Competența Teritorială și Funcțională în Procesul Penal

COMPETENŢA TERITORIALĂ ŞI FUNCŢIONALĂ

ÎN PROCESUL PENAL

NOŢIUNEA DE COMPETENTĂ PENALĂ

În vederea realizării scopului prevăzut în art.1din Codul de procedură penală, organele judiciare desfăşoară o activitate complexă în care atribuţiile fiecăruia sunt precis delimitate.

Instituţia competenţei in materie penală ordonează repartizarea cauzelor penale pe fiecare organ în parte,în funcţie de atribuţiile funcţionale ale acestuia,de natura infracţiunii,de persoana infractorului şi de raza teritorială de competenţâ a respectivului organ.

Cu alte cuvinte,competenţa penalâ oferâ criteriul pe baza câruia se stabilesc activitâţile desfăşurate de fiecare organ judiciar în parte .

Definiţiile date de literatura de specialitate au operat,în general,cu elementele descrise mai sus.Astfel competenţa penalâ a fost definitâ,potrivit anumitor opinii ca fiind sfera atribuţiilor care le are de îndeplinit,potrivit legii,fiecare categorie de organe judiciare în cadrul procesului penal .

Alţi autori au definit competenţa penală ca pe o capacitate obiectivâ a unui organ judiciar de a efectua valabil acte de eficienţâ legala în desfâşurarea procesului penal .

Alte ori competenţa penalâ a fost definitâ,mai simplu,drept capacitatea unui organ de a se ocupa de o anumitâ cauzâ penalâ ,sau,potrivit altor pâreri,aceastâ definiţie s-ar putea rezuma la dreptul şi obligaţia organelor judiciare de a soluţiona o anumitâ cauza penalâ.

In doctrina francezâ a fost formulatâ o definiţie sinteticâ,dar foarte exactâ,potrivit câreia competenţa penalâ poate fii inteleasâ ca aptitudinea unei jurisdicţii determinate de a rezolva o cauzâ penalâ .

Trecând in revistă aceste opinii nu putem pierde din vedere faptul că stabilirea competenţei unui organ judiciar se realizează atat in raport de cauzele penale (de exemplu,competenţa tribunalului de a judeca infracţiunile contra vieţii prevăzute de art.174-177 din Codul penal),dar şi după actele procesuale si procedurale pe care acesta le poate efectua (de exemplu,competenţa unei anumite instanţe de a dispune prelungirea măsurii arestării preventive).

Acest aspect este evidenţiat de definiţiile prezentate mai sus,unii autori definiind competenţa penală in funcţie de cauzele penale iar alţii în raport de actele procesuale ce revin organelor judiciare.

Prin urmare deşi se folosesc de elemente diferite (capacitate, atribuţii, drepturi, aptitudine),fiecare dintre definiţiile de mai sus au de fapt acelaşi obiect de definire şi explică în acelaşi sens competenţa penală.Tocmai din aceste considerente,nu propunem o altă definiţie a competenţei penale,cosiderând mai important a-i releva sensul şi inţelesul prin evidenţierea elementelor sale şi prin interarea celor mai semnificative definiţii date acesteia în doctrină.

Există şi un alt sens al noţiunii de competenţă şi anume acela care se referă la însuşirea pe care o are o anumită cauză penală de a fi soluţionată de un anumit organ judiciar sau,altfel spus de a intra în(sub)competenţa unui anumit organ judiciar,de a fi de competenţa acestuia.

Acest al doilea sens este des întâlnit în vorbirea curentă,practic,se referă la acelaşi aspect privit dintr-un alt unghi: acela al cauzei şi nu al organului judiciar.

FORMELE COMPETENŢEI PENALE

Consideraţii generale

În reglementarea actuală competenţa penală se prezintă sub mai multe forme în raport de criteriile pe baza cărora se diferenţiază.În funcţie de aceste criterii care operează în repartizarea competenţelor organelor judiciare,întalnim următoarele forme de competenţă penală:competenţa funcţioanală , competentă materială , competenţa teritorială , competenţa personală şi competenţa specială.