Concursul de Infracțiuni

Referat
8.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 18 în total
Cuvinte : 12639
Mărime: 32.89KB (arhivat)
Cost: 5 puncte
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Marina Alexa

Cuprins

1. Explicaţii preliminare. 2. Formele şi condiţiile concursului de infracţiuni: A. Concursul real de infracţiuni; B. Concursul ideal de infracţiuni. 3. Pedeapsa în cazul concursului de infracţiuni: A. Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni; B. Pedeapsa complimentară şi măsurile de siguranţă în caz de concurs de infracţiuni. 4. Contopirea pedepselor pentru infracţiunile concurente. 5. Probleme procesuale. 6. Referinţe istorice şi de legislaţie socialistă comparată. 7. Precedente legislative şi situaţii tranzitorii.

Extras din document

1. Explicaţii preliminare,

Codul penal în vigoare prevede şi reglementează două forme ale pluralităţii de infracţiuni, deci două cazuri în care o persoană răspunde penal pentru săvârşirea a două sau mai multe infracţiuni, şi anume: concursul de infracţiuni şi recidiva . Ambele forme ale pluralităţii de infracţiuni sunt astfel reglementate în dispoziţiile Codului penal în vigoare încât fiecare formă cuprinde toate variantele posibile ale pluralităţii de infracţiuni respective acoperind deci toate cazurile când o persoană săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni. În sfera concursului de infracţiuni vor intra toate ipotezele de fapte săvârşite de o persoană mai înainte de a fi intervenit o condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele.

Codul penal în vigoare reglementează, prin dispoziţii precise, situaţia de fapt denumită concurs de infracţiuni, care există atunci când o persoană a comis două sau mai multe fapte prin activităţi separate sau printr-o singură activitate infracţională, fapte care întrunesc însă conţinutul nu a unei singure ci a mai multor infracţiuni, iar săvârşirea acestora a avut loc înainte de a fi intervenit vreo condamnare pentru vreuna dintre aceste infracţiun1.

Concursul de infracţiuni este o instituţie importantă a dreptului penal, strâns legată atât de teoria infracţiunii, cât şi de răspunderea penală. Stabilirea existenţei concursului de infracţiuni înseamnă exacta caracterizare a infracţiunilor săvârşite de acelaşi infractor şi deci justa lor calificare ca infracţiuni distincte. Prin această stabilire se face deosebirea între concursul de infracţiuni şi formele unităţii de in¬fracţiune, respectiv forma infracţiune complexă şi forma infracţiune continuată şi se asigură evaluarea justă a gradului de pericol social pe care îl prezintă infractorul.

În legătură cu problema periculozităţii sociale la concursul de infracţiuni trebuie subliniat că numărul mai mic sau mai mare al infracţiunilor aflate în concurs nu înrâureşte asupra pedepsei fiecărei fapte care urmează a fi sancţionată făcându-se abstracţie de celelalte fapte; acest număr serveşte însă la stabilirea plu¬sului (sporului) care se adaugă pedepsei celei mai grele ca echivalent minim pentru pedepsele contopite.

Dar starea de concurs nu se răsfrânge asupra gradului de pericol social pe care îl prezintă fiecare infracţiune în parte, fiindcă nu există un pericol social pe care 1-ar prezenta concursul de infracţiuni (indiferent de forma acestuia) ci există pericolul social pe care fiecare infracţiune îl prezintă în parte.

Nu trebuie însă confundat gradul de pericol social pe care îl prezintă infrac¬ţiunile aflate în concurs şi care este propriu fiecărei fapte, cu starea de periculozitate socială pe care o prezintă infractorul; de aceasta se ţine seamă la individualizarea pedepsei, aşa cum indică art. 72 C. pen., dar care nu schimbă gradul de pericol social pe care îl prezintă fiecare infracţiune.

b) Concursul de infracţiuni exprimă, un grad mărit de pericol social al infractorului, acest grad fiind mai ridicat pe măsura creşterii nu¬mărului infracţiunilor concurente. Din punct de vedere obiectiv, devine conclu¬dentă pentru evaluarea periculozităţii sociale a infractorului constatarea existenţei concursului, constatarea că infractorul a săvârşit nu una, ci mai multe infracţiuni. Această concluzie nu este însă absolută, se pot ivi cazuri în care concursul de infracţiuni să nu însemne un grad de pericol social mai ridicat în privinţa făp¬tuitorului, mai ales dacă se are în vedere că în compunerea concursului pot intra şi infracţiuni săvârşite din culpă sau infracţiuni de o minimă importanţă, ori prilejuite de o întâmplare neprielnică, situaţii care de obicei nu sunt de natură să ducă la con¬cluzia perseverenţei infracţionale a făptuitorului.

Trebuie subliniat că săvârşirea de către o persoană a două sau mai multe infracţiuni denotă un pericol social mai ridicat în special sub aspect subiectiv, adică în raport cu infractorul, deoarece indică o nesocotire repetată a legii penale, a regulilor de convieţuire socială şi relevă un început de nărăvire care constituie o serioasă ameninţare pentru ordinea de drept. Periculozitatea socială a concursului de infracţiuni este însă sporită şi sub aspect obiectiv, nu numai fiindcă relaţiile sociale, interesele societăţii noastre au fost în mod repetat atinse, ci şi fiindcă rezonanţa lor socială este mai puternică şi inspiră colectivităţii o corespunzătoare temere. Aceste consideraţii de ordin subiectiv şi obiectiv justifică, desigur, aplicarea unui tratament mai sever în cazul concursului de infracţiuni.

În cadrul acestor explicaţii preliminare la examinarea reglementării concursului de infracţiuni în Codul penal în vigoare, este mentionat că în această reglementare sunt prevăzute două modalităţi ale concursului: concursul real (material) şi concursul ideal (formal) de infracţiuni, Codul în vigoare unificând tratamentul lor juridic. Este adevărat că aceste denumiri nu sunt folosite în Codul penal în vigoare (şi acest lucru poate fi şi firesc, deoarece un cod penal nu este un manual sau tratat de drept penal), dar sunt frecvent întâlnite în lucrările de drept penal şi în practica judiciară, în explicaţiile ce urmează, analizând concursul de infracţiuni astfel cum este prevăzut în Codul penal în vigoare, vom folosi totuşi terminologia obişnuită pentru a distinge cele două feluri ale concursului prevăzute în art. 33.

2. Formele şi condiţiile concursului de infracţiuni

A. Concursul real de infracţiuni: Primul fel al concursului de infracţiuni, prevăzut în dispoziţiile art. 33 lit. a) din Codul penal în vigoare, este forma aşa-denumită a concursului real. Există concurs real atunci când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele.

Din cuprinsul dispoziţiei care prevede concursul real de infracţiuni rezultă că pentru existenţa acestui concurs se cer împlinite câteva condiţii referitoare unele la făptuitor, altele la infracţiunile săvârşite de acesta.

Concursul real prezintă două modalităţi: una simplă la care nu se cere nici o corelaţie între infracţiunile aflate în concurs şi alta caracterizatăla care faptele care formează obiectul concursului trebuie să fie legate între ele printr-o corelaţie cauzală.

a) Concursul simplu: din textul care prevede concursul real rezultă că acesta există atunci când o persoană a săvârşit două sau mai multe fapte care constituie, în mod distinct, tot atâtea infracţiuni, fiecare dintre aceste infracţiuni fiind săvârşită printr-o acţiune sau inacţiune distinctă, bine determinată. Cu alte cuvinte, în cazul concursului real, câte acţiuni sau inacţiuni au fost săvârşite, tot atâtea sunt şi infrac¬ţiunile care intră în concurs.

Există astfel un concurs real de infracţiuni când o persoană a săvârşit două sau mai multe fapte prevăzute de legea penală şi care constituie tot atâtea infracţiuni, când există, deci, atât în realitatea obiectivă, cât şi din punct de vedere juridic, două sau mai multe infracţiuni, fiecare faptă având o existenţă proprie, inde¬pendentă de celelalte fapte săvârşite de aceeaşi persoană. Fiecare dintre faptele săvâr¬şite trebuie deci să prezinte în mod distinct trăsăturile esenţiale şi elementele nece¬sare pentru existenţa unei infracţiuni.

Preview document

Concursul de Infracțiuni - Pagina 1
Concursul de Infracțiuni - Pagina 2
Concursul de Infracțiuni - Pagina 3
Concursul de Infracțiuni - Pagina 4
Concursul de Infracțiuni - Pagina 5
Concursul de Infracțiuni - Pagina 6
Concursul de Infracțiuni - Pagina 7
Concursul de Infracțiuni - Pagina 8
Concursul de Infracțiuni - Pagina 9
Concursul de Infracțiuni - Pagina 10
Concursul de Infracțiuni - Pagina 11
Concursul de Infracțiuni - Pagina 12
Concursul de Infracțiuni - Pagina 13
Concursul de Infracțiuni - Pagina 14
Concursul de Infracțiuni - Pagina 15
Concursul de Infracțiuni - Pagina 16
Concursul de Infracțiuni - Pagina 17
Concursul de Infracțiuni - Pagina 18

Conținut arhivă zip

  • Concursul de Infractiuni.doc

Alții au mai descărcat și

Aspecte generale privind pluralitatea de infractori

Elaborarea lucrarii de licenta "Aspecte generale privind pluralitatea de infractori" s-a realizat sub indrumarea - tema aleasa prezentand...

Concursul de Infracțiuni

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI SECŢIUNEA 1 NOŢIUNEA DE PLURALITATE DE INFRACŢIUNI În teoria, legislaţia şi practica...

Concursul de Infractiuni

CONCURSUL DE INFRACTIUNI 1.Consideratii generale privind “concursul de infractiuni” Potrivit teoriei dreptului penal, preluata si consacrata in...

Drept Comercial

DREPT COMERCIAL Noţiunea, obiectul şi definiţia dreptului comercial Dreptul comercial şi dreptul civil sunt cele două ramuri distincte care...

Concursul de Infractiuni - Infractiunea Unica

Secţiunea I 1. Definiţie şi condiţii de existenţă Prin concurs de infracţiuni în doctrina şi legislaţia penală este desemnată forma pluralităţii...

Protecția Internațională a Drepturilor Omului

1. Introducere În cadrul drepturilor omului, noţiunea de demnitate este esenţială, deoarece apare ca “principiu matriceal” prin excelenţă, ce...

Concursul real de infractiuni

Legea 286/ 2009 privind codul penal, cu modificarile si completarile ulterioare, defineste in art. 38 alin. 1 concursul real de infractiuni astfel...

Aspecte generale privind cauzele justificative

Conceptul de cauze justificative și rațiunea de a fi. Textul art. 18 NCP consacră instituția cauzelor justificative, prevăzând că nu constituie...

Ai nevoie de altceva?