Clauzele Abuzive în Contractele Încheiate cu Consumatorii

1. Consideraţii introductive

În contractul încheiat între profesionişti şi consumatori , libertatea contractuală, de stabilire a clauzelor contractului, este uzitată unilateral de către profesionişti, aceştia impunând clauze care le sunt favorabile, iar dezechilibrul juridic al părţilor contractante, astfel instaurat, constituie un abuz al profesionistului, având ca fundament puterea sa economică. Pentru a restabili echilibrul contractului, înlăturând şi sancţionând abuzul profesioniştilor, a fost reglementat domeniul clauzelor abuzive în contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

Reglementarea în această materie este cuprinsă în Legea nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori , care a fost edictată ca urmare a transpunerii în legislaţia naţională a Directivei nr. 93/13/CEE . Directiva europeană prevede expres că domeniul de aplicare al acesteia are ca obiect armonizarea dispoziţiilor legislative, reglementare şi administrative ale Statelor membre cu privire la clauzele abuzive încheiate între un profesionist şi un consumator. Pentru a fi incidente prevederile legii interne şi ale directivei, raporturile vor fi în exclusivitate de natură contractuală, iar contractul va fi încheiat între categoriile de persoane care deţin calitatea de consumator, pe de o parte, şi profesionist, pe de altă parte.

Scopul acestui studiu este de a aprofunda mecanismul de reprimare a clauzelor abuzive în contractele de consum. În cele ce urmează, vom supune analizei următoarele aspecte: elementele definitorii ale unei clauze abuzive, ocazie cu care vom discuta domeniul material şi personal de aplicare, precum şi criteriile de determinare a caracterului abuziv; modalităţile de materializare a clauzelor abuzive; procedura de reprimare.

2. Conceptul de clauză abuzivă

Clauza abuzivă reprezintă o stipulaţie contractuală care are menirea de a rupe echilibrul contractual, transformându-l într-o modalitate de dobândire a unui avantaj excesiv în persoana profesionistului şi, respectiv, a unui „dezavantaj semnificativ” de partea consumatorului . Prin prisma reglementărilor conţinute de Legea nr. 193/2000, modificată, şi de Directiva 93/13/CEE, clauza abuzivă este privită ca fiind acea clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul şi care, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

2.1. Sfera de aplicare a prevederilor legale privind clauzele abuzive

Prevederile legii nr. 193/2000 fac referire la contractele încheiate între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, cu alte cuvinte contracte de consumaţie. Contractele de adeziune, o consecinţă a fenomenului vânzării în masă, sunt imaginea lipsei de negociere directă a stipulaţiilor contractuale. Numărul contractelor, rapiditatea încheierii lor, intervenţia prepuşilor care nu au nicio putere de decizie interzice în distribuţia modernă orice negociere precontractuală. Astfel încât, pe lângă avantajele evidente pe care le prezintă, asigurând rapiditatea şi securitatea tranzacţiilor, acest tip de contracte comportă şi dezavantaje pentru partea slabă, consumatorul. Redactarea unilaterală a contractelor de adeziune permite inserarea de clauze abuzive, care creează un dezechilibru între profesioniştii care le-au conceput şi consumatori, care doar au semnat contractele, fără a le putea modifica .

De la prevederile art. 1 al Legii nr. 193/2000 – unde se stipulează că fac obiectul acestei reglementări toate contractele încheiate între profesionişti şi consumatori – în art. 3 alin. (2) se reglementează o excepţie care priveşte „clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative” şi în legătură cu care se instituie, astfel, o prezumţie absolută de echilibru contractual, care îşi are fundamentul în simpla prevedere a acestor clauze de către lege. Tot astfel, Directiva nr. 93/13/CEE în art. 1 alin. (2) exceptează sferei sale de aplicare clauzele contractuale rezultate din dispoziţii cu caracter imperativ de natură statutară sau reglementară sau din prevederile convenţiilor internaţionale la care statele membre au aderat, excluzând astfel, în mod expres, contractele din domeniul transportului.

2.2. Părţile contractante

În economia clauzelor abuzive, determinarea subiecţilor raportului juridic de dreptul consumaţiei prezintă importanţă, deoarece însăşi aplicabilitatea regimului specific clauzelor abuzive depinde de calificarea subiecţilor speciali ca fiind consumator şi profesionist.

Legea nr. 193/2000, modificată, defineşte consumatorul ca fiind orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care încheie un contract în afara activităţii lor autorizate, profesionale sau comerciale. Deci domeniul de aplicare al reglementării, din perspectiva noţiunii de „consumator” include, alături de persoana fizică, doar persoanele fizice constituite în asociaţii, spre deosebire de prevederile Directivei nr. 93/13/CEE, care circumscrie restrictiv în art. 2 alin. (1) noţiunea de consumator doar la persoana fizică ce acţionează în scopuri neprofesionale, cu determinarea expresă că încheierea contractului de către aceasta se realizează eminamente în afara activităţii autorizate, profesionale sau comerciale, deci în scop personal, neprofesional . Din definiţia legii şi a directivei, se poate deduce că suntem în prezenţa unui nou subiect de drept şi anume consumatorul, care contractează de pe poziţia unui profan aflat într-o situaţie de inferioritate atât în ceea ce priveşte puterea de a negocia, cât şi referitor la nivelul de informare . Condiţiile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a fi catalogată drept consumator sunt: să fie o persoană fizică ; să încheie un contract în scop extraprofesional .