Condițiile acțiunii în contencios administrativ

Administrativ

Principiul separației puterilor în stat, după care sunt organizate și funcționează cele trei puteri în statul de drept, implică atât o colaborare, cât și un control reciproc pentru o mai bună funcționare a acestuia. De aceea trebuie să se controleze dacă legea este corect aplicată de către autoritățile administrației publice, aceasta fiind o condiție necesară și importantă pentru întărirea ordinii de drept .

Pentru realizarea acestui lucru a fost necesară adoptarea unei legi a Contenciosului Administrativ prin care se execută activitatea de soluționare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ are o importanță deosebită deoarece “pune la îndemâna persoanelor fizice și juridice un instrument eficace pentru curmarea eventualelor abuzuri din partea autorităților publice, creându-se mijloace de restabilire a legalității încălcate, de repunere în drepturi și de sancționare a celor care folosesc abuziv competența pe care o au” .

Sintetizând reglementările cuprinse în această lege, putem reţine următoarele condiţii pentru a putea introduce o acţiune în contencios administrativ:

1. actul atacat să fie un act administrativ;

2. actul să vatăme un drept subiectiv sau un interes legitim;

3. actul atacat să emane de la o autoritate publică;

4. procedura administrativă prealabilă;

5. introducerea acțiunii într-un anumit termen prevăzut de lege.

1. Condiția ca actul atacat să fie un act administrativ

Legea nr. 554/2004 dă o definiţie extensivă noţiunii de act administrativ, introducând în sfera acestei noţiuni, alături de manifestarea unilaterală expresă de voinţă (actul administrativ tipic) şi tăcerea, respectiv refuzul nejustificat (acte administrative atipice).

Actul administrativ tipic este, conform definiţiei dată de lege, „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice”. Ele pot fi atacate indiferent de caracterul lor normativ sau individual .

Actele administrative atipice sunt reprezentate de “refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”.

Mai mult, legea asimilează, sub aspectul naturii juridice a litigiului, actelor administrative şi acele contracte încheiate de administraţie care au ca obiect:

- punerea în valoare a bunurilor proprietate publică;

- executarea lucrărilor de interes public;

- prestarea serviciilor publice;

- achiziţiile publice.

2. Condiţia ca actul să vatăme un drept subiectiv sau un interes legitim

”Pentru ca un drept subiectiv să poată fi protejat pe calea contenciosului administrativ este necesar ca acesta să existe efectiv și să fie recunoscut de dreptul pozitiv” .

Introducerea acţiunii de contencios administrativ este rezervată acelei persoane „care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim”, public sau privat.

Pentru a putea introduce o astfel de acțiune trebuie doar ca reclamantul să invoce încălcarea unui astfel de drept sau interes. Ca atare, condiţia dreptului vătămat apare, strict juridic vorbind, nu pentru declanşarea contenciosului administrativ ca instituţie de garantare a drepturilor cetăţeanului, ci pentru tragerea la răspundere a autorităţii administrative pârâte. În ipoteza că, în urma judecării fondului, instanţa ajunge la concluzia că nu s-a vătămat nici un drept sau interes legitim al reclamantului, acţiunea va fi respinsă ca nefondată.