Constituția scrisă și constituția cutumiară

I. Notiunea de Constitutie

Daca dreptul si statul au aparut si s-au impus in cadrul colectivitatilor umane ce se organizau astfel in colectivitati statale, nu aceeasi este situatia in privinta aparitiei Constitutiei. Aceasta a aparut cu mult mai tarziu, ca o necessitate izvorata din evolutia statului si a dreptului, privite ca fenomene sociale si realitati evidente in viata societatii. Aparitia Constitutiei a fost generatea de o anumita evolutie a societatii, de cresterea ariei reglementarilor juridice care au impus o asezare coerenta, armonioasa si stabila a sistemului juridic din fiecare stat. Ca lege fundamentala, denumita uneori si “lege a legilor”, Constitutia s-a impus in secolul al XVIII-lea. Adoptarea acesteia a devenit cu timpul un eveniment de referinta in viata fiecarei societati umane, un punct de sprijin pentru dezvoltarea politica, statala si juridica a societatii. Totodata, Constitutia reglementeaza separatia puterilor in stat, limitarea acestor puteri, drepturile si libertatile fundamentale ale omului si cetateanului, stabilitatea vietii societatii.

Constitutia s-a impus in societatea moderna ca lege fundamentala, la care se raporteaza celorlalte norme juridice care trebuie sa fie conforme cu normele cuprinse in Legerea fundamentala. Dinamica dezvoltarii societatii impune o modificare si adoptare a multor legi si a altor acte normative primare dar si mentinerea unitara si armonios structurat a sistemului juridic, deziderat ce poate fi asigurat prin intermediul Constitutiei.

Incercarea de a da o definitie Consititutiei necesita luarea in calcul a mai multor elemente si anume elementul material reprezentat de domeniul de reglementare al normelor cuprinse in Constitutie, pana la ce detalii trebuie sa se mearga in privinta acestor reglementari fara sa fie afectata trasatura de Lege fundamentala ce cuprinde prin esenta reguli (norme) – principii. Aceasta se observa si din numarul articolelor ce constituie structura externa a legii fundamentale, dar si din continutul detaliat al acestor texte.

Prin comparare cu alte state europene, Constitutia Romaniei este mult mai mare, ceea ce nu conduce automat si la un nivel de trai sau de viata democratica peste limitele cunoscute de celelalte state europene. Un alt criteriu de referinta este criteriul (elementul) formal care presupune analiza modului in care este conceputa Constitutia, structura normelor constitutionale, daca este indrituit in control de constitutionalitate etc., cum se adopta, daca este necesara supunerea spre aprobare populara sau nu a Constitutiei.

In doctrina romana si straina s-au formulat mai multe definitii Constitutiei. Astfel, unul dintre primii doctrinari al dreptului public de la noi, prof. Constantin Disescu sustinea , in secolul trecut, ca legea fundamentala, Constitutia, reprezinta “organizarea exercitiului suveranitatii”, “a formei de guvernamant pe care poporul suveran si-o da”, pentru ca alt mare reprezentant al scolii juridice romanesti din perioada interbelica, prof. Paul Negulescu sa defineasca Constitutia ca fiind o “norma care cuprinde principiile referitoare la organizarea statului si la raporturile de echilibru intre diferite puteri ale statului” precum si la drepturile publice.

Alti autori definesc Constitutia ca fiind legea cea mai importanta a tarii, pornind de la continutul complex al acesteia si faptul ca ea constituie baza juridica a sistemului judiciar, fundamental, elemental de apreciere a regularitatii legilor trecute, prezente si viitoare cu aceasta lege fundamentala. Sub un alt aspect, Constitutia este apreciata ca fiind legea fundamentala si pentru ca normele sale juridice (constitutionale) au in vedere cu prioritate puterea de stat, preluare, exercitare, mentinere.

Daca ne mentinem in sfera reglementarii constitutionale a puterii de stat, vom putea identifica inca un element esential si anume modalitatea de aprobare a legii fundamentale prin referendum ocazie cu care poporul, titularul puterii sale suverane pe un anumit teritoriu se manifesta in concret prin aprobarea viitoarei legi fundamentale urmand ca autoritatea publica reprezentativa si legiuitoare a tarii, Parlamentul sa poata adopta legislatia Primara subsecventa Constituriei.

Fata de aceste considerente, putem defini Constitutia ca legea cea mai importanta a unui stat ale carei norme sunt investite cu forta juridica cea mai inalta si care reglementeaza relatiile sociale esentiale privitoare la preluarea, exercitarea si mentinerea puterii in stat si drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor.

Chiar daca societatile umane s-au dezvoltat in ritmuri diferite, intre ele au existat si cu atat mai mult exista azi elemente de interferenta, de influenta. In aceste conditii si sistemul de organizare a puterii de stat are elemente comune si elemente differentiate.

In doctrina se apreciaza ca specificul national, traditiile istorice si alti factori interni sau externi au contribuit la existenta unor reglementari diferite in plan constitutional. Astfel, normele constitutionale pot lua o forma sistematizata intr-un singur act juridic cu denumirea de Constitutie, pot fi regasite in mai multe acte constitutionale scrise sau sub forma mixta, atat norme scrise cat si norme nescrise (cutume constitutionale). De aici si clasificarea traditionala a Constitutiei dupa forma sa de prezentare in: constitutii scrise si constitutii nescrise (cutumiare). Daca majoritatea statelor au o constitutie scrisa, exista inca state importante precum: Anglia, Israel si Noua Zeelanda, care au constitutii cutumiare.