Constituția Uniunii Europene

Adoptarea si semnarea Constitutiei

Dupa doi ani de tratative si doua zile de negocieri intense, liderii Uniunii Europene (UE) au ajuns în ziua de 18 iunie 2004, la Bruxelles, la un acord istoric privind prima Constitutie Europeana, pe care, la 29 octombrie 2004, la Roma, au semnat-o în numele celor 25 de state membre ale Uniunii Europene.

Pâna la urma, Anglia nu a uzitat de dreptul sau de veto, asa încât zilele de 18 iunie 2004 si de 29 octombrie 2004 au intrat în istoria Europei. Astfel, EUROPA UNITA – cele 25 de state plus România si Bulgaria de la 1 ianuarie 2007 – va avea prima CONSTITUTIE din istoria EUROPEI, CONSTITUTIE CE VA FI RATIFICATA ÎN MOD DEMOCRATIC, PRIN VOINTA CELOR 25 DE STATE ALE UE SI NU PE CALEA RAZBOIULUI SAU PRIN CONSTRÂNGERE, CI PRIN VOINTA POPOARELOR REPREZENTATE DE PARLAMENTELE TARILOR RESPECTIVE.

„Toata lumea este victorioasa”, a declarat premierul irlandez, Bertie Ahern, care asigura presedintia în exercitiu a Consiliului European. „Am putea spune, fara sa abuzam de cuvinte mari, ca aceasta este o zi istorica”, a salutat presedintele francez, Jacques Chirac, adoptarea Constitutiei. „Acesta este un semnal important, care demonstreaza capacitatea Europei de a fi unita”, a întarit, la rândul sau, cancelarul german, Gerhard Schröder. „Este un succes pentru Marea Britanie si un succes pentru Europa”, a lansat premierul britanic, Tony Blair.

Meritul adoptarii Constitutiei revine în mare masura presedintiei Consiliului European, care a desfasurat în sase luni o munca intensa de consultare si convingere. De aceea, înainte de a turna sampania în cupe, sefii de stat si de guvern din UE s-au ridicat în picioare pentru a-l aplauda pe Bertie Ahern, presedintele în exercitiu pe semestrul I/2003.

Unele obstacole si controverse

a) Primul obstacol în calea adoptarii noii Constitutii Europene îl reprezenta disputa privind ponderea ce revine fiecarei tari în Consiliul de Ministri al UE. La summit-ul din decembrie 2003, Polonia si Spania s-au opus cu vehementa propunerii din proiect care prevedea ca o reglementare va fi adoptata daca întruneste sprijinul a 50% din state, reprezentând 60% din populatia statelor membre (asa-numitul principiu al dublei majoritati). Ambele tari insistau pentru mentinerea sistemului prevazut în Tratatul de la Nisa, din 2000, care le conferea aproape aceeasi greutate, ca si tarilor celor mai mari ale UE, Franta, Germania, Italia si Marea Britanie. O alta tabara a fost cea a statelor mici, care doreau ca procentele necesare pentru adoptarea unei legi sa fie 50% din state, întrunind 50% din populatie. În fine, Germania, ca exponent al tarilor cu populatie numeroasa, a sustinut ca pragurile de 55% din numarul de state si de 65% din populatie ar reprezenta un echilibru just între statele mici, mijlocii si mari, idee sustinuta si de presedintia irlandeza a UE. Acest ultim punct de vedere a reusit sa se impuna în cele din urma, fiind inclus în noua Constitutie. Daca în Spania compromisul a fost acceptat ca fiind „raul cel mai mic”, în Polonia opozitia a calificat gestul guvernului drept o rusine nationala, afirmând ca premierul Marek Belka ar trebui judecat pentru înalta tradare, având vina de a fi cedat în acest aspect – cheie.

b) Cealalta disputa, care a încins spiritele la Bruxelles, se referea la numarul de comisari europeni ce revin fiecarei tari. Statele mici ale Uniunii insistau asupra mentinerii principiului „o tara, un comisar”, ceea ce ar fi complicat foarte mult procesul decizional într-o uniune care are acum 25 de membri si ar putea ajunge la 29 prin aderarea României, Bulgariei, Croatiei si Turciei. Proiectul initial al Constitutiei prevedea reducerea numarului de comisari la 10. În cele din urma s-a ajuns la o varianta de compromis, optându-se pentru reducerea numarului de comisari la 17 începând cu 2014. Acestia vor fi alesi prin rotatie, pentru cinci ani.

c) Printre noutatile aduse de Constitutie figureaza instituirea functiei de presedinte al Consiliului European, care, în ciuda importantei titlului sau, va avea, totusi, puteri limitate, crearea acestui post având rolul de a întari unitatea europeana prin alegerea unei persoane care sa vorbeasca în numele întregii Europe. În acelasi scop s-a hotarât numirea unui ministru de externe european, dar si puterile sale vor fi limitate, acesta fiind abilitat sa-si exprime pozitia doar în privinta unor chestiuni asupra carora membrii au puteri concordante.

Cadrul general al Constitutiei

„Daca Europa doreste cu adevarat sa încorporeze o viziune a societatii, o viziune a pacii si o antanta a popoarelor, atunci ea are nevoie de o Constitutie proprie” (Valéry Giscard d'Estaing – presedintele Conventiei).

a) Consemnarea clara si precisa a valorilor europene si a obiectivelor Uniunii Europene

Constitutia uneste într-un singur text fundamental prevederile tratatelor comunitare pentru transformarea Uniunii într-un factor de stabilitate si un punct de referinta în noua ordine mondiala.

Textul cuprinde patru parti:

- partea I – Definirea valorilor europene si a obiectivelor Uniunii Europene;

- partea a II-a – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

- partea a III-a – Politicile comunitare si functionarea Uniunii Europene;

- partea a IV-a – Dispozitii generale si finale.

Constitutia prezinta Uniunea Europeana ca o uniune a cetatenilor si a statelor Europei. Uniunea este deschisa tuturor statelor europene care respecta valorile sale si care se angajeaza sa le promoveze.

Proiectul de Constitutie consacra valorile pe care Uniunea se bazeaza: respectarea demnitatii umane, a libertatii, a democratiei, a egalitatii, a statului de drept, precum si respectarea drepturilor omului. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizata prin pluralism, toleranta, justitie, solidaritate si nediscriminare.

Libera circulatie a persoanelor, a marfurilor, a serviciilor si a capitalurilor, precum si libertatea de stabilire sunt garantate prin Constitutie în cadrul Uniunii. Constitutia interzice orice discriminare pe motiv de nationalitate.

Scopul Uniunii este de a promova pacea, valorile si bunastarea popoarelor sale. Ea ofera un spatiu de libertate, securitate si justitie, precum si o piata unica unde concurenta este libera. Totodata, ea combate excluderea sociala, guverneaza egalitatea între femei si barbati, solidaritatea între generatii si garanteaza protectia drepturilor copilului.