Codul Silvic, legătura cauzală în dreptul mediului

I. Introducere.

Noțiunea de mediu, noțiune cameleon, cum este caracterizată de Michel Prieur (doctor honoris causa al Universității de Ecologie din București în 2011) , cunoaște nenumărate semnificații și este folosită cu înțelesuri mai mult sau mai puțin diferite în numeroasele medii ale societății umane. Pentru Comunitățile europene mediul reprezintă ansamblul elementelor care, în complexitatea relațiilor lor, constituie cadrul, ambianța și condițiile vieții oamenilor, astfel cum există sau cum sunt percepute.

O altă definiție juridică a mediului o oferă Convenția privind răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate de activități periculoase pentru mediu, redactată de Consiliul Europei și care, în cadrul definițiilor cuprinse de art.2 la punctul 10 menționează:

“Mediul cuprinde:

- resursele naturale abiotice și biotice, cum sunt aerul, apa, solul, fauna și flora, precum și interacțiunile între acești factori;

- bunurile care compun moștenirea culturală;

- aspectele caracteristice ale peisajului”.

Astfel putem concluziona că noțiunea de “mediu” este considerată a cuprinde “ansamblul de condiții și elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul și subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice și anorganice, precum și ființele vii, sistemele naturale în interacțiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale și spirituale”.

Raportat la cele menționate mai sus, în continuarea acestui referat, voi încerca să identific și să analizez raportul cauzal, respectiv importanța florei și vegetației (îndeosebi ramura silvică), în dreptul mediului românesc.

II. Definiții ~ Dreptul Mediului

Dreptul mediului este constituit din ansamblul complex al normelor juridice care reglementează relațiile ce se stabilesc între oameni privind atitudinea lor față de mediu, ca element vital și suport al vieții, în procesul folosirii în scopuri economice, sociale și culturale a componentelor sale - naturale și artificiale - precum și relațiile legate de protecția, conservarea și dezvoltarea lor durabilă. Raportat cu precădere la această ramură de drept, putem regăsi și:

~Codul Silvic~ Acesta cuprinde, în formă sistematică și unitară, normele de drept privind administrarea, gospodărirea, protecția și paza fondului forestier, precum și răspunderea pentru faptele care aduc atingere regimului silvic. Conform prevederilor Codul Silvic al Romaniei (Legea 46/ 2008), prin notiunea de fond forestier national intelegem totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producție sau administrație silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinație forestieră și neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990 sau incluse în acestea ulterior, în condițiile legii, indiferent de natura dreptului de proprietate.