Consiliul European

Consiliul European îşi află originea în conferinţele la vârf ale şefilor de stat sau de guvern. Prima reuniune a şefilor de state sau guvern a avut loc la Paris în 1961. Consiliul European nu a fost reglementat prin Tratatul de la Roma, ci instituţionalizarea sa s-a realizat prin înţelegerea de la Paris din 1974 cu ocazia întâlnirii şefilor de stat sau guvern (din 9-19 decembrie 1974) când s-a decis crearea Consiliului European şi organizarea de alegeri pentru Parlamentul European prin sufragiu universal direct începând cu scrutinul din 1978.

Existenţa Consiliului European ca entitate separată faţă de Consiliul Miniştrilor a fost reglementată de Actul Unic European. Modalităţile concrete de funcţionare a Consiliului European au fost stabilite progresiv, plecând de la cerinţele practice, iar conţinutul activităţii sale a fost conturat la Stuttgart în 1983.

Consacrarea juridică a Consiliului European a avut loc prin Actul Unic European (A.U.E.)

semnat în 1986 şi a intrat în vigoare la 1 noienbrie 1987, care însă nu îl înscrie în dispozitivul Comunitar şi nici nu îl transformă într-o instituţie, fiind menţionat astfel: Consiliul European reuneşte şefi de stat sau de guvern, ca şi pe preşedintele Comisiei Comunităţilor Europene. Aceştia sunt asistaţi de către miniştrii de externe şi de către un membru al Comisiei; se reunesc cel puţin de două ori pe an, iar odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de Uniune Europeană de la Maastricht la 1 noiembrie 1993, situaţia de fapt a fost codificată juridic.

Tratatul Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht) defineşte misiunea Consiliului European astfel: Consiliul European dă Uniunii Europene impulsurile necesare dezvoltării sale şi defineşte orientările politice generale, dezbate asupra marilor orientări de politici economice ale statelor membre şi defineşte principiile şi orientările generale de politică externă şi de securitate comună, deliberează asupra chestiunilor ce ţin de competenţele Uniunii Europene în diferitele sale aspecte şi veghează la coerenţa acestora, exprimă de o manieră solemnă poziţia comună în chestiuni de relaţii externe.

Prin Tratatul de la Maastricht s-a statuat ca unele decizii de maximă importanţă ce urmau să fie luate de Consiliul Miniştrilor urmează să fie trecute în seama Consiliului European. Tratatele comunitare nu reglementează condiţiile de funcţionare a acestei instituţii. Acest fapt îşi găseşte explicaţia în faptul că instituţia, după cum s-a văzut, nu a beneficiat de la început de o bază juridică propriu-zisă. Articolul 103 din tratatul instituind C.E. precizează faptul că, pe baza raportului Consiliului de Miniştri (Consiliul Uniunii Europene), Consiliul European încearcă să ajungă la o concluzie cu privire la orientările politicilor statelor membre, pe de o parte, şi ale Comunităţii, pe de altă parte. La rândul său, Consiliul Uniunii Europene, pe baza acestei concluzii, adoptă, cu majoritate calificată de voturi, o recomandare prin care stabileşte aceste orientări.

Rolul Consiliului European se concretizează în direcţionarea politică a construcţiei comunitare. Astfel, Consiliul European:

- orientează construcţia comunitară, prin stabilirea liniilor directoare ale politicii comunitare;

- impulsionează politicile comunitare generale;

- coordonează politicile comunitare;

- defineşte noile sectoare de activitate comunitară.

În exercitarea atribuţiilor ce-i revin, Consiliul European înfiinţează comisii ad-hoc şi comitete de direcţie, care au ca sarcini întocmirea de rapoarte cu privire la problema analizată; pe baza acestor rapoarte se adoptă deciziile.

Activitatea Consiliului European se concretizează în adoptarea următoarelor documente:

- Deciziile pentru problemele cele mai importante;

- Decizii de procedură, cu ajutorul cărora se realizează declinarea de competenţă în favoarea Consiliului Uniunii Europene sau a altor instituţii comunitare;

- Orientări şi directive;

- Declaraţii.

Preşedinţia Consiliului European este asigurată de către şeful de stat sau de guvern care asigură şi preşedinţia Consiliului Miniştrilor Uniunii Europene, formulă care asigură o coerenţă perfectă între lucrările Consiliului Uniunii Europene şi cele ale Consiliului European.

Colaborarea dintre Consiliul European şi Comisia Europeană se realizează prin prezenţa la şedinţele Consiliului European a Preşedintelui Comisiei Europene.