Constituirea, organizarea și funcționarea sindicatelor

1. Noţiuni introductive

Dialogul social constituie o modalitate concretă de realizare a democraţiei social-economice, integrându-se în ansamblul democraţiei politice, al cărui obiectiv permanent îl constituie realizarea păcii sociale.

Dialogul social este o formă de comunicare, informare şi negociere colectivă între salariaţi sau reprezentanţii lor, pe de o parte, cu participarea statului ca mediator şi arbitru, pentru soluţionarea unor probleme colective interesând raporturile de muncă şi problematica lor, pentru armonizarea intereselor patronale cu cele ale salariaţilor.

Codul muncii stabileşte expres în art. 214: „pentru asigurarea climatului de stabilitate şi pace socială, prin lege sunt reglementate modalităţile de consultări şi dialog permanent între partenerii sociali”. Art. 215 din Codul muncii prevede că în cadrul ministerelor şi prefecturilor funcţionează, în condiţiile legii, comisii de dialog social, cu caracter consultativ, între administraţia publică, sindicate şi patronat.

Preocupările statale sunt orientate în direcţia promovării dialogului social prin negocieri colective şi influenţarea conţinutului lor, a concilierii, medierii, arbitrajului în soluţionarea conflictelor colective de muncă, în asigurarea cadrului legal pentru gestiunea paritară a fondurilor de asigurări sociale, a diverselor agenţii care se ocupă de forţa de muncă.

2. Dreptul sindical. Noţiunea de organizaţii sindicale

Ansamblul normelor juridice care reglementează organizarea şi funcţionarea sindicatelor, rolul lor în cadrul societăţii, îndeosebi în raporturile cu organizaţiile patronale şi cu autorităţile publice, constituie dreptul sindical.

Dreptul sindical statorniceşte dobândirea personalităţii juridice, organizarea şi funcţionarea sindicatelor, atribuţiile ce le revin cu privire la raporturile individuale şi colective de muncă, la apărarea drepturilor şi promovarea intereselor salariaţilor, precum şi cu privire la ansamblul vieţii sociale.

Potrivit art. 40, alin. 1 din Constituţie, “cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate , în patronate şi în alte forme de asociere.” Dreptul comun cu privire la înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi activitatea sindicatelor îl constituie Codul muncii (Legea nr.53/2003), Legea nr.54/2003 cu privire la sindicate şi Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.

Noţiunea de sindicat îşi are originea în latinescul “syndicus” şi grecescul “sundikos”, ambele semnificând persoana care reprezintă sau asistă pe altul în justiţie. În sensul actual, sindicatele au apărut din nevoia de organizare şi solidarizare a muncitorilor împotriva tendinţelor patronilor de a exploata munca salariaţilor fără reguli şi fără limită.

Potrivit art. 214 alin.1 din Codul Muncii „sindicatele, federaţiile şi cofederaţiile sindicale, denumite în continuare organizaţii sindicale, sunt constituie de către salariaţi pe baza dreptului de liberă asociere, în scopul promovării intereselor lor profesionale, economice şi sociale, precum şi al apărării drepturilor individuale şi colective ale acestora prevăzute în contractele colective şi individuale de muncă sau în acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu, precum şi în legislaţia naţională, în pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte”.

Legea nr. 62/2011 defineşte sindicatul ca fiind o formă de organizare voluntară a angajaţilor, în scopul apărării drepturilor şi promovării intereselor lor profesionale, economice şi sociale în relaţia cu angajatorul. Aceeaşi lege defineşte organizaţia sindicală ca fiind acea organizaţie care se constituie pe baza dreptului de liberă asociere, în scopul apărării drepturilor prevăzute în legislaţia naţională, în contractele colective şi individuale de muncă sau în ansamblul acordurilor colective de muncă, precum şi în pactele, tratatele şi convenţiile la care România este parte, pentru promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor săi.

Sindicatele reprezintă un factor de echilibru social, una din instituţiile esenţiale ale societăţii civile şi ale democraţiei, unul dintre partenerii negocierilor colective şi ai dialogului social care au jucat şi joacă un rol deosebit în dezvoltarea economico-socială a ţării, a statului de drept. Sindicatele sunt organizaţii profesionale, fără scop patrimonial, independente faţă de autorităţile publice, partidele politice şi patronate, constituite în temeiul dreptului constituţional de asociere în scopul apărării drepturilor colective şi individuale şi promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor lor, prevăzut în legislaţia naţională, în tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte şi în contractele colective de muncă.