Constituțiile comuniste

I. Totalitarismul în România și preluarea puterii de comuniști

Comunismul, ca și ideologie totalitară, își are originea în lucrările lui Karl Marx și Friedrich Engles, dar și în Manifestul Partidului Comunist din 1848 care promova “lupta de clasă”. Acesta a apărut pentru prima dată în perioada interbelică, în partea de Est a Europei, și anume în URSS, în urma câștigului de cauză a bolșevicilor în fața menșevicilor, în 1917, în frunte cu Vladimir Ilici Lenin. El promova: partidul unic, controlarea societății prin intermediul propagandei ideologiei, nerespectarea drepturilor omului, controlul economiei, munca obligatorie și altele.

Regimul comunist s-a instaurat în România treptat și fără cale de întoarcere. Condițiile politice și social-economice, cât și conjunctura internațională dată de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial au determinat ca România să fie acaparată, fără nicio șansă de a riposta, de ofensiva sovietică. În urma Acordului de Procentaj de la Moscova din octombrie 1944 și a Întâlnirii de la Ialta din februarie 1945, România, la fel ca toate statele estice ale Europei, rămâneau în sfera de influență sovietică.

Astfel, primul pas al preluării puterii de către comuniști a fost instaurarea guvernelor lui Constantin Sănătescu și a lui Nicolae Rădescu; celor două îî urmează guvernul care a determinat stabilirea efectivă a comuniștilor, și anume guvernul Petru Groza din martie 1945 până în decembrie 1947: “guvern hotărât să rămână neclintit la postul său, pentru a continua și desăvârși opera constructivă începută la 6 martie 1945” , se spunea într-un comunicat conform cu punctul de vedere exprimat de Partidul Comunist. Urmarea este drastică; Regele Mihai I intră în “grevă regală”, iar în partid sunt incluși doi reprezentanți ai partidelor PNȚ și PNL, așa cum era solicitat pentru recunoașterea partidului de către marile puteri. Existența și conducerea acestui Guvern a determinat instituirea unor schimbări, care se aflau în mare neconcordanță cu Constituția în vigoare, cea din 1923: reforma agrară, suprimarea presei, destabilizarea ordinii publice prin greve.

La data de 19 noiembrie 1946 au loc alegeri, care sunt fraudate, având drept urmare victoria alianțelor comuniste, Parlamentul fiind majoritar comunist; opoziția democratică este anihilată, iar ultimii reprezentanți ai liberalismului sunt eliminați din Guvern prin Moțiunea de neîncredere a Adunării Deputaților din 6 noiembrie 1947.

Ultimul pas al preluării puterii a fost reprezentat de monarhie; regele Mihai I era ultimul obstacol în calea comunizării țării. Astfel, la 30 decembrie 1947, regele a fost forțat de Petru Groza și de Gheorghe Gheorghiu-Dej să semneze actul de abdicare, fiind șantajat: „Mi-au comunicat că (...) ei, membrii guvernului, (...) vor fi nevoiți, pentru a contracara orice formă de opoziție, să execute peste o mie de studenți dintre cei ce fuseseră arestați în ultimul an." În aceeași zi, România a fost proclamată republică, prin Legea nr. 363, și s-a format un prezidiu al Republicii Populare Române format din: Ștefan Voitec, Constantin Stere, CI. I. Parhon, Mihail Sadoveanu și Ioan Neculi, potrivit art. 6 și a Legii nr. 364. Au fost abrogate normele constituționale existente, urmând ca Adunarea constituantă, adică noul Parlament, să elaboreze o nouă constituție.