Concedierea Colectivă

Concedierea colectiva

Concedierea colectiva a fost reglementata pentru prima data în România prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 9/1997, aprobata si modificata prin Legea nr. 108/1997, iar Normele privind aplicarea prevederilor acestei ordonante au fost aprobate prin Hotarârea de Guvern nr. 203/1997 [182]. Înfiintarea si functionarea, în baza ordonantei, a Comitetului National de Coordonare a Masurilor Active de Combatere a Somajului si a Comitetelor de coordonare judetene, respectiv al Municipiului Bucuresti, s-au aprobat prin Hotarârea de Guvern nr. 204/1997 [193]. În baza acestui act normativ, constituiau concedieri colective situatiile în care desfacerea contractelor individuale de munca avea loc în urmatoarele conditii cumulative:

a) numarul persoanelor disponibilizate trebuia sa fie: de cel putin 10 persoane disponibilizate din unitatile care au între 11-100 salariati; de cel putin 10% persoane disponibilizate din unitatile care au între 101-300 salariati; de cel putin 30% de persoane disponibilizate din unitatile care au peste 301 salariati.

b) desfacerea contractului individual de munca era dispusa în temeiul art. 130 alin.1 lit. a din Codul muncii din 1972, în termen de 60 de zile de la aprobarea programelor de restructurare, privatizare, lichidare, de catre organele competente.

Initiala reglementare a concedierii colective corespundea numai într-o anumita masura prevederilor în materie ale Uniunii Europene din anul 1975, modificate prin Directiva 92/56/CEE din anul 1992, privind armonizarea legislatiei statelor membre în domeniul concedierilor(modificata ulterior). Dar în timp ce reglementarile Uniunii Europene considerau drept concedieri colective pe cele dispuse de angajator pentru unul sau mai multe motive ce nu au legatura cu respectivii salariati (deci, pentru orice motiv care nu implica vinovatia

individuala a salariatilor), în legislatia noastra, acelasi concept al concedierii colective avea în vedere doar desfacerea contractului de munca potrivit art. 130 alin. 1 lit. a din fostul Cod al muncii, adica pentru reducere de personal si nu si celelalte ipoteze în care concedierea se dispunea fara a exista o culpa a celor disponibilizati. Ordonanta de urgenta nr. 9/1997, modificata si completata ulterior, stabilea si masuri de ansamblu la scara sociala, judeteana si la nivelul persoanelor juridice, prin care sa atenueze impactul defavorabil al concedierilor colective.

Mersul ascendent al României catre economia de piata a necesitat înlocuirea Ordonantei nr. 9/1997 cu Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 98/24.VI.1999 [182], ordonanta care asigura o mai buna protectie sociala a persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, precum si o apropiere a legislatiei din România de Directiva Consiliului Uniunii Europene 98/59/CE privind armonizarea legislatiei statelor membre referitoare la

concedierile colective. Masurile prevazute de aceasta ordonanta se aplica salariatilor încadrati cu contract individual de munca pe durata nedeterminata si care sunt disponibilizati prin concedieri colective, efectuate în procesele de restructurare, reorganizare, închidere operationala, partiala sau totala a activitatii, privatizare sau lichidare, de catre societati comerciale, companii nationale, societati nationale, precum si regii autonome, societati comerciale ori alte unitati aflate sub autoritatea administratiei publice centrale sau locale, unitati si institutii finantate din fonduri bugetare si extrabugetare. În afara de Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 98/1999, care reprezinta reglementarea generala în materie de concedieri colective si de Hotarârea Guvernului nr.

624/1999 [194] de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a acestei ordonante au fost adoptate si alte reglementari speciale referitoare la concedieri colective, însa specifice anumitor sectoare ale activitatii economice si sociale: Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 100/1999 [184], privind unele masuri de protectie sociala a cadrelor militare si a salariatilor civili, care se va aplica în perioada restructurarii aparatului central, a comandamentelor de arma, a inspectoratelor generale, a marilor unitati, unitatilor si formatiunilor din compunerea Ministerului de Interne, sau Ordonanta de urgenta nr. 7/1998 [192], în cazul concedierii colective pentru salariati civili si cadrele militare apartinând Ministerului Apararii Nationale.

În domeniul industriei de aparare a fost adoptata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 95/2002(Publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463/28.VI.2002, modificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 132/2002 (publicata în Monitorul Oficial nr. 770/23.X.2002), modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului. nr. 175/2002 (publicata în Monitorul Oficial nr. 911/14.XII.2002), aprobata

prin Legea nr. 44/2003 (publicata în Monitorul Oficial nr. 51/29.I.2003), iar pentru stimularea procesului de restructurare, reorganizare si privatizare a unor societati nationale, companii nationale si societati comerciale cu capital majoritar de stat, a fost emisa Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 [185].

Stadiul actual al dezvoltarii economice si sociale a României, în cadrul efortului sau de integrare în Uniunea Europeana, a condus si la îmbunatatirea legislatiei muncii prin aparitia si punerea în aplicare a noului Cod al muncii din anul 2003. Referitor la concedierea colectiva reglementata de legislatia muncii din tara noastra,

apreciem ca aceasta corespunde în cea mai mare parte conditiilor Uniunii Europene. Astfel, Directiva Consiliului 98/59/CE din 20.07.1998, privind armonizarea legislatiei statelor membre referitoare la concedierile colective [127, p.235-236], stabileste ca prin concedieri colective se înteleg concedierile efectuate de un angajator pentru unul sau mai multe motive ce nu sunt inerente persoanei lucratorului, în cazul în care, potrivit alegerii efectuate de statele membre, numarul concedierilor este:

a) fie pentru o perioada de 30 de zile:

- cel putin egal cu 10 în unitatile care angajeaza în mod obisnuit mai mult de 20 si mai putin de 100 de lucratori;

- cel putin egal cu 10% din numarul lucratorilor din unitatile care angajeaza în mod obisnuit cel putin 100, dar nu mai putin de 300 de lucratori;

- cel putin egal cu 30 în unitatile care angajeaza în mod obisnuit cel putin 300 de lucratori;

b) fie pentru o perioada de 90 de zile, cel putin egal cu 20, oricare ar fi numarul lucratorilor angajati în mod obisnuit în unitatile respective.

Pentru calculul numarului de concedieri este asimilata concedierilor încetarea contractului de munca intervenita la initiativa patronului, pentru unul sau mai multe motive care nu sunt inerente persoanei lucratorului, cu conditia ca aceste concedieri sa fie cel putin în numar de cinci.