Conexiunea arbitraj comercial - insolvență

Abstract:,, It is well known that insolvency and arbitration, as legal processes, regimes and procedures, are prone to conflict because they pursue or respond to generally different objectives. Because of this if referring to the policies pursued, the main elements to highlight in this paper are: universality, namely the territoriality of the effects of insolvency, the protection of the debtor's patrimony in insolvency through imperative laws, influencing the principle of the autonomy of the parties, including the regulation of the debtor's rights in contradiction with the relative effect of contracts, pacta sunt servanda and others as well.

The analysis of the connection involves both EU-level regulations, the practice of courts in the Member States, international arbitration practice, and the Romanian perspective in situations such as the law applicable to the effects of opening insolvency proceedings on pending arbitration, overlooking the arbitration agreement, suspension or termination of arbitration course.

From the perspective of Romanian law, it can be noticed that an international arbitration will not automatically be suspended when the innocence of a Romanian court opens against the defendant. The current legislation, the jurisprudence of the courts and the arbitral tribunals up to date does not support the suspension. In this way, the arbitral tribunals will decide on a case-by-case basis, aiming at protecting those essential principles of the insolvency procedure and the fundamental transnational protection standards.

Keywords: insolvency, commercial arbitration, public order, EU public order, transnational law, suspension of the arbitration procedure.’’

1. Considerații introductive

În vederea eficientizării procesului de judecare a unui litigiu s-a constituit o instituție independentă de organele statale, care este competentă în soluționarea diferendelor delegate acesteia de către părțile litigiului. Această instituție poartă denumirea de arbitraj și are menirea de a soluționa disputele cu implicarea unei, sau mai multor persoane terțe neutre, independente și imparțiale.

Toate litigiile patrimoniale ce survin între persoane ce au capacitatea de exercițiu deplină pot fi solționate pe calea arbitrajului, în afara faptului când litigiile au ca obiect drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacție.

Specific arbitrajului este faptul că există acordul amiabil al ambelor părți în vederea renunțării la jurisdicția instanțelor judecătorești (care constituie regula generală), pentru a se supune jurisdicției arbitrale în cazul apariției unui litigiu între acestea. Decurgerea întregului proces depinde de voința părților, care pot stabili prin acordul lor comun, modalitatea de examinare a diferendelor, legea instituind doar niște garanții minime ce urmează a fi respectate, lăsând la latitudinea părților aspectele ce țin de modalitatea specifică de examinare a cauzei.

Pe de altă parte, insolvența, ca procedură, a apărut dintr-o situație pur obiectivă - un creditor nu e plătit la scadență și nu e plătit nu pentru că nu există bună - credință, ci pentru că debitorul nu mai are cu ce să îl plătească. O consecință imediată a insolvenței este suspendarea acțiunilor judiciare și extrajudiciare, iar în unele cazuri se îngheață și pasivul. O nevoie în urmarea procedurii de insolvență constă chiar în protecția debitorului, adică se prezumă că administrarea controlată a activului său poate avea ca urmare chiar și faptul că și debitorul mai poate rămâne cu ceva, astfel ca să își poată relua în viitor activitatea. Printre unele beneficii ale procedurii de insolvență se numără și faptul că aceasta permite atragerea la răspundere pentru conducerea la starea de insolvență a persoanelor vinovate.

1.1. Precizări preliminare

Conexiunea arbitraj - insolvență pune în discuție probleme ce țin de compatibilitatea celor două procese, printre care: diferența dintre caracterul definitiv al sentinței arbitrale și căile de atac devolutive care sunt prevăzute împotriva hotărârilor pronunțate în insolvență; calendare de desfășurare a procedurilor și costuri diferite; reunirea tuturor cererilor creditorilor în insolvență în temeiul legii, spre deosebire de legătura cererilor arbitrale doar pe bază de consimțământ al tuturor părților indicate, precum și complexitatea arbitrajelor cu mai multe părți și a insolvenței grupului de societăți, toate acestea generând dificultăți în executarea atât a sențințelor arbitrale, cât și a hotătârilor pronunțate în insolvență.

În general, se acceptă idea că, deși un diferend ce face obiectul unei convenții arbitrale rămâne arbitrabilă în contextul insolvenței, sfera arbitrabilității se restrânge odată cu startul procedurii insolvenței, din motive de ordin publică. Printre particularitățile de ordine publică ce limitează sfera arbitrabilității se numără: protecția averii debitorului, protecția salariaților și garantarea tratamentului egal între creditorii de același rang. Aceste valori fac parte din ordinea publică, inclusiv în contextul unui arbitraj internațional, fapt confirmat de instanțele din sistemele de drept favorabile arbitrajului.