Clauzele Obligatorii ale Contractului Individual de Muncă

Contractul individual de muncă.

Definiţie:

Articolul 10 din Codul Muncii dă o definiţie mai complexa contractului individual de muncă definindu-l ca fiind contractul in temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze muncă pentru şi sub autoritate unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumită salariu.

Prin încheierea contractului individual de muncă, angajatul se obligă la prestarea unei anumite munci, acceptând subordonarea sa faţă de angajator care, la rândul său, se obligă la plata salariului şi la asigurarea condiţiilor de muncă. Din definiţia de mai sus putem concluziona că un contract individual de muncă se caracterizează prin următoarele elemente cumulative:

a) Prestarea muncii;

b) Retribuirea muncii prestate;

c) Legătura de subordonare dintre salariat şi patronul său;

d) Elementul temporal.

Clauzele obligatorii ale contractului individual de muncă.

a) Obligaţia de informare

Potrivit art. 17 alin. (1) din Codul Muncii, anterior încheierii sau modificării contractului, angajatorul are obligaţia de a informa persoana selectată în vederea angajării ori, după caz, salariatul, cu privire la clauzele esenţiale pe care intenţionează să le înscrie în contractul individual de muncă sau să le modifice. Pentru reglementarea acestei obligaţii au fost avute în vedere prevederile directivei Consiliului Comunităţilor Europene 91533CEE privind obligaţia angajatorului de a informa lucrătorul asupra condiţiilor aplicabile contractului sau raportului său de muncă.

b) Obligaţia juridică a informării

Obligaţia de informare revine angajatorului anterior incheierii sau modificării contractului de muncă. Astfel, în momentul în care angajatorul este obligat să realizeze informarea, acordul părţilor cu privire la încheierea sau modificarea contractului de muncă nu s-a realizat şi, în consecinţă, informarea constituie o ofertă a angajatorului. Astfel, părţile pot să negocieze în continuare cuantumul drepturilor salariatului şi vor încheia contractul individual de muncă atunci când vor ajunge la un acord în privinţa acestora.

c) Obiectul informării

Potrivit art. 17 alin. (2) din Codul Muncii informarea trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:

- Identitatea părţilor – este suficientă menţionarea elementelor de identificare a angajatorului.

- Locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să fie încadrat în diverse locuri – într-o astfel de situaţie părţile pot negocia şi cuprinde în contractul individual de muncă o clauză de mobilitate.

- Sediul sau după caz domiciliul angajatorului.

- Funcţia sau ocupaţia conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din România sau altor acte normative şi atribuţiile postului.

- Riscurile specifice postului – condiţiile de muncă ce afectează sănătatea salariatului, şi determină acordarea unor drepturi suplimentare: alimentaţie anti-dot; program de lucru redus; reducerea vârstei de pensionare etc.

- Data la care contractul urmează să îşi producă efectele – aceasta poate fi data încheierii contractului dar şi o dată ulterioară acestuia.

- În cazul unui contract de muncă pe periodă determinată sau al unui contract de muncă temporară, durata acestora.

- Durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul – concediul de odihnă normal ( minim 20 de zile lucrătoare pe an conform Codului muncii şi, respectiv, minim 21 de zile lucrătoare pe an conform Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel naţional), precum şi concediul de odihnă suplimentar.