Conditia Juridica a Sclavului

Imagine preview
(7/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Conditia Juridica a Sclavului.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 16 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

I. Scurt istoric
II. Proprietatea în dreptul medieval. Criterii de clasificare.
II.1. Forme ale proprietăţii medievale după titlul de dobândire. Exemplificare.
II.2. Forme ale proprietăţii medievale după titularul dreptului de proprietate. Exemplificare.
II.2.1. Dreptul de proprietate al domnitorului (proprietatea domnească)
II.2.2. Dreptul de proprietate al boierilor şi al clericilor
II.2.3. Proprietatea urbană
II.2.4. Dreptul de proprietate al ţăranilor liberi şi aserviţi
III. Infracţiuni contra proprietăţii
IV. Condiţia juridică a femeii în raport cu dreptul de proprietate
V. Condiţia juridică a oamenilor liberi în privinţa dreptului de proprietate.
VI. Concluzii
BIBLIOGRAFIE

Extras din document

I. Scurt istoric

Criza economică şi politică a sistemului sclavagist roman, precum şi presiunea exercitată de popoarele barbare asupra provinciilor de margine, îl va determina pe împăratul Aurelian să retragă din Dacia autorităţile şi armata.

Perioada retragerii romane din Dacia (271-275 e.n.), marchează începutul destrămării societăţilor sclavagiste şi începutul formării unor noi relaţii şi a unui nou mod de producţie - cel feudal. Această perioadă, începută în anul 275, se încheie la sfarşitul secolului al VII-lea, şi este cunoscută în istoria noastră naţională sub numele de perioada prefeudală.

Retragerea romană, precum şi migraţia popoarelor, va determina particularităţi asupra desfăşurării vieţii social-economice şi va constitui premisa apariţiei şi evoluţiei relaţiilor feudale.

După retragerea aureliană, pe teritoriul Daciei au migrat populaţii ca goţii, hunii, gepizii, avarii, slavii. În raport cu populaţia daco-romană, acestea se aflau pe o treaptă inferioară de dezvoltare societăţii economice şi politice, motiv pentru care, cu excepţia slavilor, care au influenţat spiritual pe autohtoni, ceilalţi au influenţat pe băstinaşi într-o foarte mică măsură.

În schimb, aceştia au dat o puternică lovitură relaţiilor sclavagiste pe care nu le cunoşteau şi nu doreau să şi le însuşească.

Viaţa social-economică, comerţul, meşteşugurile, viaţa urbană, au avut şi ele de suferit ca urmare a retragerii romane şi a migraţiei popoarelor. Producţia meşteşugărească şi agricolă a scăzut simţitor, comerţul a fost, de asemenea, puternic afectat ca urmare a cantităţilor insuficiente de mărfuri şi, mai ales, din cauza decăderii oraşelor ce constituiau centrul schimburilor, a nesiguranţei drumurilor comerciale, a insecurităţii persoanei. Ca o consecinţă, economia care avea un caracter de marfă destinată schimbului, în perioada de maturizare a sclavagismului, va tinde şi va deveni o economie naturală, închisă.

Importante mutaţii au loc şi în forma de organizare a vieţii social-economice. Prăbuşirea sclavagismului a însemnat şi decăderea vieţii sociale organizaţionale. În noile condiţii, autohtonii au revenit la forma tradiţională de organizare- obştea sătească.

Obştea sătească fusese caracteristică, ca formă de organizare a vieţii social-economice, geto-dacilor. Aceasta, într-o anumită formă, supravieţuise şi sub stăpânirea romană, îndeosebi la dacii liberi. În consecinţă, este falsă acreditarea ideii că obştea sătească a fost adusă pe meleagurile ţării noastre de slavi. Dimpotrivă, datele şi faptele istorice atestă continuitatea obştei săteşti create de geto-daci în timpul stăpânirii romane până în epoca medievală. Obştea este o creaţie mai veche decât feudalismul, anterioară venirii slavilor; ea reprezintă, aşadar, o creaţie a populaţiei româneşti autohtone.

Obştea sătească s-a caracterizat prin dualismul proprietăţii, în sensul coexistenţei proprietăţii comune asupra pământului, pădurilor, păşunilor şi islazurilor, cu proprietatea privată asupra casei de locuit, curţii, animalelor, uneltelor.

La început, pământul era distribuit periodic sub formă de loturi în folosinţa privată, iar o parte rămânea la dispoziţia comunităţii, fiind lucrat în comun în vederea satisfacerii unei nevoi generale. Treptat, şi adeseori prin luptă, mai marii obştei pun stăpânire pe loturile comunităţii, îi aservesc pe posesorii acestora, ocupând uneori şi părţi din pământurile proprietăţii private.

Astfel, cu timpul, din interiorul obştei se vor ivi atât viitorii feudali şi domniile lor, cât şi ţărănimea aservită- viitorii iobagi. Obştea, chiar aservită de feudali, supravieţuieşte până la sfârşitul feudalismului. În Ţările Române, comunităţile obşteşti neaservite s-au păstrat până în secolul al XVI-lea. Cea mai importantă funcţie îndeplinită de obştea sătească a fost cea economică, dar în afară de aceasta, ea îndeplinea şi atribuţiuni judecătoreşti, administrative şi chiar politice.

Cel mai important proces al acestei perioade este legat de formarea relaţiilor feudale. Trecerea societăţii noastre la feudalism şi implicit naşterea noilor relaţii sociale, nu s-a facut pe calea clasică a colonatului, ci prin stratificarea socială a obştei săteşti. La început, conducătorii obştei vor prelua puterea economică şi apoi puterea politică. Ei vor transforma mai întâi demnităţile în care fuseseră aleşi în demnităţi pe viaţă, şi apoi le vor atribui un caracter ereditar.

Formarea noilor relaţii de producţie de tip feudal va fi însoţită de procesul formării şi afirmării unor formaţiuni prestatale (cnezate, voivodate) şi apoi, în secolul al XIV-lea, a unor state feudale independente. Aceste cnezate, ducate, voievodate şi, mai târziu, viitoarele state feudale româneşti, vor constitui cadrul statal politic pe care se vor şi dezvolta relaţiiile feudale şi economice.

Fisiere in arhiva (1):

  • Conditia Juridica a Sclavului.doc

Alte informatii

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi Facultatea de Drept