Clauze Obligatorii ale Contractului Individual de Munca

1. Definitia si reglementarea contractului individual de munca

Initial, contractul individual de munca a fost reglementat de art. 1470 pct.1 din Codul Civil, alaturi de contractul de antrepriza si de cel de transport, ca una din felurile de locatiune a lucrarilor, si anume „aceea prin care persoanele se obliga a pune lucrarile lor in serviciul altora”. Era cunoscut sub denumirea de contractul de locatiune de munca (art.1413 din Codul Civil).

El a fost prevazut distinct, pentru prima data, de Legea contractelor de munca din anul 1929. Ulterior, a facut obiectul principal de reglementare atat pentru Codul muncii din 1950, cel din 1972, cat si pentru Codul muncii, in vigoare de la 1 martie 2003.

Codul muncii contine un intreg titlu (II), intitulat „Contractul individual de munca”, cel mai cuprinzator din structura sa; inglobeaza noua capitole (art.10-107), ceea ce reprezinta aproximativ o treime din textele Codului. Contractul individual de munca este institutia reglementata exhaustiv, motiv pentru care se apreciazaca actualul Cod al muncii este, cu prioritate, o lege a acestui contract.

Contractul individual de munca este acea conventie in temeiul careia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze o anumita activitate pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana juridica sau persoana fizica, care, la randul sau, se obliga sa plateasca remuneratia, denumita salariu si sa asigure conditii adecvate desfasurarii activitatii, mentinerii securitatii si sanatatii in munca.

2. Continutul contractului individual de munca

Referindu-ne la continut, se are in vedere drepturile si obligatiile celor doua parti- salariatul si angajatorul, clauzele acestui contract. Contractul individual de munca are in continutul sau, o parte legala si una conventionala.

Partea legala se refera la drepturi si obligatii cuprinse in Codul muncii si in alte acte normative ce reglementeaza raporturile juridice de munca. Ca urmare, chiar daca anumite clause nu sunt prevazute in mod expres in contract, ele rezulta din lege.

Importanta contractului individual de munca consta in faptul ca prin incheierea lui devin aplicabile toate prevederile legale in raportul concret dintre doua subiecte de drept determinate care au consimtit in mod liber, dupa propria lor vointa, sa stabileasca acest raport. Prin urmare clauzele contractului sunt stabilite de parti, angajator si salariat, in urma negocierii directe, singura interdictie fiind ce aceste clauze sa nu contravina legii, ordinii publice si contractului colectiv de munca.

Partea conventionala reprezinta acea parte a contractului lasata la liberul acord de vointa al partilor, dar, si in acest caz, cu respectarea normelor legale, a contractului colectiv de munca, a ordinii publice si a bunurilor moravuri. Drepturile si obligatiile cuprinse in actele normative care au caracter de ordine publica nu pot fi incalcate spre a se crea salariatului un statut defavorabil fata de minimul legal.

3. Clauzele obligatorii ale contactului individual de munca

Privite atat prin prisma doctrinei juridice, dar si a continutului art.17 alin .1 din Codul muncii, pe notiunea clauze obligatorii ale contractului individual de munca se suprapun acele elemente comune tuturor acestor acte juridice si care sunt supuse modificarii in prezenta acordului partilor, asa cum se arata in art.41 alin.1 Codul muncii.

Potrivit modelului-cadru al contractului individual de munca, aprobat prin ordin al ministrului muncii si solidaritatii sociale, acesta trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu urmatoarele elemente:

- partile contractului;

- obiectul sau;

- durata contractului;

- locul de munca;

- felul muncii;

- atributiile postului;

- durata muncii;

- concediul;

- salarizarea;

- drepturi specifice legate de sanatatea si securitatea in munca;

- alte clauze (perioada de proba, perioada de preaviz, etc.);

- drepturi si obligatii generale ale partilor;