Constituirea Comisiei Europene

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 12 în total
Cuvinte : 4323
Mărime: 21.91KB (arhivat)
Publicat de: Atena Dogaru
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Cap. I. Comisia Europeana

A. Constituirea Comisiei Europene

Tratatul de la Bruxelles din 1965, reglementează existenţa unei

singure Comisii pentru cele trei Comunităţi, realizâeaza fuziunea celor trei organe similare existenteÎnalta autoritate prevăzută în tratatul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului şi cele două Comisii prevăzute în Tratatele Comunităţii europene şi Tratatul Comunităţii europene a Energiei Atomice.

Tratatul de la Bruxelles, denumit, „Tratatul de fuziune”nu a unificat decât instituţiile celor trei Comunităţi europene, dar prevede faptul că aceste instituţii îşi vor exercita atribuţiile şi puterile în cadrul fiec ărei Comunităţi, conform dispoziţiilor din fiecare Tratat.

Tratatul de la Mastricht menţine denumirea stabilită prin Tratatul de la Bruxelles. Acest Tratat a raţionalizat evoluţiile folosind denumirea de piloni. Uniunea Europeană eate definită ca incluzând Comunităţile Europene, tradiţionale(pilonul unu), politica externă şi de securitate comună(pilonul doi) şi cooperarea între statele membre în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne(pilonul trei). În plus, Tratatul de la Maastricht a modificat şi structura internă a diferitelor instituţii şi în urma Tratatului de la Maastricht, denumirea frecventă a devenit.

B. Componenţa Comisiei Europene

Comisia Europeană reprezintă elementul executiv al Comunităţilor., Desemnarea membrilor Comisiei sunt competenţa lor deosebită recunoscută şi garanţiile de independenţă care sunt neîndoielnice şi care trebuie să fie furnizate în interesul comunitar, dat fiind că, deşi trebuie să fie naţionali ai unor state, ei nu le reprezintă pe acestea. De aceea, în îndeplinirea îndatoririlor lor,ei nu trebuie să solicite, nici să accepte instrucţiunile vreunui guvern sau ale vreunui organism şi se vor abţine de la orice acte incompatibile cu caracterul funcţiilor lor, fiecare stat membru angajându-se să respecte acest caracter şi să nu caute să influenţeze membrii Comisiei în exercitarea sarcinilor lor.

Procedura de numire a membrilor Comisiei este următoarea:

-guvernele statelor membre desemnează, de comun acord persoana pe care intenţionează să o numească în funcţia de Preşedinte al Comisie

- aceleaşi guverne cu preşedintele, desemnează celelalte persoane pe care intenţionează să le numească ca membrii ai Comisiei;

- preşedintele şi membrii Comisiei, sunt supuşi spre aprobare Parlamentului European, ca organ colegial

- imunitatea de jurisdicţie pentru actele săvârşite în exercitarea atribuţiilor,care îşi menţine efectele şi după încetarea activităţii în cadrul Comisiei, însă, în raport cu răspunderea pe care o păstrează în continuare;

- scutirea de impozite pe salarii şi alte drepturi băneşti, în exercitarea atribuţiilor lor, de către organele comunitare.Din aceste considerente, delegaţilor le sunt interzise toate activităţile care sunt incompatibile cu demnitatea primită.Nu pot ocupa nici alte funcţii care le-ar aduce avantaje la încetarea mandatului.Încălcarea acestor obligaţii se sancţionează de către Curtea de Justiţie, la cererea Consiliului sau a Comisiei.

C. Organizarea şi structura internă a Comisiei Europene

Sediul Comisiei Europene este la Bruxelles iar serviciile rămân stabilite la Luxemburg, aşa cum prevede şi Protocolul la Tratatul de la Amsterdam privind sediul instituţiilor comunitare.

Comisia este compusă din 20 de membrii, fiind condusă de un preşedinte.

Conducerea Comisiei este realizată de către Preşedinte şi doi vicepreşedinţi, aceştia din urmă desemnaţi după aceeaşi procedură ca şi preşedintele.

Organizarea şi structura Comisiei Europene poate fi analizată sub două aspecte: sub aspect static, prin identificarea elementelor sale structurale şi sub aspect dinamic, prin stabilirea raporturilor existente între elementele structurale.

Cabinetele comisariilor

Activitatea comisarilor se realizează atât pe orizontală inComisie,ca instituţie colegială cât şi pe verticală, fiind responsabil unui sector din activitatea Comisiei în ansamblul său.

Preview document

Constituirea Comisiei Europene - Pagina 1
Constituirea Comisiei Europene - Pagina 2
Constituirea Comisiei Europene - Pagina 3
Constituirea Comisiei Europene - Pagina 4
Constituirea Comisiei Europene - Pagina 5
Constituirea Comisiei Europene - Pagina 6
Constituirea Comisiei Europene - Pagina 7
Constituirea Comisiei Europene - Pagina 8
Constituirea Comisiei Europene - Pagina 9
Constituirea Comisiei Europene - Pagina 10
Constituirea Comisiei Europene - Pagina 11
Constituirea Comisiei Europene - Pagina 12

Conținut arhivă zip

  • Constituirea Comisiei Europene.doc

Alții au mai descărcat și

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

Creditul Reprezinta operatiunea prin care se iau in stapanire imediata resurse (de regula, sub forma de capital) in schimbul unei promisiuni de...

Contract de Societate

SOCIETATEA COOPERATIVA MESTESUGAREASCA “VIITORUL” FAGARAS I. PARTILE CONTRACTANTE (MEMBRII COOPERATORI) Art.1. Persoanele fizice...

Tratate ale UE

Tratatul de la Mastricht - Tratatul asupra Uniunii Europene → La 7 februarie 1992 cei 12 membri ai Comunităţilor Europene au semnat la Mastricht...

Te-ar putea interesa și

Analiza economico-financiară a SC Belvedere SRL

CAPITOLUL I - Prezentarea firmei 1.1. Scurta prezentare a obiectului de activitate al firmei Prezentul proiect va încerca să analizeze din punct...

Organizarea și Funcționarea Parlamentului European Dimensiunea Istorică a Acestuia

INTRODUCERE Principalul scop al Europei este de a admite în enorma interdependenţă ce leagă statele europene aşa numita „ guvernare colectivă”1....

Uniunea Europeană - Federație sau Confederație

INTRODUCERE Dincolo de tratate şi de evoluţiile concrete care rezultă din semnarea acestora de către state, problema de fond a Uniunii Europene...

Actele organismelor europene

Introducere Uniunea Europeană este forma cea mai actuală a construcţiei comunitare, care a început în anul 1952 , odată cu intrarea în vigoare a...

Comisia Europeană

1. SCURT ISTORIC Tratatul de la Paris, cel prin care s-a instituit Comunitatea Europeană a Carbunelui și Oțelului (CECO) a creat patru instituții:...

Sistemul instituțional al UE

1. Prezentarea cadrului instituţional Instituţiile Uniunii Europene au fost create pentru a da expresie unei apropieri din ce în ce mai reale a...

Comisia Europeană

Comisia Europeana 1. Constituirea si evolutia Comisiei Europene Comisia Europeana este institutia comunitara care promoveaza interesul general al...

Oficiul European de Luptă Antifraudă - OLAF

1.Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) - Generalităţii - Instituţiile comunitare şi statele membre acordă o mare importanţă protecţiei...

Ai nevoie de altceva?