Consiliul European

INTRODUCERE

Consiliul European considerat Centru de dialog politic exercita incă de la constituirea sa o influnţă puternică asupra Comunităţii Uniunii, reprezentând din acest motiv principala instituţie politica. Totuşi, pana la intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul European nu deţine, juridic, calitatea de institiţie.

Atribuţiile Consiliului Europei sunt variate, insă se caracterizeaza in esenta prin puterea decizionala asupra celor mai importante chestiuni de interes comun.

Consiliul European este instituţia de la care se asteaptă de regula solutii si impulsul politic, atunci când Uniunea traversează o criză.

Consiliul European nu a fost creat de tratatele instituind Comunităţile Europene. " Vointa de a nu slabi Comisia, precum si o anumita neîncredere în privinta statelor explica aceasta situatie ".

CAPITOLUL 1.

ASPECTE GENERALE

1.1. Constituirea Consiliului European

Originea Consiliului European se afla în practicile diplomatice constând în întâlniri initial sporadice, apoi din ce în ce mai regulate, ale celor mai înalti reprezentanti politici ai statelor comunitare. Aceste reuniuni dadeau impulsul politic necesar depasirii unor momente de criza si adoptarii unor decizii esentiale. Trecerea la sistemul resurselor proprii, alegerea Parlamentului european prin sufragiu universal direct, crearea Uniunii economice si monetare, aderarea statelor sunt doar cele mai elocvente exemple în acest sens.

Fara a reprezenta o noua institutie a Comunitatilor, Consiliul European este introdus în peisajul institutional al Europei comunitare în urma reuniunii la vârf din 9-10 decembrie 19742. În comunicatul final al reuniunii, se foloseste în privinta noului organism creat, denumirea de Consiliul Comunitatii. Reuniunile înaltilor oficiali europeni, sefi de state si de guverne asistati de ministri ai Afacerilor externe, devin regulate în urma Conferintei de la Paris din decembrie 1974.

De trei ori pe an si de câte ori este nevoie, cei mai importanti reprezentanti ai statelor membre urmau sa discute problemele ridicate de unitatea europeana, atât din domeniul comunitar, cât si din sfera cooperarii politice. Reuniunile la vârf, frecventa si regularitatea lor, demonstreaza ca „cei mai înalti responsabili politici sunt de aici înainte angajati în prima linie si în permanenta în opera constructiei europene, dar subliniaza si necesara coerenta între cele doua branse ale Europei comunitare”.

Consiliul European apare într-o perioada „de paralizie instalata dupa depasirea marilor etape prevazute de tratatul CEE”4. Din acest punct de vedere, instituirea sa este considerata un impuls dat constructiei europene si o relansare a acestui proces complex, confruntat cu crize majore pe plan international si cu „«noutatile» achizitionate din extindere” .

Consiliul European confera din exterior Comunitatilor Europene (pâna la consacrarea sa prin tratate), legitimitatea politica necesara perioadelor de criza si adoptarii deciziilor majore . Denumirea actuala va fi impusa de practica si va fi oficial introdusa prin Declaratia solemna asupra Uniunii Europene din 1983.