Constituirea societăților comerciale

CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND SOCIETĂŢILE COMERCIALE

1.1. Scurt istoric privind apariţia şi evoluţia societăţilor comerciale

Născută din ideea cooperării între mai mulţi întreprinzători animaţi de intenţia de a realiza împreună activităţi economice de amploare, societatea comercială a apărut ca urmare a unor cauze economice şi sociale, pe măsură ce acţiunile individuale nu au mai corespuns necesităţii de a îndeplini activităţi economice de amploare.

Ideea cooperării între mai mulţi întreprinzători care să pună în comun resursele individuale, ca urmare a dezvoltării societăţii ome¬neşti, precum şi pe fondul creşterii nevoilor economice şi sociale şi-a găsit expresia în conceptul de societate comercială.

Dacă la început societăţile comerciale erau formate doar din câteva persoane care puneau în comun bunurile şi abilităţile specifice în vederea realizării unor afaceri, evoluţia tehnicii juridice a contri¬buit la apariţia unor societăţi alcătuite din colectivităţi mult mai mari care, prin capitalurile lor, au făcut posibilă realizarea unor mari afaceri în toate domeniile de activitate.

Societăţile comerciale au avut şi au consecinţe importante asupra civilizaţiei moderne, determinând extinderea pieţelor, canalizând energiile umane şi financiare în sensul realizării unor scopuri econo¬mice şi sociale, dar şi pentru satisfacerea intereselor personale ale întreprinzătorilor .

Aceste grupări de persoane şi capitaluri constituite în societăţi comerciale au îndeplinit un rol economic esenţial, contribuind la cele mai semnificative realizări ale secolului al XIX-lea, aşa cum au fost reţelele de căi ferate, exploatarea minelor şi zăcămintelor, Canalul de Suez.

Societatea comercială a apărut în forme incipiente încă din perioada antichităţii. Prototipul originar al societăţii comerciale l-a constituit societatea civilă fără personalitate juridică consacrată de dreptul roman .

În dreptul roman, societatea era de mai multe feluri : societatea tuturor bunurilor prezente şi viitoare ale asociaţilor (societas omnium bonorum), societatea care avea ca obiect un singur lucru (societas unius rei) şi societatea al cărei obiect îl formau veniturile (societas questus). Ceea ce trebuie remarcat este faptul că, indiferent de forma sa, societatea era lipsită de personalitate juridică . Bunurile care formau fondul social erau considerate că aparţin asociaţilor în proprietate, iar nu societăţii, ca patrimoniu distinct al acesteia.

În timp, societatea comercială a apărut ca o soluţie pentru cei care, deşi deţineau mari sume de bani, prin funcţiile lor (clerici, militari), erau incompatibili cu activităţile speculative comerciale. În această situaţie ei devin asociaţi ai comercianţilor în baza unui contract de “commenda”, prin punerea la dispoziţia lor a unor fonduri de bani sau de marfă, cu condiţia de a participa la împărţirea beneficiilor şi de a suporta riscurile pierderilor în limita respectivelor valori .

În secolul al XVIII-lea apar primele societăţi pe acţiuni. Înfiinţarea acestor societăţi este legată de expansiunile coloniale ale unor ţări maritime, ca Olanda, Anglia şi Franţa. Au luat fiinţă Compania Olandeză a Indiilor Orientale (1602), Compania Olandeză a Indiilor Occidentale (1621), Compania Insulelor Americii (1626) pentru colonizarea insulelor Martinica şi Guadelup, Compania Noii Franţe (1628) pentru colonizarea Canadei. Aceste companii erau constituite pe baza unor patente regale sau concesiuni, cu participarea unui mare număr de posesori de fonduri (regele, curtenii, negustorii).

Contribuţiile asociaţilor formau un patrimoniu distinct de cel al asociaţilor care aveau ca titular compania, în calitate de persoană juridică. Pentru prima oară, contribuţiile la formarea patrimoniului au primit numele de “acţiuni”. În ceea ce priveşte riscurile asociaţilor, acestea erau limitate la contribuţiile lor la formarea patrimoniului companiei .

Evoluţia ulterioară în această materie, se caracterizează prin instituirea unor forme mixte de societăţi comerciale. Prima reglementare sistematică şi cuprinzătoare a societăţilor comerciale o reprezintă Codul comercial francez din 1807. El conţinea dispoziţii privind formele de societate existente în activitatea comercială . Pe lângă o formă de societate cunoscută sub numele de “societe generale”, consacrată sub denumirea de “societate în nume colectiv” şi societatea în comandită, constituită pe baza contractului de “commenda”, Codul comercial francez reglementează “societatea anonimă” cu cele două forme ale sale: “societatea pe acţiuni” şi “societatea în comandită pe acţiuni”.

Societatea pe acţiuni putea funcţiona numai pe baza autorizaţiei guvernului, motiv pentru care această societate va cunoaşte o adevărată expansiune abia după adoptarea legii din 1867, care suprimă această autorizaţie.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, nevoile practicii comerciale au impus crearea unei forme noi de societate comercială, şi anume “societatea cu răspundere limitată”. Această formă de societate îngemănează trăsături ale societăţii în nume colectiv şi ale societăţii pe acţiuni. Datorită caracteristicilor sale, societatea cu răspundere limitată a devenit, alături de societatea pe acţiuni, forma cea mai răspândită în activitatea comercială din toate ţările lumii .

În epoca contemporană sunt întâlnite mai multe tipuri de societate, care însă, în funcţie de atractivitatea de care se bucură în rândul agenţilor economici, prezintă grade diferite de proliferare. Aceste fluctuaţii în ceea ce priveşte frecvenţa îşi au explicaţii de ordin economic, întemeiate pe gradul de funcţionalitate a diferitelor tipuri de societăţi. De exemplu, societăţile cu răspundere limitată au luat locul societăţilor în nume colectiv deoarece acestea din urmă îi expuneau pe asociaţi la riscuri prea mari, obligându-i să răspundă solidar şi nelimitat faţă de creditori. Iar societatea pe acţiuni a proliferat în dauna societăţii în comandită pe acţiuni fiindcă, spre deosebire de aceasta, a generalizat restrângerea răspunderii asociaţilor la valoarea acţiunilor pe care le deţin, iar, pe de altă parte, a facilitat colectarea de capitaluri mari .

Societăţile comerciale au contribuit la dezvoltarea maşinismului şi comunicaţiilor, care au permis extinderea pieţelor, cu toate consecinţele benefice asupra civilizaţiei moderne. Societăţile comerciale au fost, şi sunt şi în prezent, cel mai adecvat instrument juridic de drenare a energiilor umane şi financiare pentru realizarea unor scopuri sociale, ca şi pentru satisfacerea unor interese personale ale întreprinzătorilor .

1.2. Definiţia societăţii comerciale

În legislaţia română nu se defineşte noţiunea de societate comercială. Legiuitorul utilizează termenul de societate în două cazuri:

1. contractul de societate reglementat de articolul 1491 Codul Civil: “Societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a împărţi foloasele ce ar putea deriva”;

2. persoană juridică – societate comercială, reglementată în art.1, Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, modificată şi republicată: “În vederea efectuării de acte de comerţ, persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi comerciale, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi”, lege ce reglementează deci societatea comercială, fără să o definească.

Societatea comercială poate fi definită ca o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică, în care asociaţii înţeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii beneficiilor rezultate .