Contenciosul Administrativ privind Anularea Actelor Administrative

Imagine preview
(7/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Contenciosul Administrativ privind Anularea Actelor Administrative.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Daiana V

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Termenul “contencios” vine de la cuvântul francez “contentieux”, care, la rândul său, se trage din verbul latinesc “contendere”, care înseamnă a lupta.

În sens juridic, termenul de contencios are două accepţiuni: prima, de activitate menită să soluţioneze un conflict juridic şi a doua, de autoritate competentă să soluţioneze asemenea conflicte.

În perioada interbelică contenciosul administrativ era definit ca totalitatea litigiilor născute între particulari şi administraţie cu ocazia organizării şi funcţionării serviciilor publice şi în care sunt puse în cauză reguli, principii şi situaţii aparţinând dreptului public.

În doctrina românească actuală noţiunea de contencios administrativ reprezintă activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

În România contenciosul administrativ a avut o evoluţie istorică deosebită determinată de schimbările intervenite în actele normative care îl reglementau, schimbări fireşti dacă ţinem seama de evoluţia social-politică a ţării.

Pentru prima dată, la noi, contenciosul administrativ a fost instituit prin Legea privind înfiinţarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1864. Consiliul de Stat era un organ consultativ pe lângă Guvern ce avea trei categorii de atribuţii:

1) în materie legislativă el era cel care pregătea proiectele de lege;

2) în materie administrativă;

3) în domeniul contenciosului administrativ. Atribuţiile de contencios administrativ erau reglementate de art. 51 din lege şi se exercitau:

a) împotriva hotărârilor miniştrilor date cu exces de putere sau cu încălcarea legilor şi regulamentelor;

b) împotriva hotărârilor sau actelor de executare ale prefecţilor sau altor agenţi administrativi date cu încălcarea legilor şi regulamentelor;

c) împotriva hotărârilor comisiunilor de lucrări publice.

Consiliul de Stat mai putea soluţiona şi reclamaţii ridicate de particulari pentru apărarea intereselor lor, în cazuri prevăzute de legi.

În 1866 Consiliul de stat a fost desfiinţat, iar atribuţiile lui în materie de contencios administrativ au fost preluate de instanţele judecătoreşti de drept comun.

Acest sistem a fost valabil până în anul 1905 când a fost adoptată Legea pentru reorganizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care dădea dreptul particularilor să atace pe calea unui recurs principal şi direct actele administrative ilegale şi să ceară instanţei judecătoreşti să pronunţe anularea. Pentru judecarea acestui recurs s-a înfiinţat la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie, Secţiunea a III-a, secţiune de contencios administrativ, care nu avea însă o competenţă generală, ci limitată la materiile stabilite de lege.

Legea Curţii de Casaţie şi Justiţie din 25 martie 1910 a desfiinţat sistemul contenciosului conceput în 1905, cauzele de această natură soluţionându-se de către tribunalele de judeţ.

Competenţa stabilită de această lege nu a durat prea mult, deoarece prin Legea de reorganizare a Curţii de Casaţie şi Justiţie din 17 februarie 1912, cauzele de contencios administrativ au fost atribuite, din nou, Secţiunii a III-a, a Curţii de Casaţie. Această secţiune, era abilitată să judece legalitatea actelor, dar nu putea să le anuleze, ci doar să le declare ilegale şi să invite autoritatea administrativă să le desfiinţeze sau să le modifice.

Constituţia din 1923 a reglementat, în art. 99, dreptul de a obţine despăgubiri de către cei vătămaţi printr-un decret sau o dispoziţie semnată sau contrasemnată de un ministru. O importanţă deosebită pentru instituţia contenciosului administrativ o avea art. 107 în care se menţiona că atribuţiile de contencios administrativ aparţin în întregime puterii judecătoreşti şi se exercită potrivit legii speciale. Totodată, se menţiona că prin instituţia contenciosului administrativ se putea verifica legalitatea tuturor actelor administrative, cu excepţia celor de guvernământ şi a celor de comandament militar.

În baza acestor prevederi constituţionale a fost adoptată Legea pentru contenciosul administrativ din 23 decembrie 1925. Potrivit art. 1 din această lege , oricine se pretindea vătămat în drepturile sale printr-un act administrativ de autoritate făcut cu încălcarea legilor şi a regulamentelor, sau prin reaua-voinţă a autorităţilor administrative de a rezolva cererea privitoare la un drept, putea face cerere pentru recunoaşterea dreptului său la instanţele judecătoreşti competente. Erau exceptate actele de guvernământ, actele de comandament militar, actele referitoare la exercitarea tutelei administrative şi controlului ierarhic.

Fisiere in arhiva (1):

  • Contenciosul Administrativ privind Anularea Actelor Administrative.doc

Alte informatii

Contenciosul administrativ privind anularea actelor administrative