Competenta Judiciara

Referat
8.3/10 (3 voturi)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 52 în total
Cuvinte : 12105
Mărime: 44.06KB (arhivat)
Cost: 1 puncte

Extras din document

Sistemul de judecata pe acest teritoriu Carpato Danubiano Pontic are un istoric si o evolutie demna de apreciere, preocuparea legiuitorului român, de-a lungul istoriei sale fiind aceea de a oferi cadrul procesual de desfasurare al solutionarii conflictelor dintre cei ce apeleaza la organele de justitie spre rezolvarea neîntelegerilor ivite în viata de zi cu zi în raporturile lor economice ori sociale, între subiectele de drept.

Spectaculoasa resurectie a statului de drept, marcând trecerea de la «dreptul statului» la «statul dreptului» , subordonarea deci a statului fata de drept redimensioneaza una din functiile statului, si anume cea de aplicarea dreptului. Printr-un original circuit se ajunge ca statul, autorul dreptului, sa se subordoneze acestuia, inclusiv prin desfasurarea unor activitati specifice de realizare a dreptului, precum: emiterea unor reguli de drept pentru aplicarea altor reguli, ierarhic superioare; exercitarea unor prerogative sau atributii; rezolvarea conflictelor care apar în procesul particularizarii regulilor emise sau prerogativelor exercitate.

Indiferent însa de natura activitatilor desfasurate pentru realizarea dreptului, în sens mai larg vorbind, pentru înfaptuirea uneia dintre functiile statului, autoritatile acestuia trebuie sa actioneze pe baza si în limitele competentei prestabilite prin regulile de drept.

Codul de procedura civila debuteaza prin a se referi, chiar în primele sale articole la regulile de competenta. Aceasta reglementare este fireasca daca se tine seama de importanta regulilor procedurale prin intermediul carora se statornicesc atributiile instantelor judecatoresti. Într-adevar, în cazul declansarii unui litigiu, prima problema care trebuie rezolvata de reclamant este aceea de a determina instanta competenta.

Totusi, codurile moderne , desi acorda aceeasi importanta majora problemelor de competenta, încep printr-o prezentare generala a principiilor de baza ale procedurii judiciare. Este tendinta tuturor codurilor moderne, tendinta care a început odata cu adoptarea Codului civil german de la sfârsitul secolului al XIX-lea. Codul nostru de procedura civila urmeza aceeasi tendinta a codurilor moderne.

Prin competenta, în general, se desemneaza capacitatea unei autoritati publice sau a unei persoane de a

rezolva o anumita problema. Conceptul de competenta este de ampla utilizare în limbajul juridic, mai cu seama în domeniul procesual. În dreptul procesual civil prin competenta se întelege capacitatea unei instante de judecata de a solutiona anumite litigii sau de a rezolva anumite cereri.

Preview document

Competenta Judiciara - Pagina 1
Competenta Judiciara - Pagina 2
Competenta Judiciara - Pagina 3
Competenta Judiciara - Pagina 4
Competenta Judiciara - Pagina 5
Competenta Judiciara - Pagina 6
Competenta Judiciara - Pagina 7
Competenta Judiciara - Pagina 8
Competenta Judiciara - Pagina 9
Competenta Judiciara - Pagina 10
Competenta Judiciara - Pagina 11
Competenta Judiciara - Pagina 12
Competenta Judiciara - Pagina 13
Competenta Judiciara - Pagina 14
Competenta Judiciara - Pagina 15
Competenta Judiciara - Pagina 16
Competenta Judiciara - Pagina 17
Competenta Judiciara - Pagina 18
Competenta Judiciara - Pagina 19
Competenta Judiciara - Pagina 20
Competenta Judiciara - Pagina 21
Competenta Judiciara - Pagina 22
Competenta Judiciara - Pagina 23
Competenta Judiciara - Pagina 24
Competenta Judiciara - Pagina 25
Competenta Judiciara - Pagina 26
Competenta Judiciara - Pagina 27
Competenta Judiciara - Pagina 28
Competenta Judiciara - Pagina 29
Competenta Judiciara - Pagina 30
Competenta Judiciara - Pagina 31
Competenta Judiciara - Pagina 32
Competenta Judiciara - Pagina 33
Competenta Judiciara - Pagina 34
Competenta Judiciara - Pagina 35
Competenta Judiciara - Pagina 36
Competenta Judiciara - Pagina 37
Competenta Judiciara - Pagina 38
Competenta Judiciara - Pagina 39
Competenta Judiciara - Pagina 40
Competenta Judiciara - Pagina 41
Competenta Judiciara - Pagina 42
Competenta Judiciara - Pagina 43
Competenta Judiciara - Pagina 44
Competenta Judiciara - Pagina 45
Competenta Judiciara - Pagina 46
Competenta Judiciara - Pagina 47
Competenta Judiciara - Pagina 48
Competenta Judiciara - Pagina 49
Competenta Judiciara - Pagina 50
Competenta Judiciara - Pagina 51
Competenta Judiciara - Pagina 52

Conținut arhivă zip

  • Competenta Judiciara.doc

Alții au mai descărcat și

Organizarea Sistemului Judiciar al SUA vs Organizarea Sistemului Judiciar Roman

Influenţat de-a lungul istoriei de dominaţia colonială britanică, chiar şi după unirea statelor în federaţie, cele trei puteri legislativă,...

Protectia Drepturilor Omului

O definitie a drepturilor omului este dificil de formulat, ca si în cazul altor valori fundamentale - binele, adevarul, dreptatea. În sens juridic,...

Drepturile si Obligatiile Magistratilor. Codul Deontologic al Acestora

In statul de drept justitia poate fi privita sub doua aspecte: ca sistem al organelor judecatoresti si ca activitate desfasurata de aceste organe....

Controlul constitutionalitatii legilor exercitat de curtea constitutionala.

Statul de drept Aceasta sintagma reflecta interdependenta dintre cele doua fenomene sociale, fiecare având tendinte opuse: statul (puterea) de...

Modurile de Sesizare în Procesul Penal

1-Aspecte generale privind actiunea penala a)Obiectul si subiectul actiunii penale- Actiunea penalã constituie instrumentul juridic prin...

Modalitatile si Participantii la Executarea Silita

Modalitatile si participantii la executarea silita 1.Scurt istoric asupra executării silite In noul context istoric creat de Revolutia din...

Functiile Parlamentului si Necesitatea Identificarii Acestora

„ Parlamentul are misiunea de a face legi si de a controla puterea executiva” .Aceasta concluzie privind functiile principale ale oricarei Adunari...

Procedura Actuala a Divortului

Importanţa cunoaşterii problemei divorţului Divorţul reprezintă un mijloc legal pentru desfacerea căsătoriei care produce efecte în viitor....

Ai nevoie de altceva?