, unde controalele se desfășoară conform unui set de reguli clare.

De asemenea, au fost stabilite reguli comune în materie de vize, migrație, azil, precum și măsuri referitoare la cooperarea polițienească, judiciară sau vamală. Toate aceste măsuri, împreună cu Acordul Schengen, Convenția de Implementare a Acordului Schengen, deciziile și declarațiile adoptate de către Comitetul Executiv Schengen stabilit în 1990, precum și protocoalele și acordurile de aderare care au urmat, constituie acquis-ul Schengen.

Inițial, acquis-ul Schengen nu a făcut parte din cadrul legislativ comunitar. Acest lucru s-a schimbat însă odată cu semnarea Tratatului de la Amsterdam, în data de 2 octombrie 1997, intrat în vigoare la data de 1 mai 1999. Un Protocol atașat Tratatului de la Amsterdam încorporează acquis-ul Schengen în cadrul legislativ și instituțional al Uniunii Europene. Începând cu acest moment, acquis-ul Schengen face parte din legislația comunitară și a fost transferat în noul Titlu IV - Vize, azil, imigrație și alte politici legate de libera circulație a persoanelor, al TUE.

Printre cele mai importante măsuri adoptate de către statele Schengen, se numără:

- eliminarea controalelor la frontierele interne și stabilirea unui set de reguli pentru trecerea frontierelor externe;

- separarea fluxurilor de pasageri în porturi și aeroporturi;

- armonizarea regulilor referitoare la condițiile de acordare a vizelor;

- stabilirea unor reguli pentru solicitanții de azil;

- introducerea unor reguli referitoare la supravegherea și urmărirea transfrontalieră pentru forțele de poliție din statele Schengen;

- întărirea cooperării judiciare prin intermediul unui sistem rapid de extrădare și implementare a deciziilor judecătorești;

- crearea Sistemului Informatic Schengen.

Principalele aspecte abordate de Convenția Schengen

Controlul frontierelor

Traversarea frontierelor interne

Art. 2 din Convenția de Implementare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 a fost abrogat prin Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 privind crearea unui Cod Comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulații a persoanelor peste frontiere (Codul Frontierelor Schengen).

Regulamentul (CE) nr. 562/2006 prevede absența controalelor la frontieră pentru persoanele care trec frontierele interne dintre statele membre ale Uniunii Europene.

Înainte de implementarea Acordului Schengen, majoritatea frontierelor din Europa de Vest erau patrulate și exista o rețea complexă a posturilor poliției de frontieră pe tot continentul, pentru a verifica identitatea persoanelor doritoare să călătorească dintr-o țară în alta.

Ulterior implementării Acordului, posturile de frontieră au fost închise (și în multe cazuri demolate) între statele semnatare. Codul frontierelor Schengen cere statelor participante să îndepărteze toate obstacolele în vederea fluidizării traficului la frontierele interne. Astfel, pasagerii autostrăzilor, căilor ferate și aeriene nu le mai este verificată identitatea la trecerea frontierei (totuși controalele de securitate sunt încă permise). Vizitatorii statelor Schengen pot primi o viză Schengen, în baza căreia pot circula nestingheriți în spațiul Schengen.

Trecerea frontierelor externe

Art. 3- 8 din Convenția de Implementare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 au fost abrogate prin Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 privind crearea unui Cod Comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulații a persoanelor peste frontiere (Codul Frontierelor Schengen).

Prin acest Regulament, se stabilesc reguli ce stau la baza controlului la frontieră pentru persoanele care trec frontierele externe statelor membre ale Uniunii Europene.

Acest Regulament se va aplica oricărei persoane care trece frontiera internă sau externă a statelor membre, fără a afecta:

- drepturile persoanei care se bucură de dreptul comunitar de liberă circulație;

- drepturile refugiaților și persoanelor care solicită protecție internațională, în special în ceea ce privește principiul „non refoulement”.

Capitolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 562/2006 (Codul Frontierelor Schengen) reglementează chestiunea traversării frontierelor externe. Acestea pot fi traversate, în principiu, numai prin punctele de trecere a frontierei, între orele stabilite în acest scop, iar părțile contractante se obligă să impună sancțiuni pentru traversarea neautorizată a frontierelor externe prin alte locuri decât punctele de trecere sau în afara orelor fixate în acest scop.

De asemenea, este reglementată situația pasagerilor zborurilor din state terțe, care se transferă pe zboruri interne. Aceștia vor fi supuși unui control la intrare, pe aeroportul de sosire a avionului care a efectuat zborul extern. Pasagerii de pe zborurile interne care se transferă pe curse aeriene cu destinația spre state terțe și bagajele de mână vor fi supuși unui control la plecare pe aeroportul unde are loc plecarea zborului extern.

Articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 562/2006 (Codul Frontierelor Schengen)

reglementează situația cetățenilor statelor terțe care intră pe teritoriul unui stat Schengen. Pentru șederi care nu depășesc trei luni, acestora li se poate acorda permisiunea de intrare pe teritoriul unui stat Schengen, dacă îndeplinesc anumite condiții. Articolele cuprinse în CFS mai conțin reglementări referitoare la circulația transfrontalieră, la frontierele externe, la controlul frontierelor și la cooperarea între statele membre.

Aceste controale sunt coordonate de UE prin FRONTEX și sunt supuse unor reguli comune. Detaliile controalelor la frontiere, supravegherea și condițiile în care se poate intra în Spațiul Schengen sunt detaliate în regulamentul UE, numit Codul Frontierelor Schengen.

Toate persoanele care traversează frontierele externe, intrând sau ieșind, sunt subiectul unei minime verificări. Controalele la ieșire permit, printre alte lucruri, să se determine dacă persoana care părăsește spațiul Schengen a avut dreptul de la bun început să intre, sau dacă acea persoană a depășit perioada pentru că i s-a permis șederea, verificarea alertelor incluse în SIS și în bazele de date naționale, spre exemplu, o alertă de urmărire emisă de un alt stat membru.

Frontierele externe sunt localizate pe autostrăzile care traversează frontiera, aeroporturi, porturi și la bordul trenurilor. Supravegherea prin sistemul de camere, unele echipate cu tehnologie infraroșu, sunt localizate în puncte critice, de exemplu la frontiera dintre Slovacia și Ucraina. De-a lungul coastei de Sud a statelor Schengen, poliția de coastă face eforturi substanțiale pentru a preveni intrarea fără permisiune a ambarcațiunilor private.

Condiții de intrare pentru resortisanții țărilor terțe