Comunicare și Conducere

Comunicarea in ansamblul ei este un process dynamic, aflat intr-o permanenta transformare. Odata cu dezvoltarea ontogenetica a omului atat in ceea ce priveste fizicul, cat mai ales mentalul sau, era firesc sa se dezvolte si procesul comunicarii, ceea ce s-a intamplat. Comunicarea s-a dezvoltat atat pe plan vertical cat sip e plan orizontal, oferindune astazi o dispersie care nu se mai intalneste la nici un process. Procesul comunicarii il gasim astazi in baza tuturor actiunilor si legaturilor dintre oameni, dintre institutii, dintre cetateni si institutii.

Comunicarea reprezinta elemental indisponibil pentru functionarea optima a oricarei colectivitati umane indifferent de natura si marimea ei. Schimbul continuu de mesaje genereaza unitatea de vederi si implicit, de actiune, prin armonizarea cunostintelor privind scopurile, dupa caile si mijloacele de a le atinge, prin promovarea deprinderilor necesare, prim omogenizarea relative agrupurilor sub aspect afectiv si motivational. Se poate spune ca a comunica este sinonim cu a spune, a expilca, a comvinge sau a actiona.

Comunicarea manageriala nu poate fi privita in afara managementului, ea reprezinta o componenta majora, fundamentala a acestuia. Evolutia managementului a determinat aparitia unor forme specifice de comunicare manageriala pentru fiecare etapa din dezvoltarea sa.

Managementul apare ca activitate practica odata cu civilizatia in procesul de diviziune a muncii, dar ca domeniu de sine statator ca stiinta, managementul se separa si capata existenta de sine statatoare relativ recent. Acest fenomen s-a datorat si faptului ca managementul este legat de organizarea economica , de realizarea oricarei activitati economice producatoare de bunuri sau de servicii in cadrul unei institutii, iar despre institutie putem vorbi abia in secolul XX.

Managementul inceputului de secol s-a realizat simultan in boom-ul dezvoltarii economice si industriale, cu revolutia industriala, ceea ce a determinat perceperea managementului ca management al masinilor. Dezvoltarea era perceputa ca o dezvoltare tehnica, o preocupare cat mai intensa pentru Eficientizarea masinilor, pentru Cresterea ponderii masinilor in orice domeniu de activitate. Aceasta perioada a condus la existenta unui management de tip autocratic. Notiunea de sef era sinonima cu notiunea de manager, fapt ce determina existenta unei comunicari de tip prescriptiv, rolul comunicarii era acela de a transmite informatiile de sus in jos de cele mai multe ori aceste informatii, instructi aveau caracter de sarcina obligatoriu de indeplinit, era o comunicare verticala si in general intr-un singur sens.

Dupa al doilea razboi mondial, odata cu schimbarile importante din societate, cu rolul din ce in ce mai crescand al sindicatelor, relatiile de management cu accent pe importanta masinii se modifica, de data acasta accentul cazand asupra oamenilor. Este vorba de un management umanizat care schimba perspectiva comunicarii manageriale. Managerul nu mai este un simplu organizator al masinilor, un simplu administrator al resurselor materiale, ci un administrator al resurselor umane. Comunicarea manageriala apare astfel ca o functie de o importanta deosebite in activitatea de management, ca instrument de lucru in managementul resurselor uman, in indeplinirea functiilor si in realizarea obiectivelor organizatiei.