Conflictele de legi

APLICAREA LEGII STRĂINE

Dreptul internațional privat este acea ramură de drept formată din normele juridice care reglementează relațiile sociale cu element de extraneitate, stabilite între persoane fizice și/sau persoane juridice .

Aplicarea legii străine.

1.Noțiunea de lege străină. Necesitatea și temeiul aplicării legii străine.

Problema aplicării străine se pune numai într-un raport juridic cu element de extraneitate. Prin lege stamblul reglementărilor din țara străină, indiferent de natura lor,noțiune care include atât normele materiale , cât și normele conflictuale .

O lege străină nu se va aplica niciodată în România în temeiul propriei sale autorități, adică prin propria sa forță, deoarece altfel s-ar încălca principiul suveranității statelor, ci în temeiul normei conflictuale a forului care stabilește condițiile și întinderea aplicării legii străine. Ca atare, legea străină se aplică pentru că norma juridică română trimite la ea.

Necesitatea aplicării legii străine de către fiecare stat decurge din existența relațiilor economice dintre diferite state și, pe de ală parte din interesul reciprocității pe care fiecare stat îl are de a i se aplica propriile legi de către alte sisteme de drept. Sub aspectul interesului reciprocității trebuie avut în vedere faptul că dacă un stat nu ar aplica pe teritoriul său legi străine, atunci nici el nu ar putea pretinde altor state să îi aplice propria lege. Însă, reciprocitatea nu este o condiție a aplicării legii străine,ci este vorba numai de interesul reciprocității în aplicarea propriei legi, interes pe care îl are fiecare stat .

2. Titlul cu care se aplică legea străină .

În literatura de specialitate s-au conturat următoarele opinii cu privire la titlul cu care se aplică legea străină:

a)Teoria drepturilor câștigate. Potrivit acestei teorii, instanța se pronunță asupra unui drept dobândit în străinătate, ceea ce înseamnă că se ține seama de legea străină;

b)Teoria receptării dreptului străin, potrivit căreia legea străină este receptată material sau formal de sistemul de drept al forului, devenind drept propriu. În varianta receptării materiale legea străină își pierde caracterul străin, fiind încorporată în dreptul forului. În varianta receptării formale, deși se încorporează în ordinea juridică a forului,legea străină își păstrează sensul și valoarea de origine;

c)Teoria legii străine-element de fapt. Potrivit acestei teorii , se consideră, în esență, că, legea străină-aplicată de instanța forului în virtutea propriei norme conflictuale - își pierde caracterul normativ, fiind tratată ca un simplu element de fapt. Această teorie a fost considerată ca fictivă, fiind construită pe caracterul exclusivist al sistemului juridic al forului;

d)Teoria legii străine-element de drept. Potrivit acestei teorii , se consideră, în esență, că, legea străină se aplică atunci când norma conflictuală a forului trimite la ea, fără să-și piardă caracterul de drept străin. Ca atare, legea străină nu devine componentă a sistemului de drept al forului, ci își păstrează individualitatea și trăsăturile de origine. Cu acest titlu se aplică dreptul străin și în România, existând anumite excepții și atenuări în privința efectului legii străine în România.