Comitetul International al Crucii Rosii

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Comitetul International al Crucii Rosii.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 8 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Pe 24 iunie 1859, în timpul războiului italian de unificare, trupele franco-sardiniene s-au ciocnit cu cele austriece lângă micul oraş Solferino, în nordul Italiei. În acea zi, un cetăţean al Genevei, Henry Dunant, călătorea în acea regiune pentru a-l întâlni pe Napoleon al III- lea, din motive personale. În seara bătăliei, Dunant a ajuns în oraşul Castiglione, unde se adăpostiseră mai mult de 9000 de răniţi. În cea mai mare biserică, Chiessa Maggiore, unde mii de oameni zăceau fără îngrijire, Dunant împreună cu femei din acea zonă s-au străduit timp de câteva zile şi nopţi să le dea apă, să le spele şi să le îngrijească rănile şi să le ofere tutun, ceai şi fructe.

Dunant a rămas la Castiglione până pe 27 iunie şi apoi a pornit din nou la drum, întorcându-se la Geneva pe 11 iulie. Era hărţuit de dificultăţi financiare, dar nu a putut uita ceea ce văzuse şi , în 1862, a publicat o lucrare intitulată "O amintire de la Solferino". În aceasta, a descris bătălia şi răniţii din Chiessa Maggiore, încheind cu o întrebare "Nu ar fi oare posibil ca, în timp de linişte şi pace, să se înfiinţeze societăţi de ajutorare cu scopul de a se oferi îngrijire răniţilor în timp de război de către voluntari zeloşi, devotaţi şi cu adevărat calificaţi?"

Această întrebare este cea care a condus la înfiinţarea Crucii Roşii. În plus, Dunant a întrebat autorităţile militare ale diverselor state dacă nu ar putea să formuleze "(…) câteva principii internaţionale, consfinţite într-o convenţie şi având un caracter inviolabil care, odată ce s-a căzut de acord asupra lor şi au fost ratificate, să poată constitui bazele societăţilor de ajutorare a răniţilor înfiinţate în diferite ţări europene?"

A doua întrebare a pus bazele Convenţiilor de la Geneva. Cartea lui Dunant a constituit un mare succes; a fost tradusă în aproape toate limbile europene şi a fost citită de cele mai importante personalităţi ale epocii. Printre acestea s-au numărat şi Gustave Moynier, cetăţean al Genevei, jurist şi preşedinte al unei organizaţii locale de caritate (Societatea Geneveză de Bunăstare Publică). Pe 9 februarie 1863, el a prezentat societăţii sale concluziile lucrării lui Dunant, iar aceasta a înfiinţat un comitet compus din cinci membri pentru a studia propunerile autorului.

Acest comitet, care îi includea pe Moynier, Dunant, generalul Guillaume-Henri Dufour, doctorul Louis Appia şi doctorul Theodore Mounoir, s-a numit iniţial Comitetul de Ajutorare a Răniţilor. Totuşi, curând avea să devină cunoscut sub denumirea de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR). Pentru prima dată, s-a reunit pe 17 februarie 1863. încă de la înfiinţarea sa, CICR şi-a dat seama că voluntarii avuţi în vedere de Dunant ar fi putut acţiona efectiv, fără să rişte a fi respinşi de către ofiţeri şi soldaţi, doar dacă ar fi putut fi individualizaţi faţă de civilii de rând prin intermediul unei embleme distinctive şi dacă ar fi putut fi protejaţi de luptele efective. Astfel a apărut ideea statutului neutru al serviciilor medicale şi al surorilor voluntare.

Pe 25 august 1863, Comitetul Internaţional a decis convocarea unei conferinţe internaţionale la Geneva, sub auspiciile sale, cu scopul de a studia modalitatea de a depăşi lipsurile serviciilor medicale ale armatei. Au fost invitate toate guvernele europene şi numeroase personalităţi de referinţă. Conferinţa a fost deschisă de către Generalul Dufour, pe data de 26 octombrie 1863. Au fost 36 de participanţi, incluzând 14 delegaţii guvernamentale, şase delegaţii ale unor diferite organizaţii şi şapte persoane particulare.

Această dublă abordare, atât politică, cât şi privată, se continuă în cadrul Conferinţelor Internaţionale ale Crucii Roşii/Semilunii Roşii unde participă în prezent atât delegaţii ale Societăţilor Naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, ale statelor părţi la Convenţii, cât şi observatori (mai ales din partea organizaţiilor ne-guvernamentale. Conferinţa din 1863 a luat ca bază a discuţiilor un proiect de Convenţie pregătit de Comitetul Internaţional. Ea s-a încheiat prin adoptarea a zece rezoluţii care au servit la înfiinţarea societăţilor de ajutorare a soldaţilor răniţi ("comitete") - viitoarele Societăţi de Cruce Roşie şi, mai târziu, şi de Semilună Roşie. Rezoluţia 10 încredinţează Comitetului Internaţional schimbul de informaţii între societăţile de ajutorare ale diferitelor ţări.

Primele societăţi de ajutorare - cele din Wurttemburg, Marele Ducat de Oldenburg, Belgia şi Prusia - au fost înfiinţate în următoarele câteva luni. Alte societăţi au urmat în Danemarca, Franţa, Italia, Mecklenburg-Schwerin, Spania, Hamburg şi Hesse. În acest timp, Comitetul Internaţional se pregătea pentru o nouă etapă, o conferinţă diplomatică.

Scopul era de a transforma rezoluţiile adoptate în 1863 în reguli conţinute într-un tratat, care ar fi avut autoritatea de lege pentru părţile contractante (respectiv, statele). Pe 1 februarie 1864, trupele Austriei şi cele ale Prusiei au invadat Danemarca, începând ceea ce avea să fie numit războiul germano-danez. Comitetul Internaţional a decis să trimită doi delegaţi pe teren pentru a avea grijă de răniţi şi pentru a studia posibilitatea de a pune în practică unele dintre concluziile conferinţei din octombrie 1863.

Pe 6 iunie 1864, guvernul elveţian (care acceptase să organizeze conferinţa diplomatică) a trimis scrisori de invitaţie tuturor guvernelor europene şi celor ale Statelor Unite ale Americii, Braziliei şi Mexicului. Conferinţa, la care au participat delegaţi din 16 state, a avut loc în perioada 2-28 august 1864. Luând ca bază pentru discuţii un proiect de convenţie pregătit de Comitetul Internaţional, pe 22 august 1864, a fost semnată Convenţia de la Geneva pentru ameliorarea soartei răniţilor din forţele armate în campanie. Aşa a luat naştere dreptul internaţional umanitar modern.

Fisiere in arhiva (1):

  • Comitetul International al Crucii Rosii.doc