Consiliul Europei

Consiliul Europei

1. Introducere

Ca urmare a numeroaselor pierderi umane și materiale pe care Europa le-a suferit în urma celor două războaie mondiale, în timpul cărora a domnit ura și agresiunea, și ca reacție a occidentului european față de sistemele estice socialiste , în Europa postbelică a început să se resimtă tot mai puternic nevoia de a se impune un sistem de consacrare și protecție a drepturilor omului, recunoscut și aplicat în mod unanim de către statele europene. O primă concretizare a elanului în domeniu a constituit-o Carta Atlanticului ce proclama în anul 1941 cele ”Patru Libertati” fundamentale: a cuvântului, a religiei, libertatea individuală și eliberarea de teamă. Șapte ani mai târziu, Congresul Europei de la Haga își anunța asprirația către o Europă unită, fundamantată pe libertatea de circulație a persoanelor, bunurilor și pe libertatea de conștiință a persoanelor, către existența unei Carte a Drepturilor Omului, a unei Curți de Justiție care să implementeze prevederile Cartei amintite, precum și a unei Adunări Generale în cadrul căreia să își găsească reprezentarea toate statele europene și care să colaboreze pentru realizarea obiectivelor enunțate.

2. Caracteristici și statele membre

Organizația care avea să preia aceste aspirații și să le transforme în realitate a fost Consiliul Europei. Consiliul Europei constituie principala organizație internațională interguvernamentală regională europeană a cărei atribuție principală este tocmai consacrarea și apărarea drepturilor omului. Desigur, scopurile subsidiare sunt trasparente. După decenii de conflicte între statele europene și flagranta încălcare a oricăror reguli morale privind tratamentul oamenilor, Consiliul Europei avea să aducă unitatea și solidaritatea statelor Europei în luptă pentru protecția și respectarea idealurilor spirituale care formau patrimoniul european, precum și dezvoltarea socială și economică regională.

Ținând cont de criteriul obiectului, Consiliul Europei este o organizație politică deschisă prin natură ei, deci practic înglobează 47 de state ale Europei, epuizând astfel teritoriul deschiderii sale regionale. Pe lângă acestea, se adaugă și o serie de state extra-europene cu statut de observatori: Canada, Israel, Mexic, Vatican, SUA, Japonia. Statele fondatoare ale Consiliului Europei sunt: Belgia, Danemarca, Franța, Irlanda Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda și Suedia. Acestora li s-au alăturat alte 37 de state, pe parcurs: Grecia, Turcia, Islanda, Germania, Austria, Cipru, Elveția, Malta, Portugalia, Spania, Liechtenstein , San Marino, Finlanda, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Estonia, Lituania, Slovenia, Republica Cehă, Slovacia, România, Andora, Letonia, Albania, Moldova, Ucraina, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Federația, Croația, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia și Herzegovina, Sebia, Monaco, Muntenegru.

Consiliul Europei a luat ființă la Londra, la 5 mai 1949, ca urmare a semnării Statului propriu, tratat care a intrat în vigoare la 3 august același an. Părinții fondatori ai curentului restructurării Europei, care au înființat nu doar Consiliul Europei ci și Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (1950) și Comunitatea Economică Europeană (1957), au trăit experiența a două războaie dar și a diversității culturale europene, au fost pionierii creării unei Europe a păcii, democrației, drepturilor și a domniei legii. Acești bărbați onorabili, oameni ai dialogului și colaborării au fost Winston Churchill (prim-ministrul Marii Britanii), Konrad Adenhauer (cancelar și Ministrul Afacerilor Externe în Germania), Robert Schuman (Ministrul francez al Afacerilor Externe), Paul Henri Spaak (prim-ministru al Belgiei), Alcide de Gașperi (prim-ministru al Italiei) și Ernest Bevin (Secretat general în domeniul Afacerilor Externe în Marea Britanie).

3. Statutul Consiliului

- Obiectivele

Principala țintă pe care și-o propune Consilul este aceea de a crea un spațiu democratic și legal uniform și comun întregii Europe, asigurând respectarea valorilor sale fundamentale: drepturile omului, democrația și statul de drept. Obiectivele corespunzătoare acestui scop îl detaliază și îi fixează direcțiile principale de acțiune, anume: protecția si garantarea drepturilor omului, pluralismul politic, domnia legii, promovarea dezvoltării identității și diversității culturale a Europei, găsirea unor soluții comune problemelor cu care se confruntă societatea europeană, să consolideze stabilitatea democratică în Europa, sprijinind reforma constituțională, legislativă și politică.

- Procedura de primire a noilor membrii

Calitatea de membru la Consiliul Europei a statelor se poate obține prin îndeplinirea unor condiții destul de ușor de intuit: apartenență la continentul European, angajamentul asumat de a respecta întreaga paletă de drepturi ale omului promovate de Consiliu și, bineînțeles, obligația activă de a se implica efectiv și cu bună-credință la realizarea scopurilor organizației. Statutul Consiliului prevede, însă, și situațiile în care un stat membru va fi sancționat prin suspendarea unor drepturi în cadrul organizației, cât și pe cea a încetării calității de membru, că urmare a deciziei Comitetului Miniștrilor. România este membră a Consiliului Europei din anul 1993.

- Sediul

Consiliul Europei are sediul principal la Palatul Europei de la Strasbourg, inaugurat în 1977 și conceput de arhitectul francez Henry Bernard. Agora este cea mai nouă clădire a Consiliului, numită astfel după echivalentul grecesc pentru un loc public de întâlnire, fiind premiată în 2006 ca fiind cea mai bună clădire de birouri, care combină modernitatea cu sustenabilitatea (eficiență ecologică). Pe langă acestea, diferitele organe ale Consiliului funcționează în alte clădiri din vecinătatea celor amintite. Bugetul anual cu care operează Consiliul este de ordinul sutelor de milioane de euro. Anul acesta (2011), bugetul alocat este de 213 milioane de euro. În ceea ce privește limbile oficiale utilizate, aceste sunt în număr de două: engleza și franceza, dar limbile de lucru includ și germana, italiana și rusa.