Comparatie intre Cetatenia Nationala si Cetatenia Europeana

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Comparatie intre Cetatenia Nationala si Cetatenia Europeana.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Predescu Bianca

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

1. Conceptul de cetăţenie.

Potrivit concepţiei propusă de Aristotel, cetăţeanul se definea prin participarea la funcţiile judiciare şi cele publice în general, în dreptul pozitiv, cetăţenia continua să desemneze calitatea juridică ce permite unei persoane să ia parte la viaţa satului, bucurându-se de drepturi civice şi politice şi fiind supusă, în schimb, anumitor obligaţii, cum ar fi votul obligatoriu sau serviciul militar. Ca regulă, cetăţenia este recunoscută de către stat cetăţenilor săi care, ca membri ai Cetăţii, participa la Guvernarea Cetăţii.

Cuvântul “cetăţean” provine din latineşte: civis romanus. Cetăţenii romani erau consideraţi numai acele “personae” care aveau dreptul de a lua parte la adunările populare din forum şi participau, în modul acesta, direct la rezolvarea treburilor politice. Ei aveau depline drepturi politice, ceea ce romanii numeau jus horum, jus sufragii.

Apariţia şi dezvoltarea Imperiului roman au dus în urma edictului împăratului Caracalla, din anul 212, la extinderea sensului noţiunii de cetăţean prin atribuirea acestei calităţi oricărui locuitor al Imperiului roman de răsărit, conferindu-i anumit drepturi şi obligaţii.

În epoca feudală, condiţia juridică a populaţiei se exprima prin instituţia supuşeniei, care presupunea o mare sfera de obligaţii şi un număr foarte mare de acte de supunere faţă de feudal. În prima etapă a evului mediu, termenul de “supus” era sinonim cu acela de “vasal”. Cu timpul, supusul devine dependent faţă de puterea supremă de stat concretizata în feudalul suprem, prinţ, rege sau împărat, care dispunea după bunul lui plac, de viaţă, persoană şi averea tuturor supuşilor săi.

Se ajunge astfel, la absolutismul inspirat de Machiavelli, care îl face pe regale Franţei, Ludovic al XIV-lea, să proclame: “L’Etat c’est moi” (Statul sunt eu!).

Instaurarea orânduirii capitaliste duce la înlocuirea instituţiei supuşeniei din evul mediu cu cetăţenia. Una din lozincile burgheziei revoluţionare din Franţa afirma că “nu mai exista supuşi”.

Declaraţie drepturilor omului şi ale cetăţeanului adoptata în timpul revoluţiei franceze din 1789, leagă noţiunea de participare la viaţa politică.

Aşadar, egalitatea cetăţenilor este concepută ca simpla egalitate juridică, iar libertatea este indisolubil legată de proprietatea particulară, definită de un raport sacru şi inviolabil.

Astfel într-o hotărâre a Curţii Internaţionale de Justiţie se spune că: „Cetăţenia este o legătură juridică, care se întemeiază pe un fapt social pe o legătură, o solidaritate, efectivă de existenţă, interese, sentimente, alături de o reciprocitate de drepturi şi obligaţii. Se poate spune că este expresia juridică a faptului că individul căruia este conferita este în fapt mai strâns legat de populaţia statului care i-o acorda decât a mai multor autori, au dreptul la existenţa, sunt indiscutabile.

Deoarece cetăţenia nu poate fi definită fără a atrage atenţia, ca ea să coreleze cu relaţiile economice culturale şi sociale dintr-o societate, cu drepturile şi îndatoririle oamenilor. Astfel cetăţenia este acea calitate a persoanei fizice care exprimă relaţiile permanente social-economice, politice şi juridice dintre persoana fizică şi stat, demonstrând apartenenţa sa la statul dat şi atribuirea persoanei fizice de a fi titularul drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în Constituţia şi legile statului respectiv.

Cetăţenia exprimă o relaţie a individului cu statul, o relaţie în care ultimul acordă primului posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor şi obligaţiilor create de sistemul juridic. Cetăţenia este deci de o relaţie de “atribuire”. În această viziune cetăţeanul este o “instituţie” a statului, una “politică” şi “juridică”. Cum zicea Hegel, “individul (cetăţeanul) nu are obiectivitate, adevăr şi caracter etic decât întrucât el este membru al statului.” Şi este membru al acestuia doar prin voinţa politică exprimată normativ. Astfel principiul egalităţii politice se transpune în egalitate juridică doar dacă corpul politic o instituie, nefiind vorba de o trecere naturală, autonomă. În acest sens cetăţenia “dovedeşte apartenenţa (individului) la stat”.

Fisiere in arhiva (1):

  • Comparatie intre Cetatenia Nationala si Cetatenia Europeana.doc