Condițiile Acțiunii în Conteciosul Administrativ

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 defineşte contenciosul administrativ ca "activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a nascut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim" (art.2 alin.1 lit.e).

Pentru începerea unei acţiuni în contenciosul administrativ, trebuie întrunite o serie de condiţii, prezentate în cele ce urmează.

1. Actul atacat să fie act administrativ, în formă tipică sau asimilată

Pentru conturarea unei imagini complete asupra conţinutului şi sferei noţiunii de act administrativ, în sensul noii Legi a contenciosului administrativ, trebuie avut în vedere atât textul de la litera c) a alin. 1, cât şi textul alin. 2 al art. 2 al Legii nr. 544/2004.

Noua Lege a contenciosului adiminstrativ dă o definiţie extensivă noţiunii de act administrativ, introducând în sfera acestei noţiuni alături de manifestarea unilaterală expresă de voinţă (actul administrativ tipic) şi tăcerea, respectiv refuzul nejustificat (actele administrative atipice). Mai mult, Legea asimilează, sub aspectul naturii juridice a litigiului actelor administrative şi anumite contracte administrative, expres nominalizate.

Astfel, noţiunea de act administrativ evocă actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării ori a organizării executării legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate publică; executarea lucrărilor de interes public; prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ.

Delimitarea actului administrativ de ordinele şi instrucţiunile de serviciu

Necesitatea ca actul atacat să fie act administrativ pune în discuţie problema distincţiei între actele administrative, pe de o parte, şi alte acte juridice sau operaţiuni tehnico-administrative, pe de altă parte, respectiv delimitarea actului administrativ de alte înscrisuri sau de simplele adrese sau circulare.

Circularele şi instrucţiunile de serviciu reprezintă comunicări prin care un superior ierarhic, de regulă un ministru, face cunoscute subordonaţilor săi intenţiile sau un punct de vedere privitor la executarea unui serviciu, interpretarea unei legi sau a altui act normativ. Prin intermediul circularelor nu se modifică o situaţie juridică deja existentă sau nu se naşte o situaţie juridică inexistentă până atunci. Pentru că dacă se întâmplă acest lucru, circularele încetează să mai reprezinte un instrument de comunicare, ele devin o veritabilă decizie administrativă, împotriva căreia este admisibil un recurs jurisdicţional.

Legea nr. 554/2004 prin art.18 alin.(2), astfel cum a fost el modificat prin Legea nr. 262/2007, admite că „instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. 8 şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului suspus judecăţii”. Deosebirea faţă de varianta iniţială a legii constă în faptul că aceasta făcea referire la actele şi operaţiunile administrative, pe când varianta modificată a textului, în mod corect face referire doar la operaţiunile administrative, pe considerentul că actele administrative pot fi atacate de sine stătător, în condiţiile legii.

Ordinele sau instrucţiunile de serviciu nu reprezintă nici ele, în principiu, acte administrative propriu-zise, ele putând avea un caracter intern sau extern.

Principala preocupare a instanţei, atunci când îşi stabileşte competenţa rationae materiae de a se pronunţa asupra unui act administrativ, va fi să ţină seama de următoarele principii:

a) în conformitate cu art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, operaţiunile administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii vor putea fi atacate în contenciosul administrativ odată cu actul administrativ pe care-l fundamentează;

b) nu orice ordin, instrucţiune, circulară, trebuie exceptate de la contenciosul administrativ şi calificate ca operaţiuni administrative, neproducătoare de efecte juridice. Unele din acestea, indiferent că emană din interiorul sau exteriorul organului public pârât sunt producătoare prin ele însele, de efecte juridice şi atunci ele pot fi atacate de sine stătător în justiţie;

c) există anumite adrese, informări, înregistrări ale administraţiei care reprezintă pure operaţiuni administrative şi care sunt sustrase controlului de legalitate al actelor administrative.

Circularele sunt instrumente ale puterii, emise cu scopul de a interpreta textele generale, ceea ce face ca ele să se impună agenţilor administrativi şi nu particularilor; măsurile de poliţie internă ale serviciului sunt acelea prin care