Consiliul Uniunii Europene

Prin Tratatul de Fuziune de la Bruxelles s-a instituit un Consiliu al Comunitatilor Europene, denumit Consiliu, care s-a substituit Consiliului Special de Ministri al CECO, CEE si Euratom. Potrivit art. 2 din Tratatul de la Bruxelles, acest Consiliu unic „exercita puterile si competentele conferite in conditiile prevazute de fiecare din cele trei tratate comunitare” iar in privinta componentei „fiecare guvern delega unul din membrii sai”.

Consiliul este format din cate un reprezentant la nivel ministerial al fiecarui stat membru, abilitat sa angajeze guvernul acelui stat membru. Prin urmare, Consiliul Uniunii este organul de reprezentare a statelor membre si a intereselor nationale.

Sediul Consiliului Uniunii se afla la Bruxelles, iar in lunile aprilie, iulie, octombrie, sedintele Consiliului au loc la Luxemburg.

ORGANIZAREA CONSILIULUI/CONSTITUIREA SI COMPONENTA CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE

Reprezentantul in Consiliu trebuie sa fie imputernicit sa angajeze guvernul statului membru, deci nu numai titularii portofoliilor ministeriale, desi numai ei infaptuiesc politica nationala a unui stat intr-un anumit domeniu.

Prin urmare guvernele pot imputernici si alti demnitari de rang superior, decat ministrii, putand participa la sedinta Consiliului, spre exemplu, adjuncti, secretari de stat, reprezentanti ai unor entitati federale (landuri), sau regionale. Se exclude in principiu reunirea Consiliului „la nivel de sefi de stat si de guvern” din statele membre, cu exceptia cazului in care chiar Tratatul prevede expres acest lucru; prima decizie a Consiliului „reunit la nivel de stat si de guvern” a fost luata la 3 mai 1998 pentru a hotari lista statelor care indeplinesc conditiile necesare pentru adoptarea monedei unice la 1 ianuarie 1999.

Componenta Consiliului variaza in functie de ordinea de zi a lucrarilor, respectiv, de subiectul in discutie, chemand astfel diferiti titulari ai departamentelor ministeriale sa faca parte succesiv din Consiliu.

Astfel, chiar daca, ministrii Afacerilor externe sunt considerati, in principiu, ca principali reprezentanti ai statelor membre in Consiliu, practica a consacrat, in functie de importanta anumitor domenii, sau a problemelor inscrise pe ordinea de zi, participarea la aceste reuniuni si a altor ministri (de resort): ai agriculturii, ai transporturilor, ai economiei si finantelor, ai industriei (denumite Consilii specializate sau sectoriale), fie alaturi de ministrii Afacerilor externe, fie, cel mai adesea, singuri. Pentru ca intrunirea „atator Consilii sectoriale” a condus la elaborarea unor politici proprii lipsite de unitate si coerenta, ministrii Afacerilor externe s-au intrunit in formatiunea Consiliul pentru Afaceri generale pentru a primi rolul de coordonator al acestor formatiuni sectoriale.

Lista formatiunilor este fixata de Consiliu. Potrivit ultimei liste, Consiliul poate fi convocat:

-in formatiunea pentru problemele generale si relatii externe, inclusiv politica de securitate si aparare europeana si cooperarea pentru dezvoltare. La aceasta formatiune participa ministrii de externe (Consiliul pentru Afaceri generale)

-in opt formatiuni specializate pentru: afaceri economice si financiare, inclusiv bugetul; justitie si afaceri interne si protectia civila; politica ocupationala (probleme referitoare la folosirea fortei de munca), politica sociala, sanatate, problemele privind consumatorii; competitivitatea, piata interna, industrie si cercetare, inclusiv turismul; transporturi, telecomunicatii si energie; agricultura si pescuit; mediu; educatie, tineret si cultura, inclusiv problemele audiovizualului (Consilii specializate, sau sectoriale).

Pe langa afacerile externe, formatiunea „Consiliul pentru Afaceri Generale, se ocupa de doua domenii principale de activitate (pentru care se intruneste separat) si anume:

1. de pregatirea lucrarilor Consiliului European, de coordonarea generala a politicilor, problemele institutionale si administrative, orice dosar ce ii este incredintat Consiliului European, ce are in vedere regulile referitoare la uniunea economica si monetara.

2. de intreaga actiune externa a Uniunii, respectiv, politica externa si de securitate comuna, politica europeana de securitate si aparare, comertul exterior, cooperarea pentru dezvoltare si ajutorul umanitar.

Presedentia Consiliului este exercitata pe rand de fiecare stat membru al Consiliului, pe o perioada de sase luni, in ordinea fixata de Consiliu, care hotaraste in unanimitate. De regula, presedintia Consiliului se schimba la 1 ianuarie si 1 iulie al fiecarui an.

In cadrul pilonului comunitar (pilonul I) responsabilitatile presedintelui s-au consolidat pe masura cresterii numarului de Consilii specializate, prin adoptarea programului de lucru pentru Consiliu, prin determinarea numarului de reuniuni ale diferitelor formatiuni ale Consiliului, prin stabilirea calendarului acestora, prin distribuirea dosarelor intre diferitele consilii, pregatirea sedintelor, intocmirea ordinii de zi si conducerea sedintei.

Consiliul se intruneste la convocarea presedintelui sau, din initiativa acestuia, a unuia dintre membrii sai sau a Comisiei, de regula o data pe luna. Spre a se da posibilitatea Consiliului sa procedeze la vot, este necesara prezenta unei majoritati a membrilor Consiliului care au, conform Tratatului, dreptul sa voteze. In caz de vot, fiecare membru al Consiliului nu poate reprezenta decat unul dintre ceilalti membri, admitandu-se votul prin procura dar numai pentru un singur membru al Consiliului.