Conceptul de Criminalitate Informatică

1. Conceptul de criminalitate informatică

Criminalitatea informatică reprezintă un fenomen al zilelor noastre, reflectat în mod

frecvent în mass-media. Un studiu indică chiar că teama de atacuri informatice depăşeşte

în intensitate pe cea faţă de furturi sau fraude obişnuite. Cercetările criminologice asupra

infracţiunilor realizate prin sistemele informatice se află încă în stadiul tatonărilor. Chiar şi

cele realizate până în acest moment tind să schimbe modul clasic în care sunt privite

infracţiunile în sistemele actuale de justiţie penală.

Specialiştii din domeniu au definit in multe feluri fenomenul, neajungând la un punct comun, din cauza complexităţii acestui act infracţional, iar modalităţile diferite de reglementare a criminalităţii informatice din fiecare stat în parte au condus la imposibilitatea creării unui tipar legal internaţional.

Conceptul de infracţiune informatică a primit mai multe definiţii, printre care amintim: orice infracţiune în care un calculator sau o reţea de calculatoare este obiectul uneiinfracţiuni, sau în care un calculator sau o reţea de calculatoarea esteinstrumentul sau mediul de înfăptuire a unei infracţiuni; orice comportament ilegal, neetic sau neautorizat ce priveşte un tratament automat al datelor şi/sau o transmitere de date.

O definiţie asupra criminalităţii informatice care pare mai elocventă este “orice acţiune ilegală in care un calculator constituie instrumentul sau obiectul delictului, astfel spus orice infracţiune al cărei mijloc sau scop este influenţarea funcţiei unui calculator.”

Doar o mică parte din faptele penale legate de utilizarea sistemelor informatice ajung la cunoştinţa organelor de cercetare penală, astfel încât este foarte greu de realizat o privire

de ansamblu asupra amplorii şi evoluţiei fenomenului. Dacă este posibil să se realizeze o

descriere adecvată a tipurilor de fapte penale întâlnite, este foarte dificilă prezentarea unei

sinteze fundamentate asupra întinderii pierderilor cauzate de acestea, precum şi a

numărului real de infracţiuni comise,numărul cazurilor de infracţiuni informatice este în

continuă creştere.

Evoluţia crimei organizate în România în ultimii ani este strâns legată de evoluţia criminalităţii informatice şi de folosirea tot mai intensă a tehnologiei IT&C în comiterea de infracţiuni. Analizele realizate la nivelul organismelor europene privind trendul criminalităţii organizate definesc criminalitatea informatica ca o ramura importantă a crimei organizate la nivelul ţărilor Uniunii Europene.

Ca urmare a acestei evoluţii, şi în România s-au făcut o serie de studii si evaluări care au identificat unele caracteristici ale acestui tip de criminalitate care se desfăşoară pe teritoriul ţării noastre sau în care făptuitorii sunt cetăţeni români.

Astfel, aceste activităţi vizează obţinerea unor produse financiare, respectiv de credit şi sisteme de plată oferite de instituţii financiar-bancare, pe care membrii acestor reţele criminogene le accesează fraudulos, producând prejudicii importante atât unor persoane fizice, dar şi unor corporaţii sau societăţi comerciale. Făptuitorii acestor infracţiuni sunt mult mai dificil de identificat şi reţinut prin prisma faptului ca au nivel de inteligenţa ridicat şi dispun de mijloace informatice sofisticate, de ultimă generaţie.

Grupurile infracţionale sunt organizate, structurate şi specializate pe diverse tipuri de activităţi, in funcţie de abilităţile individuale ale membrilor şi gradul de complexitate a operaţiilor informatice pe care cei implicaţi sunt în măsură sa le pună la dispoziţia grupului, în vederea accesării cât mai rapide a mijloacelor tehnice, a penetrării staţiilor de lucru, a serverelor şi altor dispozitive de calcul folosite în mediul financiar, bancar, etc. O altă caracteristică a grupărilor infracţionale se referă la caracterul transfrontalier, aceasta însemnând că membrii reţelelor se pot afla raspandiţi atât pe teritoriul României, cât şi în alte zone ale globului, de unde pot accesa informaţii şi pot executa operaţiuni cu caracter infracţional, fără a putea fi identificaţi cu usurinţă.

Evoluţia criminalităţii informatice este motivată de mai multe cauze, dintre care amintim:

- tehnologia sofisticată utilizată de făptuitori;

- lipsa unui plan de reacţie în caz de atacuri, din partea victimelor acestor faptepenale, fapt ce poate duce la neidentificarea pierderilor provocate;

- lipsa instruirii specifice a ofiţerilor din cadrul organelor de urmărire penală;

- reţinerile în a raporta organelor de cercetare penală săvârşirea infracţiunilor.

În aceasta din urmă situaţie, chiar dacă infracţiunea a fost sesizată, victimele nu

înştiinţează organele de urmărire penală în vederea descoperirii şi sancţionării

făptuitorului. Motivaţiile acestui comportament sunt multiple. Dintre acestea, amintim

preocupările faţă de imaginea publică, ce ar putea fi afectată de publicitatea în jurul

infracţiunii; dorinţa de a nu suporta costurile unei eventuale investigaţii, având în vedere

complexitatea unei asemenea cercetări; nu în ultimul rând, lipsa posibilităţii de a recupera

pierderile suferite, chiar în cazul identificării făptuitorului.

În acelaşi timp, investigaţiile în domeniul infracţionalităţii informatice sunt, prin natura lor, complexe şi implică utilizarea de echipamente sofisticate, cu costuri ridicate. De

asemenea, pregătirea personalului de specialitate este un proces de durată şi implică

costuri mari. Asemenea investigaţii sunt consumatoare de timp. Un investigator în

domeniul criminalităţii informatice poate lucra la maximum 3-4 cazuri pe lună, în timp ce

un investigator tradiţional poate soluţiona între 40 şi 50 de cazuri în aceeaşi perioadă de

timp.