Codul deontologic al medicilor raportat la problema avortului

Introducere

De-a lungul timpului, avortul privit ca o problemă de interes social a reprezentat permanent o controversă. Acest fenomen a luat amploare din momentul în care avortul a devenit o tehnică aprobată legal și efectuată de către medici, concretizându-se efectiv într-un act medical.

Avortul, privit ca o dezbatere socială continuă, pune în balanță atât factori legați de ordin legal, medical, etic, religios, cât și factori legați de efectele pe care le are asupra grupurilor de persoane, respectiv femeile însarcinate, fătul, doctorul, preotul, chiar și comunitatea în sine.

Avortul (din fr. avorter ) reprezintă întreruperea accidentală sau provocată a gravidității înainte ca fătul să poată trăi în afara organismului matern.

Pentru a construi o perspectivă de anasamblu, vom analiza unde se încadrează legislația românească în ceea ce privește avortul pe plan internațional. Vom puncta evoluția acestui fenomen privind traseul pe care l-a parcurs din trecut până în prezent și ce se prefigurează a se întâmpla în viitor.

I. Evoluția

În ceea ce privește evoluția pe plan național, deși nu există o sursă exactă, se poate specula apariția avortului din perioada geto-dacă. Pentru a susține acest fapt pornim de la premisa că bărbații aveau puteri discreționare asupra familiei, de unde se poate subînțelege că infaticidul putea fi practicat. Tragem concluzia că atitudinea față de avort era una permisivă. În același timp, având în vedere că în acea perioadă se practica poligamia, faptul că un bărbat putea avea mai multe neveste dădea posibilitatea ca acesta să aibă o atitudine indifirentă față de provocarea unui avort de către una dintre soții, deorece acestuia i se putea oferi un copil de oricare dintre celelalte neveste. Acest fapt putea avea însă o însemnătate mai mare și inegală pentru soție în comparație cu cea a bărbatului, deorece aceasta nu se mai putea afla pe picior de egalitate cu celelalte soții pentru că nu îi oferea ceea ce este de datoria sa ca femeie. Astfel, tragem concluzia că, se punea accentul pe valoarea fătului în mod diferit.

În Evul Mediu, având în vedere influența bisericii, avortul este privit din perspectivă religioasă. Potrivit actului legislativ al Țării Românești din acea vreme femeia care utiliza diferite metode cu efect abortiv era considerată criminal și era pedepsită ca atare dupa regulile impuse de biserică.

În penal, avortul a fost incriminat încă din 1864 acesta căzând sub incidența legii penale din Codul din 1936 rațiunea fiind că prin aceasta se urmărește înlăturarea pericolului cu privire la demografie, precum și protejarea sănătății și vieții femeii însărcinate. Ulterior au fost permise întreruperile de sarcină la solicitarea femeii însărcinate fără ca aceasta să aibă nevoie de acordul soțului, ori al părinților în cazul în care aceasta era minoră sau chiar fără a fi necesare date de indentificare ale acesteia. Singura condiție impusă era ca procedura avortului să fie realizată în instituții medico-sanitare de către persoane autorizate. Acest lucru a dus la creșterea avortului în masă, având drept replică scăderea radicală a natalității, precum și alte efecte asupra femeii ce putea suferi vătămări, sterilitate secundară, nașteri premature, avorturi spontane sau alte tulburări, ori chiar decesul acesteia. In urma apariției acestor consecințe, avortul este interzis din nou prin Decretul nr.770/1966 . Prin Decretul adoptat după Revoluția din 1989 au fost abrograte toate dispozițiile cu privire la interzicerea avortului.

În prezent, organele judiciare au realizat o încadrare juridică după cum urmează:

”Articolul 185: Provocarea ilegală a avortului

(1)Întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârșită în vreuna dintre următoarele împrejurări:

a) în afara instituțiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop;

b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate;

c) dacă vârsta sarcinii a depășit patrusprezece săptămâni, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

(2)Întreruperea cursului sarcinii, săvârșită în orice condiții, fără consimțământul femeii însărcinate, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

(3)Dacă prin faptele prevăzute în alin. 1 și 2 s-a cauzat femeii însărcinate vreo vătămare corporală gravă, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

(4)În cazul când fapta prevăzută în alin. 2 și 3 a fost săvârșită de medic, pe lângă pedeapsa închisorii, se va aplica și interdicția exercitării profesiei de medic, potrivit art. 64 lit. c).

Tentativa se pedepsește.

(5)Nu se pedepsește întreruperea cursului sarcinii efectuată de medic:

a) dacă întreruperea cursului sarcinii era necesară pentru a salva viața, sănătatea sau integritatea corporală a femeii însărcinate de la un pericol grav și iminent și care nu putea fi înlăturat altfel;

b) în cazul prevăzut în alin. 1 lit. c), când întreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice, potrivit dispozițiilor legale;

c) în cazul prevăzut în alin. 2, când femeia însărcinată s-a aflat în imposibilitate de a-și exprima voința, iar întreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice, potrivit dispozițiilor legale.”