Consiliile județene

SCURT ISTORIC

Împărţirea teritoriului Munteniei şi al Moldovei în judeţe şi ţinuturi s-a făcut pe timpul lui Mircea cel Bătrân, în Muntenia şi a lui Alexandru cel Bun, în Moldova. Până în aprilie 1864 acestea – judeţele şi ţinuturile – erau simple circumscripţii teritoriale care erau administrate în numele domnitorului, de unul sau doi juzi, căpitani de judeţe sau ispravnici, în Muntenia, şi de unul sau doi pârcălabi sau ispravnici, în Moldova. Denumirile lor au evoluat în timp la ispravnici. Aceştia aveau atribuţii militare, administrative şi judecătoreşti. Potrivit Regulamentelor Organice, conducătorii judeţelor, în Muntenia şi ai ţinuturilor, în Moldova, erau ocârmuitorii care se ocupau de administrarea judeţelor şi a ţinuturilor, pentru că cea mai mare parte a activităţii judecătoreşti a fost încredinţată tribunalelor de ţinuturi, în Moldova şi judecătoriilor de judeţ în Munteni. Prin Legea pentru consiliile judeţene nr. 396 din 2/14 aprilie 1864 s-a prevăzut că în fiecare judeţ se statorniceşte un consiliu care se adună şi reprezintă interesele locale, colective şi economice ale judeţului. Până la modificarea Legii nr. 396/1864, prin Legea din 31 mai 1904, în lege nu erau cuprinse prevederi exprese care să reglementeze personalitatea juridică a judeţelor, deşi aceasta rezulta implicit din întreg cuprinsul legii. Prin legea din 31 mai 1904, printre alte modificări şi completări, s-a introdus un alineat nou (alin. 2) la art. 1, care prevedea că judeţul este persoană juridică. Consiliul judeţean se compunea din câte doi membri trimişi de fiecare plasă. Aceştia erau aleşi de colegiul electoral din fiecare plasă. Ulterior modificării intervenite prin Legea din 31 mai 1904, indiferent de numărul plaselor dintr-un judeţ, consiliile judeţene erau alcătuite din 17 membri. Potrivit prevederilor art. 3 alin. 1 din Legea nr. 396/1864, preşedintele consiliului judeţean se alegea de consiliul din sânul său, iar potrivit alin .2, comisar al guvernului pe lângă consiliu este prefectul judeţului. Consiliul judeţean alegea o delegaţie permanentă formată din 3 membri şi 3 supleanţi. Potrivit art. 4 delegaţia permanentă funcţiona în lipsa consiliului, adică în perioada dintre două şedinţe ale consiliului şi funcţiona în lipsa consiliului, adică în perioada dintre două şedinţe ale consiliului şi era prezidată de prefectul judeţului. Ulterior delegaţia permanentă era prezidată de cel mai în vârstă dintre membrii săi. După modificarea din 1894, delegaţia permanentă nu mai era numai înlocuitorul consiliului judeţean, ci avea şi atribuţii proprii. Cu modificările intervenite în anii 1872, 1894, 1904, Legea consiliilor judeţene a rămas în vigoare până la adoptarea Legii pentru unificarea administrativă din 14 iunie 1925, care, la rândul ei a fost înlocuită prin legea pentru organizarea administraţiei locale din 3 august 1929, abrogată şi ca prin legea administrativă din 1936.

Potrivit prevederilor art. 195 din legea din 1929, administraţia judeţului era încredinţată consiliului judeţean ca organ deliberativ şi delegaţiei consiliului judeţean şi preşedintelui acestuia ca organe executive, iar potrivit dispoziţiile art. 73 din legea administrativă din 1936, administraţia judeţului era încredinţată şi prefectului. Consiliile judeţene erau alcătuite de consilierii judeţeni aleşi, în raport de populaţia judeţului şi membrii de drept. La rândul lor, membrii de drept erau de două feluri: membri de drept cu vot deliberativ şi cu vot consultativ. Durata mandatului consilierilor aleşi şi de drept, era, potrivit art. 200, de 5 ani. Consiliile judeţene se alegeau prin vot universal, egal, direct, secret, obligatoriu, cu scrutin de listă, pa baza reprezentării proporţionale. Consiliul judeţean era convocat de prefect în şedinţă de constituire, iar dacă prefectul nu-l convoca, el se întrunea de drept în termen de 15 zile de la respingerea contestaţiilor făcute împotriva alegerilor sau de la expirarea termenului în care se puteau face contestaţii. La şedinţa de constituire era necesară prezenţa a jumătate plus unul din numărul total al membrilor ce compuneau consiliul. Această şedinţă era prezidată de cel mai în vârstă dintre consilieri. Consiliul judeţean se întrunea, în sesiuni extraordinare, de două ori pe an. El se întrunea de drept chiar dacă nu era convocat. În sesiunea de la 1 martie se alegeau preşedintele şi biroul consiliului judeţean pe termen de un an. În sesiuni extraordinare, consiliul judeţean se întrunea ori de câte ori reclamau aceasta interesele judeţului. Consiliul judeţan alegea dintre membrii săi o delegaţie compusă din patru membri şi din preşedintele delegaţiei care putea fi luat şi în afară de consiliu. Mandatul membrilor delegaţiei dura cât mandatul consiliului. Preşedintele delegaţiei este organul executiv al consiliului şeful administraţiei judeţene. Cu excepţia perioadei august 1938 – septembrie 1940 această organizare a consiliilor judeţene, a delegaţiei judeţene a durat cu unele modificări, până în ianuarie 1949, când a fost adoptată Legea 17/15 ianuarie 1949, asupra consiliilor locale.

Prin legea 5/6 decembrie 1950 s-au creat sfaturi populare la nivel de regiune, raion ,oraş şi comună. Ulterior, prin Legea 2/1968 se organizează din nou judeţele conduse de comisiile populare alese, ca organe locale ale puterii de stat. Prin Constituţia din 1965 s-a stabilit ca mandatul consiliilor populare judeţene să fie de 5 ani. Aceste consilii aveau competenţa să aleagă şi să revoce judecătorii, asesorii populari şi procurorii şefi ai judeţelor. La nivelul judeţelor şi al municipiilor consiliile populare aveau ca organe executive cu activitate permanentă câte un Comitet executiv şi Birou permanent al comitetului executiv, care rezolvau problemele curente între sesiunile consiliului popular.