Considerații Introductive Privind Insolvența

CAPITOLUL I. CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE PRIVIND INSOLVENŢA

1.1. Noţiunea insolvenţei

De-a lungul timpului s-au creat confuzii nedorite in ceea ce priveste notiunile de insolventă comerciala, faliment şi insolvabilitate.

Astfel, mai ales in legislatia de origine anglo-saxona, termenul de insolventă comerciala şi cel de faliment erau considerati echivalenţi, ambii definind o stare de incapacitate de plata. In conceptia legislatiilor europene, aria de cuprindere a falimentului este mai larga decat cea de insolventa comerciala.

Asemenea confuzii au aparut şi intre notiunile de insolvabilitate şi insolventa considerate similare, de aceea este necesara explicarea acestora.

Specificul procedurii falimentului decurge din aplicarea a două principii fundamentale a obligaţiilor comerciale, adica: comertul se bazeaza pe credit şi obligatiile comerciale se executa la scadenta.

Relatiile comerciale pleaca de la prezumtia ca partenerul este capabil sa-si plateasca la scadenta obligatia asumata. Din acest considerent, incapacitatea de plata este o stare care induce dezechilibre majore comertului, fapt prin care se justifică intervenţia justiţiei. Prin urmare, incapacitatea de plata (insolvenţa) trebuie delimitata atat de insolvabilitate cat şi de refuzul de plata.

In principal, neplata unei singure datorii comerciale la scadenţa este suficienta pentru admiterea cererii de declansare a falimentului unui debitor, iar starea de încetare de plata trebuie sa fie reala, permanenta şi să aiba caracter de generalitate.

Insolventa defineste o incapacitate vadita de plata a datoriilor exigibile , adica reprezinta o insuficienta a lichiditatilor, o absenta a fondurilor banesti necesare platii obligatiilor scadente, reflectand o stare a patrimoniului unui debitor.

Starea de insolventa survine independent de cea de insolvabilitate, atunci cand nu exista sau nu pot fi realizate resursele financiare pentru acoperirea la scadenta a datoriilor sale comerciale.

Concluzie: Consecinţa imediata a insolvenţei o reprezinta incetarea platilor şi instaurarea dreptului creditorilor de a introduce impotriva comerciantului aflat in această stare, procedura falimentului.

Notiunea de insolventă implică o situatie patrimonială dificilă sau de criză a unui comerciant în care pasivul depăseste activul, determinând imposibilitatea îndeplinirii de către comerciant la termen si în bune conditii a obligatiilor de plată asumate. Conform legii, “insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile” (art. 3 pct. 1 din Lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 277/2009).

Legea prevede că:

a) insolventa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadentă, nu a plătit datoria sa fată de unul sau mai multi creditori;

b) insolventa este iminentă atunci când se dovedeste că debitorul nu va putea plăti la scadentă datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănesti disponibile la data scadentei.

1.2.Cadru legal

In ceea ce priveste masa activa in procedura insolventei s-a relevat, pe de o parte, necesitatea stabilirii activului patrimonial imediat ulterior deschiderii procedurii de insolventa, indiferent de tipul procedurii la care ne raportam, in mod paralel cu indeplinirea operatiunilor intreprinse in vederea stabilirii pasivului patrimonial, servind ca si suport pentru optiunea celor indreptatiti in favoarea unui anumit tip de procedura (reorganizare judiciara sau faliment), iar, pe de alta parte, accentul pus de legiuitor pe unele modalitati care fac posibila reintregirea activului patrimonial, respectiv actiunea in anularea actelor incheiate de debitor in perioada suspecta, neaplicarea efectului suspensiv fata de actiunile debitorului impotriva tertilor si actiunea in atragerea raspunderii membrilor organelor de conducere ale debitorului.

Cu privire la masa pasiva s-au identificat etapele principale ale procesului privind stabilirea masei pasive, concluzionandu-se ca procedura declararii, inregistrarii si verificarii creantelor este o procedura importanta, ce trebuie efectuata inca de la inceputul procedurii, intrucat numai dupa stabilirea masei pasive si compararea ei cu masa activa se poate opta, dupa caz, pentru reorganizare sau lichidare.

Pornind de la analiza notiunii de creanta din legislatia romana si de la tipurile de creante si creditori prevazute de legea insolventei, lucrarea prezinta o descriere in detaliu a creantelor garantate, a creantelor bugetare si a creantelor salariale.