Comunicare

Comunicarea este un proces modern de favorizare a schimbului de idei sau relaţii spirituale în interiorul unui grup ori între acesta şi persoane de contact.

Teoria comunicării în relaţiile publice, reprezintă interes, deoarece aici a comunica înseamnă a lua atitudine şi decizii pe baza receptării şi oferirii de informaţie.

Dacă nu este un act de comunicare, decizia devine un ordin, a cărui executare devine îndoielnică, dar al cărui efect cert este disfuncţionalitatea lui socială.

Totodată, comunicarea interumană deschide şi înlesneşte drumul cunoaşterii personale şi a celor din jur, fiind în măsură să clarifice ierarhizarea oamenilor în societate după criterii de valoare.

Cuvantul „comunicare” face parte dintre acele notiuni generoase care posedă o extensie deosebită: comunicarea poate fi umană, animală, vegetală sau mecanică. Comunicarea este ceea ce permite stabilirea unei relaţii între persoane, între obiecte sau între persoane şi obiecte. Ea desemnează fie acţiunea de a comunica, fie rezultatul acestei acţiuni.

Comunicarea umană poate să fie verbală sau non-verbală, interpersonală sau intrapersonala. La randul ei, comunicarea interpersonală poate să fie directă (în prezenţă) sau mediată de un anume suport (canal, media). În această ultimă situaţie se distinge între comunicarea mediată doar de un anume suport (scrisoare, telefon, staţie de amplificare, Internet) şi comunicarea de masă (în care alături de suportul tehnologic intervin numeroase instituţii şi profesionişti în comunicare). Relaţiile publice se folosesc de mai multe forme de comunicare: ele fac apel la comunicarea interpersonală (în conferinţele de presă), la comunicarea mediata tehnologic (scrisori) şi la comunicarea de masă (comunicatele sau înregistrările video).

Comunicarea implică urmatoarele elemente majore: emiţătorul, mesajul, canalul, receptorul, codul, zgomotul, feed-back-ul.

Emiţătorul reprezintă locul unde se naşte mesajul şi de unde porneşte el; din punctul de vedere al relaţiilor publice, cea mai importantă caracteristică a sursei este credibilitatea: o organizaţie care nu beneficiază de credibilitate nu va reuşi să transmită mesaje eficiente. Credibilitatea depinde de o multitudine de factori precum istoria organizaţiei, prestigiul său social, contextul comunicării, abilităţile de comunicare, poziţia şi reputaţia persoanei care transmite mesajul .

Mesajul constituie conţinutul actului de comunicare. Calitatea mesajului depinde de cunoaşterea atat a scopului urmărit de sursă, cât şi a intenţiilor receptorului; o campanie de relaţii publice va eşua daca nu se i-au in calcul valorile şi aşteptările publicului sau dacă mesajele sunt construite într-un limbaj inaccesibil acestuia.

Canalul este reprezentat de acele media prin care se transmite mesajul. Pentru specialiştii în relaţii publice alegerea canalului adecvat pentru anumite mesaje este o decizie vitală: canalul trebuie să fie credibil şi relevant pentru publicul vizat. Un ziar specializat în scandaluri nu va fi un intermediar potrivit pentru o campanie de fund-raising a unei organizaţii de caritate; telefonul nu este un suport adecvat pentru prezentarea bilanţului unei intreprinderii.

Receptorul se referă la persoana sau persoanele pentru care a fost construit mesajul şi care primesc acest mesaj. Din punctul de vedere al relaţiilor publice, comunicarea eficientă depinde de precizarea exactă a diferitelor categorii de receptori şi de adecvarea mesajelor la specificitatea acestora. Ceea ce înseamnă că alegerea canalului, emiţătorului, codului şi tipului de mesaj trebuie să se facă în raport cu grupurile de receptori vizate.

Codul reprezintă ansamblul de valori, norme, convenţii comune care garantează întelegerea normală a mesajului. Din acest punct de vedere, specialiştii în relaţii publice trebuie să se adapteze la diferite coduri, specifice diefritelor tipuri de public: un comunicat trebuie scris conform normelor scriiturii jurnalistice, newsletter-ul unei intreprinderi de salubritate trebuie adecvat cunoştiinţelor salariaţiilor, un bilanţ pentru acţionarii individuali trebuie să evite limbajul economic şi financiar tehnicizat.