Competența instanțelor de judecată

COMPETENTA INSTANTELOR DE JUDECATA

Competenta desemneaza capacitatea unei autoritati publice sau a unei persoana fizice sau juridice de a rezolva o anumita problema . In dreptul procesual civil prin acest termen se intelege capacitatea unei instante de judecata de a solutiona anumite cereri sau litigii.

Delimitarea activitatii instantelor judecatoresti,intre ele, se realizeaza prin intermediul regulilor competentei jurisdictionale,care prezinta la randul sau doua forme: materiala sau de atributiune si teritoriala. In functie de natura normelor de competenta aceasta mai poate fi impartita in absoluta si relativa, o clasificare bogata in semnificatii procedurale,find o consecinta a diviziunii legilor in imperative si dispozitive.

Competenta materiala sau de atributiune

Competenta materiala (ratione materiae) sau de atributiune este acea forma a competentei prin care se delimiteaza,pe linie verticala, sfera de activitate a diferitelor categorii de instante care fac parte din sistemul nostru judiciar .

Competenta poate fi functionala si procesuala.

Competenta functionala(ratione oficii) determina functiile si rolul fiecareia din categoriile de instante din sistemul judiciar roman. Prin acest tip de competenta se stabileste,in primul rand, ierarhia instantelor judecatoresti,in sensul delimitarii organelor care desfasoara jurisdictia de fond de cele ce exercita controlul judiciar ordinar sau extraordinar (fond,apel si recurs).

Competenta procesuala determina,in functie de obiectul,natura si valoarea litigiului,cauzele ce pot fi solutionate numai de anumite categorii de instante.

Competenta materiala sau de atributiune a judecatoriilor:

Judecatoriile judeca în prima instanta, toate procesele si cererile în afara de cele date de lege în competenta altor instante, plîngerile împotriva hotarîrilor autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevazute de lege, în orice alte materii date prin lege în competenta lor. (art.1 C. proc.civ.)

O judecatorie este competenta sa solutioneze un process sau o cerere fara ca pentru aceasta sa fie necesar o lege speciala de indrituire, daca astfel nu s-ar incalca regulile de competenta generala a instantelor.

Judecatoria este cea care realizeaza si controlul activitatii unor organe cu activitate jurisdictionala. Plîngerile împotriva hotarîrilor acestor organe vor fi solutionate de catre judecatorii. Hotarîrile date de acestea în cauze sînt definitive si nesusceptibile de apel.

Legea are în vedere si orice alte cereri date prin lege în competenta judecatoriilor: cerere de asigurare a dovezilor pe cale principala, cererea prin care se solicita îndreptarea greselilor materiale strecurate în propriile hotarîri sau încheieri, contestatia în anulare exercitata împotriva unei hotarîri pronuntate la judecatorie, revizuirea introdusa împotriva unei hotarîri pronuntate la judecatorie, cererea de încuviintare a executarii silite, cererile în anularea actelor notariale, cererile în materie de publicitate imobiliara.

Locul preeminent al judecatoriilor in sistemul organelor judecatoresti le-a atras calificarea de jurisdictii de drept comun,termen ce este adeseori considerate sinonima cu plenitudinea de jurisdictie , prin care se intelege posibilitatea unei jurisdictii de a rezolva toate litigiile,chiar si pe acelea atribuite de lege competentei altei jurisdictii . In unele materii,ele au o jurisdictie eventuala,astfel judecatoriile judeca in prima instanta procesele si cererile in materie civila numai daca obiectul acestora are o valoare sub 1 miliard lei  ,altfel competenta de atributiune revine tribunalelor. In alte materii,judecatoria nu are nici macar o competenta de atributiune eventuala: in materie de contencios administrativ,de creatie