Consacrarea la Nivel Internațional și Național a Dreptului Fundamental al Omului la un Mediu Sănătos și Echilibrat din Punct de Vedere Ecologic

Introducere

Protecţia mediului are în centrul atenţiei sale conservarea şi ameliorarea condiţiilor de viaţă ale omului, menţinerea ecosistemelor naturale. Drept consecinţă juridică a acestei realităţi şi în acelaşi timp una dintre căile de implicare activă a dreptului în ocrotirea şi conservarea mediului este recunoaşterea şi garantarea dreptului fundamental al omului la un mediu sanatos şi echilibrat.

Doctrina juridică actuală evidenţiază conturarea şi consacrarea – la nivel naţional şi internaţional – a dreptului fundamental al omului la un mediu sanatos şi echilibrat, fie în mod expres (sub formulari diferite), fie în mod indirect, prin consacrarea unei obligaţii în sarcina statului de a asigura calitatea factorilor naturali şi echilibrul ecologic. Se admite ca este vorba despre un drept procedural, ce poate fi asemanat cu dreptul la viaţă sau la sănătate. Din punct de vedere al continutului său, acest drept semnifică dreptul la conservarea sau ameliorarea calităţii mediului, ca o dimensiune a asigurării calităţii vieţii individului. În ultimul timp acest drept fundamental a dobândit şi semnificaţia ca orice creştere economica trebuie sa respecte dreptul generatiilor viitoare la un mediu nepoluat, în conformitate cu conceptul dezvoltarii durabile.

În doctrină se recunoaşte că consecinţele recunoaşterii unui drept constituţional la un mediu de calitate sunt, în mod cert, importante pentru legislaţia şi reglementările privind mediul şi în general pentru politica de protectie a mediului.

Au existat totuşi şi opinii care consideră că este prematură înscrierea acestui drept între drepturile fundamentale ale omului, dovadă că în Constituţia Romaniei din 1991 dreptul la un mediu sănatos nu era stipulat în mod expres.

Dreptul la un mediu sănătos este considerat, de o parte a literaturii juridice de specialitate, ca facând parte din a treia generaţie de drepturi ale omului, numite drepturi de solidaritate, alături de dreptul la pace, dreptul la dezvoltare etc ., care însă, nu se bucura de o consacrare expresă în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Ţinând cont de importanta acestui drept, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recurs la tehnica „protecţiei prin ricoşeu” care a permis extinderea protecţiei unor drepturi garantate de Convenţie la drepturi care nu sunt prevăzute de aceasta. Astfel, printr-o interpretare extensivă a domeniului de aplicare a unor drepturi prevăzute expres de Convenţie, dreptul la un mediu sănătos a fost alăturat dreptului la viaţa privată, fiind considerat o componentă a acestui drept, în acest fel ajungându-se la protejarea indirectă a dreptului la mediu.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Convenţia) nu include în articolele sau în Protocoalele sale sintagma „mediu înconjurator” sau „drept la un mediu sănătos”. Însă, privind în urma, la momentul adoptării Convenţiei (Roma, 1950), problemele mediului nu reprezenţau o preocupare însemnată, dezvoltarea industrială neridicând probleme grave în ce priveste mediul. În aceste condiţii, s-ar putea considera despre dreptul la mediu ca nefacând parte din categoria drepturilor si libertatilor pe care Conventia le garanteaza .

Interesul pentru problemele de mediu a aparut mult mai târziu, si anume, în anul 1972 în cadrul primei Conferinte Mondiale a Natiunilor Unite organizata la Stockholm. Aceasta a fost prima conferinta mondiala în domeniul protectiei mediului, la care au participat delegati din 114 state. Cel mai important document adoptat în cadrul Conferintei este reprezentat de „Declaratia asupra mediului înconjurator”, în cadrul caruia s-a stabilit un numar de 26 de principii privind drepturile si obligatiile statelor în acest domeniu si mijloacele de dezvoltare a cooperarii internationale. Importanta documentului consta în faptul ca se afirma explicit, pentru prima data, legatura dintre protectia mediului si drepturile omului. Astfel, Principiul 1 al documentului precizeaza ca „Omul are dreptul fundamental la libertate, egalitate si conditii de viata satisfacatoare, într-un mediu a carui calitate îi permite sa traiasca în mod demn si în prosperitate. El are datoria sacra de a proteja si îmbunatati mediul înconjurator pentru generatiile prezente si viitoare (...)” . Însa, asa cum am afirmat mai sus, documentul stabileste o legatura între drepturile omului si protectia mediului, calitatea acestuia din urma fiind un factor esential pentru asigurarea unor conditii de viata satisfacatoare, dar, cu toate astea, nu recunoaste în mod direct un drept la mediu.

Un alt element de noutate este acela ca prin acest document s-au pus bazele dezvoltarii dreptului international al mediului. Dupa doua decenii de la prima Conferinta mondiala în domeniul protectiei mediului, în ciuda rezultatelor înregistrate în planul colaborarii internationale, mediul planetei a continuat sa se deterioreze într-o maniera generala , fiind necesara o noua masura, si anume, cea de-a II-a Conferinta a Natiunilor Unite pentru Mediu si Dezvoltare organizata la Rio de Janeiro în anul 1992.

2. Garantarea dreptului la mediu prin art. 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului

Proiectului de Declaratie Internationala a Drepturilor Omului si Mediului, adoptat la Geneva (1994) cuprinde precizari importante cu privire la continutul dreptului fundamental la un mediu sanatos. Potrivit doctrinei , documentul are la baza principiile celor mai importante acte internationale privind drepturile omului, dar si cele din Declaratia de la Stockholm (1972), Declaratia de la Rio (1992) si Agenda 21. Conform Declaratiei, aceasta reafirma dreptul fundamental al omului la un mediu sanatos, accentueaza legatura acestuia cu alte drepturi fundamentale si afirma ca dreptul fundamental al omului la un mediu sanatos presupune în principiu: dreptul de a trai într-un mediu nepoluat, nedegradat de activitati care pot afecta mediul, sanatatea, bunastarea oamenilor si dezvoltarea durabila; dreptul la cel mai ridicat nivel de sanatate, neafectat de degradarea mediului; accesul la resursele de apa si hrana adecvate; dreptul la un mediu de munca sanatos; dreptul la conditii de locuit, de folosire a terenurilor si la conditii de viata într-un mediu sanatos; dreptul de a nu fi expropriati ca urmare a desfasurarii activitatilor de mediu, cu exceptia cazurilor justificate; dreptul la asistenta în caz de catastrofe naturale si produse de om; dreptul de a beneficia de folosinta durabila a naturii si a resurselor acesteia; dreptul la conservarea elementelor reprezentative ale naturii.