Concurența neloială

CONCURENTA NELOIALA

Notiunea de concurenta neloiala desemneaza, sintetic, acea competitie economica purtata intre comercianti sau/si orice alte persoane care desfasoara activitati cu caracter economic, in care sunt utilizate mijloace neoneste.

Pentru a evita riscul confuziei intre notiuni invecinate dar distincte, este necesar sa stabilim criteriile care definesc autonomia concurentei neloiale in raport de concurenta anticontractuala si de concurenta ilegala, precum si in raport de atingerea drepturilor de proprietate industriala.

Raspunderea pentru concurenta neloiala.Raspunderea civila.

Specie a raspunderii civile delictuale. Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale consacra drept fundament al actiunii in concurenta neloiala raspunderea civila delictuala. Incalcarea obligatiilor de buna-credinta si de resprectare a uzantelor comerciale oneste atrage raspunderea civila, contraventionala ori penala, dupa caz.

Art. 6 din lege stabileste obligatia comerciantului culpabil de a inceta sau inlatura actul de concurenta neloiala si de a plati despagubiri pentru daunele pricinuite. Datorita insa particularitatilor care privesc conditiile de exercitare a acestei actiuni, in doctrina ea este analizata, de regula, ca o modalitate a raspunderii civile delictuale, derivata din aceasta, dar prezentand anumite trasaturi specifice.

Aceleasi particularitati au condus si la avansarea altor teorii privind caracterizarea actiunii in concurenta neloiala.

Actiune de tip disciplinar. Prima dintre acestea priveste actiunea in concurenta neloiala ca pe o actiune de tip disciplinar, punand accentul exclusiv pe necesitatea respectarii moralei profesionale a comerciantilor. Temeiul si sensul raspunderii pentru concurenta neloiala l-ar constitui exclusiv protectia uzantelor comerciale.

In aceasta perspectiva, actiunea ar avea un caracter prin excelenta represiv. Teoria are si avantaje si dejavantaje. Avantajul consta in faptul ca astfel ar deveni posibila aplicarea sanctiunilor independent de existenta sau de cuantificarea riguroasa a pagubelor. S-ar putea depasi astfel una din cele mai mari dificultati practice ale actiunii in concurenta neloiala conceputa ca modalitate a actiunii in raspundere civila delictuala: proba prejudiciului.

Dezavantajul teoriei rezida in riscul de a realiza un nou tip de corporatism. Intrucat nu exista o lista a uzantelor comerciale cinstite si una a celor incorecte, sfera actelor reprimabile ar putea fi redusa, printr-o interpretare restrictiva, doar la cele prin care se incalca normele deontologice profesionale stricto sensu, deci la cele prin care comerciantii insisi isi protejeaza relatiile „de casta”.

Ar fi impiedicata astfel luarea in considerare a intereselor generale, de asigurare a moralitatii vietii comerciale in ansamblul sau. In schimb, teoria raspunderii pentru concurenta neloiala, conceputa ca o specie a raspunderii civile delictuale, ofera posibilitatea evitarii unei astfel de capcane. Ea are meritul de a fi suficient de supla pentru a putea integra atat aspectul represiv, menit sa asigure respectarea uzurilor interne ale profesiunii de comerciant, cat si perspectiva mai generoasa a instaurarii si protejarii unor standarde etice la temelia tuturor relatiilor comerciale.

Actiune reala. A doua teorie considera actiunea in concurenta neloiala ca fiind similara celei care protejeaza drepturile de proprietate incorporala, punand accentul in primul rand pe necesitatea apararii drepturilor asupra clientelei sau asupra altor „valori concurentiale”.

Unii autori au sustinut ca actiunea in concurenta neloiala ar avea ca obiect „recunoasterea unui drept exclusiv asupra unei valori concurentiale neprotejate printr-o lege speciala.”

Legea apara in mod deosebit anumite drepturi de proprietate intelectuala si sanctioneaza atingerea adusa acestora prin actiunea in contrafacere.este adevarat ca jurisprudenta referitoare la concurenta neloiala pare sa se inspire tot mai mult, in cazul unora dintre practicile neloiale, din protectia drepturilor intelectuale, cele doua actiuni impletindu-se adeseori intr-o maniera aproape inextricabila. Dar, la fel de adevarat este ca ele se disting net in plan principal: in timp ce exclusivitatea recunoscuta titularului unui drept de proprietate incorporala constituie o exceptie de la principiul liberei concurente, tocmai acest principiu guverneaza intreaga teorie a concurentei neloiale.

Protectia drepturilor intelectuale se intemeiaza pe ideea de interdictie, protectia loialitatii concurentei – pe ideea de libertate.

Desi prezinta certe trasaturi particulare, raspunderea pentru concurenta neloiala se fundamenteaza pe raspunderea civila delictuala. In consecinta, exercitiul actiunii se subordoneaza conditiilor clasice ale acestui tip de raspundere: fapta ilicita, vinovatia, prejudiciul, legatura de cauzalitate. O discutie prealabila o necesitate problema raportului de concurenta ca premisa a raspunderii.

Raportul de concurenta. Intrucat in chestiune este raspunderea pentru concurenta neloiala, in mod clasic s-a considerat ca actul de natura sa antreneze acest tip de raspundere trebuie sa fie savarsit in cadrul unui raport de concurenta intre parti sau, cel putin, acestea sa activeze intr-un acelasi context concurential.