Concursul de infracțiuni - infracțiunea unică

Secţiunea I

1. Definiţie şi condiţii de existenţă

Prin concurs de infracţiuni în doctrina şi legislaţia penală este desemnată forma pluralităţii de infracţiuni ce constă din săvârşirea a două sau mai multe infracţiuni, de către aceeaşi persoană mai înainte de a fi fost condamnată defininiv pentru vreuna dintre ele.

Concursul de infracţiuni este o instituţie importantă a dreptului penal, strâns legată de teoria infracţiunii, cât şi de răspunderea penală. Stabilirea existenţei concursului de infracţiuni înseamnă exact o caracterizare a infracţiunilor săvârşite de acelaşi infractor şi deci justa lor calificare ca infracţiuni distincte. Prin această stabilire se face deosebirea între concursul de infracţiuni şi formele unităţii de infracţiune, respectiv infracţiunea complexă şi cea continuată şi se asigură evaluarea justă a gradului de pericol social pe care îl reprezintă infractorul.

Calificarea juridică a unei fapte sau activităţi antisociale, ca formând o singură infracţiune sau, dimpotrivă două sau mai multe infracţiuni produce consecinţe juridice importante, fiindcă în primul caz, făptuitorul urmează să răspundă pentru o singură infracţiune, pe când în cel de-al doilea caz urmează să răspundă pentru două sau eventual pentru mai multe infracţiuni. Când fapta sau activitatea săvârşită formează o singură infracţiune există unitate de infracţiune, iar când fapta sau activitatea formează două sau mai multe infracţiuni există pluralitate de infracţiuni.Distincţia între unitatea şi pluralitatea de infracţiuni se face cu ajutorul conţinutului infracţiunii ce reprezintă baza de evaluare.

Infracţiunea continuată este forma unităţii legale de infracţiune caracterizată prin săvârşirea de către aceeaşi persoană, la intervale de timp diferite, în realizarea aceleiaşi hotărâri infracţionale a unor acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Unitatea infracţiunii continuate este creaţia legiuitorului care din raţiuni de tehnică legislativă şi de politică penală, pe baza legăturilor reale dintre acţiunile infracţionale ale unei singure persoane, le-a reunit pe toate în cadrul unei singure infracţiuni.

Concursul de infracţiuni exprimă, de regulă, un grad mărit de pericol social al infractorului, acest grad fiind mai ridicat pe măsura creşterii numărului infracţiunilor concurente.

Concursul de infracţiuni este consacrat prin art.33 din C. pen.care arată că există:

a) când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs de infracţiuni chiar dacă una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni.

b) când o acţiune sau inacţiune, săvârşită de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care au avut loc şi urmărilor pe care le-a produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni.

Pentru a exista concurs de infracţiuni se cer a fi îndeplinite mai multe condiţii referitoare atât la infractor cât şi la infracţiuni, astfel:

a) Prima condiţie se referă la săvârşirea a două sau mai multe infracţiuni.

Infracţiunile săvârşite pot fi de natură şi gravitate deosebite, pot fi prevăzute în legile speciale sau în legile nepenale cu dispoziţiuni penale, pot fi consumate ori rămase în faza de tentativă pedepsibilă, ori asimilate tentativei (ex. art. 173 al 2 C.pen.) şi pedepsite ca atare.

Condiţia este indeplinită indiferent de forma de vinovăţie cu care sunt comise infracţiunile. Nu are importanţă, de asemenea, pentru existenţa concursului de infracţiuni dacă infracţiunile sunt de aceeaşi natură ori nu. Nu are importanţă pentru existenţa concursului de infracţiuni dacă infracţiunile sunt: simple, continue, deviate, continuate. complexe, progresive, de obicei. Condiţia este îndeplinită şi atunci când infracţiunile sunt săvârşite toate în ţară, toate în străinătate, ori unele în ţară şi altele în străinătate.

b) Infracţiunile să fie săvârşite de aceeaşi persoană.Unitatea de subiect este de esenţa concursului de infracţiuni. Este îndeplinită condiţia şi atunci când infractorul are calitatea de autor ori de participant la infracţiunile comise. Este îndeplinită condiţia şi atunci când infractorul a comis unele infracţiuni în timpul minorităţii şi altele după împlinirea vârstei de 18 ani.

c) A treia condiţie priveşte săvârşirea infracţiunilor mai inainte de condamnarea definitivă a infractorului pentru vreuna din ele.Condiţia are în vedere inexistenţa unei condamnări definitive pentru vreuna din infracţiunile comise de aceeaşi persoană. Această condiţie va fi îndeplinită chiar dacă infractorul a fost condamnat pentru o infracţiune săvârşită anterior, dar hotărârea nu era definitivă la data comiterii noii infracţiuni, ori hotărârea de condamnare deşi definitivă a fost desfiinţată printr-o cale extraordinară de atac .

Prin "hotărâre definitivă de condamnare" se înţelege acea hotărâre judecătorească ce nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac adică apel şi recurs.

d) Pentru a fi în prezenţa concursului de infracţiuni este necesar ca cel puţin două dintre infracţiunile săvârşite de aceeaşi persoană să poată fi supuse judecăţii .Această condiţie este dedusă din întreaga reglementare a concursului de infracţiuni.Concursul de infracţiuni ia naştere prin savârşirea de infracţiuni şi se stabileşte cu ocazia judecăţii. Se poate ca o persoană să săvârşească mai multe infracţiuni, dar să nu poată fi judecate deoarece pot exista cauze care înlătură răspunderea penală, care eventual sunt incidente pentru vreuna din infracţiunile comise, ca de exemplu: lipsa plângerii prealabile, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, amnistia ori sunt incidente alte cauze ce atrag nepedepsirea infractorului ca: retragerea mărturiei mincinoase (art.260 al 2 C.pen.), denunţarea de către mituitor a luării de mită (art.255 al.3 C.pen.).

Dacă infractorul este trimis în judecată numai pentru o infracţiune, întrucât pentru celelalte sunt incidente cauzele de înlăturare a răspunderii penale ori cauze de impunitate- nu este îndeplinită condiţia de existenţă a concursului de infracţiuni .

Din noţiunea legală a infracţiunii continuate dată prin art. 41 al.2 C.p., rezultă condiţiile de existenţă ale acesteia de a fi formată dintr-o pluralitate de acte de executare unite între ele sub trei aspecte: unitate de subiect, unitate de hotărâre sau rezoluţie infracţională şi unitate de conţinut al infracţiunii, în sensul că fiecare acţiune realizează conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

a) O primă condiţie de existenţă a infracţiunii continuate priveşte unitatea de subiect activ, care semnifică faptul că aceeaşi persoană săvârşeşte activitatea infracţională.Aceasta înseamnă că atunci când mai multe persoane comit împreună, deci în calitate de coautori acţiuni care realizează conţinutul aceleiaşi infracţiuni dispare caracterul de infracţiune continuată.