Constrângerea Fizică - Cauză Care Înlătură Caracterul Penal al Faptei

Pentru ca o faptă să constituie infracțiune, deci să aibă caracter penal, ea trebuie să îndeplinească în mod cumulative trei trăsături esențiale:

- să fie prevăzută de legea penală;

- să fie săvârșită cu forma de vinovăție cerută de lege pentru existența acelei infracțiuni;

- să prezinte, prin elementele ei obiective și subiective, pericolul social al unei infracțiuni.

Lipsa oricăreia dintre trăsăturile esențiale exclude existența caracterului penal al faptei, înlătură existența infracțiunii și, pe cale de consecință, exclude răspunderea penală.

Există unele cauze care fac ca o faptă, deși considerată în mod obișnuit ca infracțiune, să-și piardă acest caracter datorită împrejurărilor, situațiilor ori stărilor în care a fost săvârșită. Astfel de cauze sunt considerate cauze care înlătura caracterul penal al unei fapte.

Putem concluziona că, prin cauze care înlătură caracterul penal al unor fapte se înțeleg anumite împrejurări, stări, situații și condiții a căror existență în timpul săvârșirii faptei face, potrivit legii, ca realizarea vreuneia dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii să devină imposibilă.

Existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei poate fi invocată în orice stadiu al procesului penal, fiind una dintre cauzele care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale conform Codului de procedură penală.

În raport cu trăsăturile esențiale ale infracțiunii, cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sunt de trei feluri:

a) cauze care înlătură pericolul social;

b) cauze care înlătură vinovăția;

c) cauze care înlătură prevederea faptei de către legea penală.

Voi trata în cele ce urmează constrângerea fizică, ce face parte din a doua categorie și anume din cauzele care înlătură vinovăția.

1. Noţiune şi caracterizare

Sediul materiei este art. 46 din Codul penal în vigoare, care reglementează în acest text atât constrângerea fizică, cât și constrângerea morală:

(1) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită din cauza unei constrângeri fizice căruia făptuitorul nu i-a putut rezista.

(2) De asemenea, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin amenințare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia și care nu putea fi înlăturat în alt mod.

Potrivit articolului mai sus menționat, constrângerea fizică este situația când o persoană săvârșește o faptă prevăzută de legea penală datorită unei constrângeri fizice căreia nu i-a putut rezista.

Constrângerea fizică reprezintă așadar, situaţia în care subiectul este supus unei presiuni fizice, căreia nu-i poate rezista, şi, sub influenţa acesteia, săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală.

În opinia lectorului universitar drd. Dalia Toader „constrângerea fizică este o cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Constrângerea fizică este presiunea pe care o forță căreia nu i se poate rezistă o exercită asupra energiei fizice a unei alte persoane în așa fel încât aceasta comite o faptă prevăzută de legea penală fiind în imposibilitatea fizică să acționeze altfel. Sub imperiul constrângerii fizice sau forței majore cum mai este denumită în doctrina penală, persoana este împiedicată să acționeze (spre exemplu: militarul sechestrat nu se poate prezenta la unitate, acarul este imobilizat de răufăcători și nu poate schimba macazul la calea ferată, etc). În practica judiciară, cele mai multe fapte prevăzute de legea penală săvârșite sub imperiul constrângerii fizice sunt fapte de inacțiune. Făptuitorul este împiedicat să-și îndeplinească obligațiile legale. Pot fi săvârșite și fapte de acțiune când făptuitorul este un simplu instrument la comanda unei energii străine (spre exemplu: o persoană este împiedicată și cade peste un copil vătămându-l ori alunecă pe gheață și cade într-o vitrină, distrugând-o)” .

Într-o altă opinie, constrângerea fizică reprezintă presiunea de natură fizică pe care o forță exterioară, irezistibilă, o exercită asupra unui individ, înlăturându-i posibilitatea de control asupra acțiunilor sale și determinând astfel comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.

Există constrângere fizică – sau forță majoră ori de câte ori o persoană a săvârșit o faptă prevazută de legea penală, acționând în mod mecanic sau rămânând inactivă, sub imperiul unei energii străine, care a silit-o în mod fizic să comită acțiunea sau inacțiunea constitutivă a unei infracțiuni (de exemplu, o persoană conduce în mod forțat mâna altei persoane, silind-o să falsifice un înscris, autorul unui furt îl imobilizează pe paznic, silindu-l să-și încalce îndatoririle de serviciu de a da alarma).

Această forță poate fi generată de diverse surse, cum ar fi: acțiunea unei persoane, actul unui animal sau un fenomen natural, o energie mecanică.

Pentru a exonera de răspundere, constrângerea trebuie să fie irezistibilă, cu alte cuvinte autorul să nu poată să i se opună. Caracterul irezistibil, nu trebuie apreciat in abstracto, ci ținând cont de particularitățile persoanei constrânse.

În general în doctrină se arată că nu poate invoca scuza constrângerii fizice persoana care a provocat ea însăși situația respectivă. În cazul în care situația ce a generat constrângerea a fost cauzată în mod intenționat în sarcina autorului se va reține o infracțiune intenționată sau din culpă, după cum a dorit, acceptat sau nu a acceptat posibilitatea producerii rezultatului.

Aşadar, constrângerea fizică are ca efect paralizarea aptitudinii persoanei de a-şi determina în mod liber actele de conduită, iar sub imperiul constrângerii, acea persoană constrânsă săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală.