Constituțiile României

Constituția este legea fundamentală a unui stat ,in care sunt prevăzute principiile de bază ale conducerii statului,atribuțiile instituțiilor fundamentale ale statului și drepturile, libertățile și obligațiile cetățenilor.

Necesitatea unei constituții ca fundament al organizării instituțional-politice a apărut in societatea româneasca in condițiile procesului de modernizare a vieții social-economice,politice și culturale de la sfârșitul secolului al XVIII-lea inceputul secolului al XIX-lea.N.Iorga referindu-se la ideea de constituție aprecia că este “cea dintâi necesitate in statele românești.”

Primele constituții românești au fost Regulamentele Organice (in Tara Româneasca in 1831 si in Moldova in 1832).Ele au fost inlocuite in august 1858 de “ Convenția pentru organizarea definitivă a Principatelor Române”care a fost semnată la Paris și a fost urmată in 1864 de Statutul Dezvoltator al Convenției de la Paris,constituția autoritară a domnului Al.I.Cuza. Prima constituție modernă a României a fost constituția liberală din 1866 iar in 1923 a fost aprobată prima constituție democratică. In 1948 ,instaurarea regimului comunist in mod oficial s-a făcut prin adoptarea unei constituții prin care România devenea republică si care a deschis calea catre un regim totalitar. România a redevenit democrată in 1989, fapt consfințit prin constituția din 1991.

In urma războiului Crimeii (1853-1856) emanciparea de sub dominatia rusă a avut implicații și asupra cadrului constituțional al Principatelor Române, structurat in conformitate cu Convenția de la Paris (1858), rezultat al acordului dintre puterea suzerană (Imperiul otoman) si puterile garante.

Convenția de la Paris prevedea:

-rol de constituție pentru Principate

-a stabilit un nou statut politico-juridic al Principatelor

-se constituiau Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei sub suzeranitate otomană și garanția colectivă a Marilor Puteri

-era instaurat pentru prima dată statul de drept marcându-se o ruptura radicală fată de guvernarea autoritaristă specifică epocilor de dominație otomană si rusească

-separarea puterilor in stat:

a) puterea executivă: domn, guvern (separat pentru fiecare tară)

b) puterea legislativă: domn, Adunarea legislativă(separate pentru fiecare tară)

c) puterea judecătorească: Inalta Curte de Justiție si Casație de la Focșani (instituție comună)

Prin lovitura de stat din 1864 Al.I.Cuza a impus un nou act constituțional-Statutul Dezvoltator al Convenției de la Paris care imbina democrația (era menținut principiul separării puterilor in stat) cu domnia personală (prerogative importante reveneau domnitorului). Domnul era ales pe viată prin vot cenzitar si avea urmatoarele atribuții: numea miniștrii, sancționa legile, dizolva Adunarea. Inlăturarea lui Al.I.Cuza și aducerea prințului străin a urgentat elaborarea unei noi legi fundamentale a statului.

1. Convenția pentru organizarea definitivă a Principatelor Române

Prima Constituție propriu-zisă din țara noastră o constituie”Convenția pentru organizarea definitivă a Principatelor Române”, semnată la Paris, in august 1858.

Constituția consemnează denumirea țării, si anume” Principatele Române, Moldavia si Valahia”, principate care ramân sub suveranitatea M.S.Sultanului.

Constatăm ca, deși este afirmată suveranitatea Sultanului, Principatele se bucură intr-o mare măsură de supremația puterii de stat, fară să dispună de cealaltă latură a ei, independența (sau neatarnarea in exterior). Astfel, se prevede că “Principatele se vor administra in libertate și in afară de orice amestec al Sublimei Porți, in țarmurile stipulate prin ințelegerea puterilor chezașe cu Curtea Suzerană” adică se platea anual un tribut Curții Suzerane.

Puterea este organizată potrivit principiului separației puterilor in stat. Este interesant de observat că puterile sunt impărtițe mai ales pe funcții mari ale statului, care nu se suprapun exact cu anumite autorități;aceeași autoritate poate să coopereze la realizarea mai multor funcții, având insă o poziție preponderentă in raport cu una din ele.

In aceasta Constituție se precizează expres ca puterile publice vor fi incredințate in fiecare Principat “unui hospodar si unei Adunări Elective”, care vor lucra cu concursul unei Comisii Centrale comune ambelor Principate.

Puterea executivă este exercitată de un “ hospodar”, dupa cum se exprima Convenția, cu alte cuvinte, de un administrator.El este ales pe viață de Adunare și investitura sa va fi dată de M.S.Sultanul.Pentru a fi ales, acesta trebuia să indeplinească urmatoarele condiții: să aibă varsta de cel puțin 35 de ani,sa fie fiu de tata moldav sau român, sa aibă un venit in pamant in valoare de 3.000 de galbeni, sa fi indeplinit functii publice. De fapt, “hospodarul” este seful puterii executive si guverneaza cu ajutorul ministrilor numiti de el. De asemenea, numeste functionarii din administratia publica si elaboreaza regulamentele pentru executarea legilor. Actele elaborate de seful executivului sunt contrasemnate de ministri competenti in domeniul de specialitate. Ministri sunt raspunzatori pentru incalcarea legilor si “pentru orice risipa din banii publici”. Ei sunt judecati de “Inalta Curte Judecatorească și de Casație”, la propunerea șefului Guvernului si a Adunării.

Executivul are unele atribuții prin care cooperează cu puterea legiuitoare: pregateste legile necesare fiecărui Principat si bugetul annual. De asemenea, seful executivului sanctioneaza si promulga legile. El are dreptul de gratiere si de micsorare a pedepselor in domeniul penal. Precizarea facută de Convenția in legatura cu această atributie, si anume faptul ca un se poate interveni “altfel in administratia dreptații”, arata grija legiuitorului pentru respectarea principiului separației puterilor.