Clasificarea Infracțiunilor Internaționale

CLASIFICAREA INFRACŢIUNILOR INTERNAŢIONALE

Constituirea Dreptului Internaţional Penal

Orice normă de drept exprimă o voinţă. Dacă exprimă voinţa unui stat,norma respectivă face parte din dreptul naţional al statului respectiv. Dacă exprimă voinţa unei colaborări dintre state, ea devine normă de drept internaţional.

Ştefan Glaser dă urmatoarea definiţie dreptului internaţional penal : "ansamblul regulilor stabilite pentru a reprima violările preceptelor dreptului internaţional public", iar Vasile Creţu "...un ansamblu de norme juridice,convenţionale sau cutumiare,stabilite sau acceptate de state, ca parte a dreptului internaţional public în baza cărora este organizată încriminarea şi reprimarea faptelor antisociale prin care se aduce atingere unor interese fundamentale ale comunităţii internaţionale".

Faptele penale ,care fac obiectul reglementării de către dreptul internaţional penal,sunt cele prin care se aduce atingere relaţiilor paşnice dintre popoare ,precum şi drepturilor fundamentale ale omului aşa cum sunt crimele împotriva păcii;crimele contra umanităţii şi crimele de război, şi cele prin care sunt afectate sau tulburate alte valori fundamentale pentru societatea umană sau activităţi importante pentru colaborarea internaţională:în această categorie intră infracţiunile internaţionale (terorismul traficul de sclavi,traficul de femei şi copii,distrugerea unor valori culturale , traficul de droguri ,pirateria,deturnarea de aeronave )şi alte asemenea fapte.

În literatura juridică se foloseşte atât denumirea de drept internaţional penal,cât şi de cea de drept penal internaţional. Unii autori asimilează cele doua moduri de exprimare,alţii consideră ca cele două sintagme exprimă concepţii diferite.Astfel, dreptul internaţional penal face parte din ordinea juridică internaţională,pe când dreptul penal internaţional apără ordinea internă a fiecărui stat,el cuprinzând norme de drept intern,care au şi un element de extraneitate,cu toate acestea între cele doua ramuri există o strînsă legătură. Dreptul internaţional penal s-a constituit ca normă de sine stătătoare a dreptului internaţional public după al doilea război mondial,momentul naşterii acestuia fiind considerat sancţionarea penală a criminalilor de război şi a celor care au săvârşit crime împotriva păcii şi securităţii internaţionale prin declanşarea şi purtarea unor razboaie de agresiune. De-a lungul timpului au fost adoptate numeroase convenţii prin care sunt reglementate probleme majore privind protecţia internaţinală a unor importante valori ale umanităţii şi lupta tot mai organizată împotriva criminalităţii internaţionale.Dintre acestea mai importante sunt:

- Declaraţia Universală a Dreptului Omului - 1948;

- Convenţia unică asupra stupefiantelor - 1961;

- Pactul internaţional cu privire la drepturile civile si politice - 1966; - Convenţia pentru reprimarea traficului de fiinţe umane si exploatarea prostituării femeilor - 1967

- Convenţia pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor - 1970 - Convenţia internaţională asupra eliminării şi reprimării crimei de aparrtheid -1976

- Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid - 1996 Interesul internaţional pentru amplificarea eforturilor în scopul colaborării tot mai largi în reprimarea criminalităţii şi pentru codificarea tot mai precisă a normelor din acest domeniu ,este dovada că în zilele noastre asistăm la o largă afirmare a dreptului internaţional penal,la conturarea tot mai clară a principiilor ,a instrumentelelor şi metodelor sale,care să-l facă mai eficient în lupta comunităţii internaţionale pentru sancţionarea încălcărilor aduse principiilor si normelor de drept şi pentru respectarea legislaţiei internaţionale ,atât în timp de pace ,cât şi în perioada conflictului armat.

Odată cu dezvoltarea dreptului internaţional şi mai ales a instituţiei răspunderii,noţiunea de infracţiune a obţinut un nou contur .Însă lipsa unei abordări diferenţiale faţă de diversele infracţiunii cu caracter internaţional a cristalizat ideea guvernării în dreptul internaţional a concepţieie răspunderii civile a statului ca unic subiect al unei asemenea răspunderi.În consecinţă , relaţiile de drept internaţional ,indiferent de caracterul şi importantă socială a obiectului infracţiunii , se limitau la cele de tipul cărora statul-victimă putea să ceara despăgubiri,iar statul-vinovat era obligat să le achite.