Constituția cutumiară și constituția scrisă

Constitutia cutumiara sau nescrisa se intalneste intr-un numar restras de state (Marea Britanie, Israel, Noua Zeelanda). Termenul de „constitutie cutumiara” nu este folosit intr-un sens strict, deoarece, de cele mai multe ori, acest tip de constitutie este alcatuit dintr-o varietate de norme, atat cutumiare, cat si scrise. In Marea Britanie, celebrul teoretician Dicey a facut pentru prima oara distinctia dintre normele constitutionale. Astfel el distingea intre dreptul scrict (strict law) care cuprindea cutuma straveche si sursele scrise (Statues) pe de-o parte, si conventiile constitutionale (conventions of the constitution) pe de alta parte. Acestea din urma erau practici dovedite utile pentru functionarea institutiilor politice.

Continutul constitutiei cutumiare: - obiceiuri, traditii, practici care au ca trasatura comuna faptul ca sunt nescrise si ca reglementeaza modul de organizare si functionare a organelor de guvernare si raporturile intre ele, statutul indivizilor. Aceste obiceiuri (in sensul comun al termenului) nu sunt considerate ca fiind un element al dreptului englez, deorece nici o jurisdictie nu ar putea sa le recunoasca intr-un caz concret. In plus, sistemul izvoarelor dreptului constitutional britanic cuprinde si dreptul jurisprudential, format din totalitatea hotararilor judecatoresti care se bucura de forta precedentului judiciar si care reflecta, la randul lor, cutumele stavechi.

Doua elemente ar trebui reunite de o norma pentru a i se conferi calitate de cutuma:

a. elementul material (consta in continutul cutumei)

b. elementul psihologic (consta in cunoasterea de catre destinatarii cutumei a existentei acesteia).

Pentru a deveni cutuma, obiceiul constitutional trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa se repete; durata actelor de repetare sa fie relativ indelungata; repetarea sa fie constanta; obiceiurile repetate sa fie clare; obiceiul sa intruneasca consensul destinatarilor sai.

Cutuma constitutionala are un caracter istoric. Pana in secolul al XVIII-lea, raporturile constitutionale erau reglementate prin cutuma. Rarele documente politice: Magna Charta din 1215 s.a., prin care se reglementeaza unele raporturi intre rege si supusii ssi, nu puteau fi socotite constitutii in intelesul pe care il dam astazi acestui document.

Modalitatile practice de exercitare de catre natiune a puterii sale suverane nu se regaseau in cutuma constitutionala. De aceea, reprezentantii natiunii au militat pentru inlocuirea cutumei cu dispozitii scrise, care prezentau avantajul ca puteau reglementa si alte probleme sociale: raporturile intre stat si natiune, drepturile si libertatile publice, controlul natiunii asupra modului in care este guvernata.

Constitutia cutumiara este din punct de vedere al formarii sale supla, dar nesigura. Ca orice cutuma, cutuma constitutionala, este esentialmente supla pentru ca s-a format in timp, fara a intruni conditii speciale de forma. Ea a transpus in practica, fie vointa unei persoane fata de un model de organizare politica, fie interese sociale vizand: prevenirea confuziei puterilor sau a subordonarii unei puteri de catre alta; cutuma a fost verificata si modelata pe parcursul mai multor generatii; nu se cere nici o procedura sau conditie formala pentru ca o cutuma sa fie modificata. Cutuma evolueaza odata cu transformarile ce se produc in viata politica a statului. Supletea cutumei poate fi in unele cazuri un inconvenient. Existenta sau disparitia cutumei nefiind legate de actiunea unui organism sau a unei persoane si nici de o anumita procedura, poate da nastere la controverse. Nefiind inregistrata intr-un document, cutuma constitutionala nu poate fi invocata intotdeauna si in toate cazurile de usurinta, mai ales in cazul in care se afla in concurenta cu o alta cutuma avand un continut asemanator. Supletea cutumei constitutionale a

fost considerata de partizanii acesteia un avantaj incontestabil fata de rigiditatea textului scris, ce nu poate fi adaptat cu usurinta la transformarile sociale. Adversarii cutumei au obiectat ca:

- traditia sau cutuma constitutionala se caracterizeaza prin incertitudine si este incompleta;

- cutuma fiind intr-o continua miscare, nu are o forma definitiv stabilita si nu i se cunoaste cu precizie nici continutul. Altfel spus, nu se cunoaste daca un fapt derogsnd de la cutuma este un element de progres constitutional sau un element negativ, care contravine acestuia;

- regulile cutumiare nu pot fi o stavila impotriva abuzurilor autoritatilor publice

Doua elemente ar trebui reunite de o norma pentru a i se conferi calitatea de cutuma:

1. elementul material - consta în cutuma propriu-zisa. Cutuma se formeaza printr-o repetare continua a anumitor acte, proceduri sau obiceiuri. Repetarea trebuie sa fie identica si sa se desfasoare timp îndelungat;

2. elementul psihologic – convingerea fiecarui destinatar al cutumei ca ea exista si ca trebuie sa se conformeze continutului sau prescriptiei acesteia.

Constitutiile scrise au fost adoptate de majoritatea statelor. Ele apar sub forma unui act unic, unitar si sistematic, care cuprinde principalele norme de organizare a statului. Constitutia scrisa a fost adoptata prima oara de catre fostele colonii engleze din America, dupa 11 ani de la cucerirea independentei, ca un act care a consfintit si a consolidat emanciparea lor politica in raport cu Coroana britanica, stabilita prin Declaratia de Independenta din 4 iulie 1776. Statul virginia a adoptat prima Constitutie la 29 iunie 1776, urmata de Constitutia statului New Jersey, in anul 1777 si de celelalte constitutii ale fostelor colonii engleze din America de Nord, adoptate pana la constituierea Confederatiei celor 13 state nord-americane, in 1777. Aceste constitutii sunt socotite ca reprezantand primul val al constitutionalismului.

Al doilea val al constitutionalismului este marcat de adoptarea Constitutiei federale americane in anul 1787, numita si „Constitutia de la Philadelphia” si constinuat de constitutiile revolutionare din Franta (1791, 1793, 1795), precum si de constitutiile adoptate in alte tari ale Europei sub influenta constitutionalismului francez (Constitutia Suediei la 8 iunie 1809, Constitutia Norvegiei la 17 mai 1814 etc).

Cel de-al treilea val al constitutionalismului incepe odata cu restauratia monarhiei in Franta, prin Constitutia lui Ludovic al XVIII-lea din 1814 si dureaza pana in anul revolutionar 1848.

Cel de-al patrulea val al constitutionalismului incepe cu constitutiile revolutionare ale anului 1848 si dureaza pana la caderea lui Napoleon al III-lea, iar cel de-al cincilea val incepe la 1875 (Constitutia Rebulicii a III-a) si dureaza pana la primul razboi mondial. Perioada interbelica este considerata ca perioada celui de-al saselea val, iar dupa cel de-al doilea razboi mondial se apreciaza ca au mai fost trei valuri (1945-1958 in Franta, 1975-1978 in Spania, Portugalia si Grecia, si in perioada 1948-1990 in statele est-europene), iar azi strabatem cel de-al zecelea val.