Concurență neloială

1.Cuvânt-înainte:

Conform articolului 2 din Legea nr.11/1991 constituie concurență neloială „practicile comerciale ale întreprinderii care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piață.” Așa cum putem observa din definiția legiuitorului, fapta de concurența neloială are un cadru vast de aplicabilitate, practic orice practica ce contravine principiului bunei-credințe între concurenții pe piața putând îmbraca această formă de conduită neleală. În realitate concurența neloială nu este o faptă de concurență interzisă, ci reprezintă o formă de concurență în care participanții la actul comercial își desfășoară activitatea în limite legale, dar încalcă anumite norme deontologice ce au la bază principiul loialității și al bunei-credințe. Concurența interzisă presupune un act săvărșit fără drept, iar, în contrapartidă, concurența neloilă prespune exercitarea abuzivă a unui drept, în scopul atragerii clientelei. Prin reglementarea și sancționarea faptelor ce pot constitui concurență neloială, legiuitorul încearcă protejarea a două interese distincte: în principal cel al concurenților pe piață, iar în subsidiar cel al consumatorilor.

Răspunderea pentru aceste practici se desfășoară pe trei paliere diferite, astfel: răspundere civilă delictuală sau contractuală, răspundere contravențională și răspundere penală. Diferența dintre aceste trei forme de „sancționare” este dată de gradul diferit în care acestea lezează drepturile subiectului pasiv și totodată și de opțiunea legiuitorului. Obiectul acestui studiu nu va viza decât cazurile în care poate fi angajată răspunderea penală a unei persoane fizice sau juridice, pentru anumite practici neloiale de concurență. Doctrina a încercat în numeroase rânduri să facă o clasificare a acestor practici, grupându-le în patru mari categorii: denigrarea, dezorganizarea, confuzia și acapararea clientelei prin oferirea unor avantaje, dar este evident că această clasificare include atât fapte care atrag răspunderea civilă sau contravențională, cât și răspunderea penală.

II. Istoricul și rațiunea reglementării:

O primă trasare a cazurilor de concurență neloială a fost făcută de legiuitorul român prin Legea nr 151/1932 privind reprimarea concurenței neleale ce a venit ca o consecință necesară a aderării statului român la Convenția de la Paris din 1883 , lege care a fost ulterior abrogată prin Decretul-lege nr.2773 din anul 1940. În perioada regimului comunist concurența pe piața economică era practic inexistență, motiv pentru care abia în anul 1991, democrația nou instaurată a necesitat și o reglementare a actelor care ar putea afecta o concurență normală pe piață, motiv pentru care a intrat in vigoare legea nr.11/1991, care a suferit multiple modificări prin acte successive: prin legea 11/1996, prin legea 298/2001, prin O.U.G. nr.121/2003 și prin O.U.G nr.12/2014. Toate aceste modificări au venit ca un răspuns la inaplicabilitatea acestui act și au încercat armonizarea prezentei legi cu celelalte reglementări ce privesc dreptul concurențial. Trebuie precizat aici că o parte din faptele de concurență neloială prezentate de Legea nr.11/1991 se regăsesc și în prevederile Codului Comercial Carol al II-lea, ce nu a mai intrat în vigoare, care în Capitolul al II-lea, secțiunea I reglementează concurența neloială. Legea a suferit o ultimă modificare prin Ordonanța de urgență nr.12/2014 prin intermediul căreia legiuitorul a operat modificări mai ales în ceea ce privește faptele de concurență neleală care pot constitui contravenții și a limitelor amenzii pentru acestea. O altă modificare importantă este făcută prin articolul 3^1 unde se precizează că faptele de concurență neloială care constituie contravenții vor fi cercetate de Consiliul Concurenței. În realitate, în ciuda dorinței de a face textele legii aplicabile, modificările succesive operate de legiuitor nu au aptitudinea de a asigura recurgerea la aceste prevederi, cel vătămat fiind de cele mai multe ori interesat în obținerea unor reparații patrimoniale, motiv pentru care va recurge la răspunderea civilă.