Consiliul Europei - Organizare, competență, atribuții

Capitol 1- Consiliul Europei

Consiliul Europei (este o organizație internațională fondată în urma celui de-al Doilea Război Mondial pentru a susține drepturile omului, democrația și statul de drept în Europa. Fondată în 1949, are 47 de state membre, cu o populație de aproximativ 820 de milioane de locuitori, și funcționează cu un buget anual de aproximativ 500 de milioane de euro.

Organizația este distinctă de Uniunea Europeană (UE), cu 27 de națiuni, deși este uneori confundată cu aceasta, parțial pentru că UE a adoptat steagul european original, care a fost creat de Consiliul Europei în 1955, precum și imnul european. Nicio țară nu a aderat vreodată la UE fără a face parte mai întâi din Consiliul Europei. Consiliul Europei este un observator oficial al Organizației Națiunilor Unite.

Consiliul Europei nu poate face legi obligatorii, dar are puterea de a pune în aplicare anumite acorduri internaționale încheiate de statele europene pe diverse teme. Cel mai cunoscut organism al Consiliului Europei este Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care pune în aplicare Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cele două organisme statutare ale Consiliului sunt Comitetul de Miniștri, format din miniștrii de externe ai fiecărui stat membru, și Adunarea Parlamentară, formată din membri ai parlamentelor naționale ale fiecărui stat membru. Comisarul pentru drepturile omului este o instituție independentă din cadrul Consiliului Europei, mandatată să promoveze conștientizarea și respectarea drepturilor omului în statele membre. Secretarul general conduce secretariatul organizației. Alte organisme importante ale Consiliului European includ Direcția Europeană pentru Calitatea Medicamentelor și Observatorul European al Audiovizualului.

Sediul Consiliului Europei se află la Strasbourg, Franța. Engleza și franceza sunt cele două limbi oficiale. Comitetul de Miniștri, Adunarea Parlamentară și Congresul Consiliului Europei utilizează, de asemenea, limba germană, italiană și rusă pentru o parte din activitatea lor.

Capitol 2 - Organizare

Instituțiile Consiliului Europei sunt:

-Secretarul General, care este ales pentru un mandat de cinci ani de către Adunarea Parlamentară și conduce Secretariatul Consiliului Europei. Thorbjørn Jagland, fostul prim-ministru al Norvegiei, a fost ales secretar general al Consiliului Europei la 29 septembrie 2009. iunie 2014, a devenit primul secretar general care a fost reales, începând cu al doilea mandat la 1 octombrie 2014

- Comitetul de Miniștri, format din miniștrii afacerilor externe din toate cele 47 de state membre care sunt reprezentați de reprezentanții permanenți și ambasadorii lor acreditați la Consiliul Europei. Președințiile Comitetului de Miniștri se desfășoară în ordine alfabetică timp de șase luni după alfabetul englez: Turcia 11/2010-05/2011, Ucraina 05/2011-11/2011, Regatul Unit 11/2011-05/2012, Albania 05/2012-11/2012, Andorra 11/2012-05/2013, Armenia 05/2013-11/2013, Austria 11/2013-05/2014 și așa mai departe.

-Adunarea Parlamentară , care cuprinde parlamentari naționali din toate statele membre. Adoptând rezoluții și recomandări guvernelor, Adunarea poartă un dialog cu omologul său guvernamental, Comitetul de Miniștri, și este adesea considerată "motorul" organizației. Delegațiile parlamentare naționale la Adunare trebuie să reflecte spectrul politic al parlamentului lor național, și anume să cuprindă partide guvernamentale și de opoziție. Adunarea numește membri în calitate de raportori cu mandatul de a întocmi rapoarte parlamentare pe teme specifice. Deputatul britanic Sir David Maxwell-Fyfe a fost raportor pentru elaborarea Convenției Europene a Drepturilor Omului. Rapoartele lui Dick Marty privind detențiile secrete ale CIA și zborurile de predare în Europa au devenit destul de celebre în 2006 și 2007. Alte rapoarte ale Adunării au avut un rol esențial, de exemplu, în abolirea pedepsei cu moartea în Europa, evidențiind situația politică și a drepturilor omului din Cecenia, identificând cine a fost responsabil pentru persoanele dispărute în Belarus, cronicizând amenințările la adresa libertății de exprimare în mass-media și multe alte subiecte.