Condițiile dreptului de opțiune

. Conditiile dreptului la mostenire

Aspecte generale. Codul civil, în titlu „Despre calitatile cerute pentru a succede” (art. 654-658) prevede doua conditii pe care trebuie sa le îndeplineasca o persoana pentru a putea mosteni, si anume o conditie pozitiva, aceea de a avea capacitate succesorala, si o conditie negativa, aceea de a fi nedemna pentru a mosteni .

La ceste doua conditii se mai adauga si o a treia conditie, si anume aceea a vocatiei (chemarii) la mostenire, care poate fi legala sau testamentara, în raport de calitatea pe care mostenitorul o are fata de succesiune (aceea de mostenitor legal sau testamentar).

Din prevederile art. 655-658 C. civ., se observa ca nedemnitatea este specifica numai mostenirii legale, nu si mostenirii testamentare. În cazul mostenirii testamentare ca un echivalent al nedemnitatii din mostenirea legala avem revocarea judecatoreasca a legatelor pentru ingratitudine (art. 930-931 C. civ.).

2. 1. Capacitatea succesorala

Articolul 654 prevede ca: „pentru a putea succede trebuie neaparat ca persoana care succede sa existe în momentul deschiderii succesiunii”. Din prevederile acestui articol, rezulta ca orice persoana care exista în momentul deschiderii succesiunii are capacitate de a mostenii.

Capacitatea succesorala ne apare, astfel, ca fiind aptitudinea unei persoane de a dobândi drepturi si obligatii referitoare la o succesiune. Capacitatea succesorala este o parte a capacitatii de folosinta, care este aptitudinea generala a unei persoane de a avea drepturi si obligatii, rezulta ca nu pot mosteni: cei care nu mai exista la data deschiderii succesiunii precum si cei care nu exista înca la aceasta data.

Vor putea insa mosteni, si deci au capacitate succesorala, urmatoarele categorii de persoane: persoanele fizice în viata la data mortii lui de cujus, persoanele disparute, persoanele concepute dar nenascute la data deschiderii succesiunii si persoanele juridice în fiinta la data deschiderii succesiunii .

Dovada existentei în momentul deschiderii succesiunii cade în sarcina persoanei care pretinde drepturi asupra bunurilor succesorale. Aceasta persoana poate fi mostenitorul, dar si succesorii sai în drepturi, în situatia în care mostenitorul a fost în viata la data deschiderii succesiunii, dar la scurt timp a decedat, drepturile lui asupra bunurilor succesorale fiind pretinse acum de proprii sai mostenitori . În acest caz suntem în prezenta mostenirii prin retransmisie, care se deosebeste de mostenirea prin reprezentare prin faptul ca exista doua mosteniri succesive: „prima mostenire este culeasa, în tot sau în parte, de cel de-al doilea de cujus, în viata la deschiderea primei mosteniri, si pe care o transmite la moarte propriilor mostenitori” . În situatia mostenirii prin reprezentare, care este specifica numai mostenirii legale, exista o singura mostenire, unde mostenitorul (reprezentant) pretinde drepturile succesorale ale ascendentului sau (reprezentat) decedat la data deschiderii mostenirii, urcând în locul, gradul si drepturile acestuia (art. 664 C. civ.).

Persoanele care au capacitate succesorala. Persoanele fizice în viata la data deschiderii succesiunii au capacitate succesorala fara deosebire de rasa, nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie etc. (art. 4 Constitutie). Dovada se face cu actele de stare civila, iar în caz de deces al mostenitorului care a fost în viata la data deschiderii mostenirii cu certificatul (actul) de deces sau hotarârea judecatoreasca definitiva declarativa de moarte, din care rezulta ca moartea mostenitorului a intervenit dupa deschiderea succesiunii, persoanele interesate putând dovedi contrariul prin orice mijloace de dovada admise de lege.

Legea nu conditioneaza capacitatea succesorala de durata vietii mostenitorului dupa data deschiderii mostenirii. Daca mostenitorul moare imediat dupa deschiderea succesiunii, drepturile sale succesorale (inclusiv dreptul de optiune succesorala) vor trece la propii sai mostenitori ca parte componenta a patrimoniului succesoral lasat de el. Astfel se explica posibilitatea unei persoane de a beneficia, pâna la urma, de bunurile lasate de o alta persoana, fata de care nu avea vocatie succesorala.

Persoanele disparute au, de asemenea, capacitate succesorala. În acest sens, art. 19 din Decretul lege 31/1954 prevede ca „cel disparut este socotit a fi în viata daca nu a intervenit o hotarâre declarativa de moarte ramasa definitiva”.