Competenta în Materie Penala

COMPETENŢA

A. Notiunea de competenta în procesul penal .

Prin competenta , ca notiune generala , se întelege capacitatea ( aptitudinea ) recunoscuta de lege unei autoritati publice , unui organ de stat , unei institutii de a desfasura o anumita activitate , sfera de atributii pe care i le confera legea .

Pentru a asigura efectuarea unei rapide si temeinice urmariri penale si a unei juste si legale judecati este necesara împartirea cauzelor penale între parchete , precum si între instantele judecatoresti , atât pe plan vertical , în functie de gradul ierarhic, cât si pe plan orizontal , în raport de circumscriptia teritoriala în care functioneaza.

Astfel , unele cauze cad în sfera de activitate a parchetelor de pe lânga tribunale si curti , unele cauze cad în sfera de judecata a judecatoriilor , iar altele sunt judecate de tribunale si curti .

Notiunea de competenta capata , astfel , în materie procesual penala un înteles specific [3], constând în împuternicirea ( capacitatea , aptitudinea ) recunoscuta de lege unui organ de urmarire penala sau unei instante judecatoresti de a urmari , respectiv de a judeca si solutiona o anumita cauza penala , cu excluderea de la aceasta activitate judiciara a celorlalte organe de urmarire sau instante judecatoresti .

Împuternicirea acordata de lege cuprinde , în primul rând , dreptul , puterea de a urmari sau de a judeca o anumita cauza penala , care confera autoritate juridica actelor procesuale ce se efectueaza ; împuternicirea cuprinde , în al doilea rând , obligatia de a urmari si judeca pricinile repartizate prin lege , orice refuz fiind considerat ca o încalcare a obligatiilor de serviciu.

Alti autori , au definit competenta penala ca pe o capacitate obiectiva a unui organ judiciar de a efectua valabil acte cu eficienta legala în desfasurarea procesului penal [4] . Alteori competenta este definita ca o împuternicire care priveste cadrul de acte procesuale sau procedurale pe care un organ judiciar este abilitat si obligat sa le îndeplineasca în desfasurarea unui proces judiciar [5] , ori masura în care un organ judiciar îsi exercita în conformitate cu criteriile stabilite îndrituirea de a rezolva conflicte de drept [6] .

Sub aspect obiectiv competenta penala a unei instante judecatoresti reprezinta totalitatea cauzelor penale pe care aceasta este îndrituita a le judeca si solutiona.

Sub aspect subiectiv, competenta este îndrituirea – obligatia pe care o are o instanta de judecata si solutiona o anumita cauza concreta.

Aceste delimitari sunt valabile si pentru organele de urmarire si cercetare penala cu precizarea ca aici functioneaza principiul ”cine poate mai mult poate si mai putin” si organul ierarhic superior va putea îndeplini orice act al organului ierarhic inferior, iar procurorul va putea indeplini orice act de urmarire penala sau chiar sa preia întreaga cauza , fapt nepermis la instantele de judecata.

Majoritatea dispozitiilor privind competenta se refera la competenta functionala care împarte atributiile si cauzele între organele judiciare si între organele judiciare din acelasi sistem.

Astfel, organele de cercetare si procurorul efectueaza urmarirea penala iar organele judecatoresti judeca.

Pe de alta parte, fiecare parchet sau instanta judecatoreasca, de o anumita categorie – civila, militara – si de un anumit grad ierarhic, avându-si stabilita, prin lege, sfera de cauze penale pe care le poate urmari sau judeca.

Art 126 pct.1 din Constitutie prevede ca în România justitia se realizeaza prin Înalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege [7].

CAPITOLUL III

Felurile competentei

Legea care reglementeaza organizarea judecatoreasca – Leg. 304/2004 , republicata , arata ca instantele judecatoresti sunt: judecatoriile , tribunalele , curtile de apel si Înalta Curte de Casatie si Justitie.

Ca instante penale mai functioneaza potrivit Legii 304/2004 , republicata , sectiile maritime si fluviale infiintate pe lânga judecatoriile si tribunalele Constanta si Galati.

Competenta instantelor judecatoresti îmbraca mai multe forme :

- competenta functionala

- competenta materiala

- competenta teritoriala

Acestea sunt forme fundamentale ale competentei , la care se adauga si forme secundare :

- competenta personala

- competenta speciala

- competenta exceptionala .

Problema felurilor competentei nu a fost tratata uniform în literatura de specialitate. Unii autori sustin ca sunt trei feluri fundamentale de competenta:

- materiala ( ratione materiale );

- personala ( ratione personae ) si

- teritoriala ( ratione loci ) , iar altii ca sunt patru forme :

- materiala, personala, teritoriala si functionala.

Vom trata toate cele patru forme de competenta deoarece în ce priveste competenta instantelor judecatoresti, competenta functionala are o deosebita importanta.

Competenta materiala – este determinata de repartitia cauzelor penale între organele Ministerului Public si între diversele organe judecatoresti în raport de natura sau gravitatea infractiunilor care fac obiectul acelor cauze.

Legea stabileste competenta instantelor civile si militare si între ele pe verticala, aceasta competenta atragând si competenta parchetelor din Ministerul Public.

Prin intermediul acestei competente se face repartitia pe linie verticala [8] a cauzelor.

Competenta personala este data de repartizarea cauzelor penale între organele Ministerului Public pe de-o parte, între diferitele categorii de organe de cercetare pe de alta parte si intre instantele judecatoresti, separat, în raport de anumite calitati pe care le au faptuitorii în momentul savârsirii infractiunilor care fac obiectul acelor cauze. Competenta personala se refera la judecata în prima instanta si constituie o exceptie de la principiul egalitatii în fata legii.

Competenta teritoriala este data de repartitia cauzelor penale între diversele organe judiciare de acelasi fel, având aceeasi competenta materiala si personala, în raport de corelatia dintre locul savârsirii faptei (sau alte circumstante de loc) si circumscriptia teritoriala în care organul judiciar îsi exercita autoritatea.

Competenta teritoriala se refera atât la judecata în prima instanta cât si la organul de cercetare care a intstrumentat cauza care poate determina competenta teritoriala.

Competenta functionala este data de functiile specifice conferite diferitelor organe judiciare în raport de diversele faze sau etape ale procesului penal.

Pentru a ajuta la atingerea scopului procesului penal, organelor judiciare [9] li s-au atribuit functiile specifice, de unde si denumirea de ”competenta dupa atributii”.

Competenta materiala si cea teritoriala sunt forme generale si necesare de competenta , orice legislatie stabilind pentru fiecare organ judecatoresc, sfera de cauze penale pe care este abilitata sa le judece, în raport de natura si gravitatea infractiunii, precum si circumscriptia sa teritoriala.

Aceste doua forme de competenta sunt concurente pentru ca trebuiesc stabilite deodata atunci când se savârseste o infractiune si se pune problema care instanta este competenta sa judece în prima instanta.