Conținutul material al Protocolului 14 și al Protocolului 14 bis la Convenția Europeană a Drepturilor Omului

Drumul spre creerea unui sistem de protecție internațională a drepturilor omului și stabilirea obligației unei cooperări internaționale în acest domeniu a fost inceput de Carta O.N.U, la care s-a adăugat apoi sistemul creat prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului elaborată de Consiliul Europei, semnată la Roma și intrată în vigoare la 3 septembrie 1953, care constă în esență în stabilirea și instituirea unui mecanism juridic de protecție a unui anumit număr de drepturi ale omului și libertăți fundamentale pe care le enunță și care au fost ulterior completate prin Protocoale adiționale.

Sistemul juridic de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului este considerat cel mai dezvoltat și complet în prezent.

Convenția are ca obiectiv, pe lângă enunțarea drepturilor civile și politice, și protecția lor prin sistemul garanțiilor internaționale care permit controlul internațional ceea ce permite tuturor statelor membre ale Consiliului Europei și părți contractante la C.E.D.O. să participe la procesul general european de reglementare și aplicare efectivă a drepturilor omului.

Drepturile garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de protocoalele sale

În forma sa inițială, convenția garanta următoarele drepturi:

- Dreptul la viață;

- Dreptul de a nu fi supus torturii și tratamentelor inumane și degradante;

- Dreptul de a nu fi ținut în sclavie;

- Interzicerea muncii forțate;

- Dreptul la libertatea și siguranța persoanei;

- Dreptul la un process echitabil;

- Dreptul de a nu fi supus unor legi și pedepse ex post facto;

- Dreptul la viață privată și la familie;

- Libertatea de gândire, conștiință și religie;

- Libertatea de expresie;

- Libertatea de asociere și de întrunire pașnică;

- Dreptul de a se casatorii și de a întemeia o familie.

Convenția conține și o clauză privind nediscriminarea precum și obligația statelor de a asigura un remediu eficient prin intermediul instanțelor naționale persoanelor ale caror drepturi au fost violate. Drepturile garantate au fost completate prin Protocoalele adiționale ce au urmat:

Protocolul 1

o dreptul la proprietete,

o dreptul la educație,

o dreptul statelor de a asigura alegeri libere și secrete la anumite intervale de timp;

Protocolul 4

o interzice privarea de libertate pentru neîdeplinirea obligatiilor contractuale,

o consacră dreptul la libera circulație,

o interzice expulzarea propriilor cetățeni și expulzarea colectivă a străinilor;

Protocolul 6

o instituie abolirea pedepsei cu moartea pe timp de pace;

Protocolul 7

o acorda garanții străinilor înainte de a fi expulzați din țara de reședință,

o instituie dreptul la recurs în cadrul procesului penal,

o dreptul la reparații în caz de eroare judiciara ,

o dreptul de a nu fi judecat de 2 ori pentru săvârșirea aceleași fapte,

o egalitatea în drepturi și obligații între soți;

Protocolul 12

o a inclus o clauză de nediscriminare generală;

Protocolul 13

o se refera la abolirea pedepsei cu moartea în orice circumstanță.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Curtea Europeană a Drepturilor Omului este un organ jurisdicțional care funcționează ca o cameră compusă din șapte judecători. Din Camera care va examina plângerea face parte, din oficiu, și judecătorul care este cetățean al statului căruia i s-au adus criticile privind încălcarea drepturilor omului, sau în lipsa acestuia, o persoană, la alegerea sa. Numele celorlalți judecători sunt trase la sorți înaintea începerii examinării cauzei.

Curtea poate fi sesizată, așa cum am arătat mai sus, fie de Comisia Europeană a Drepturilor Omului, fie de Comitetul de Miniștri, dar ea poate fi sesizată și în mod direct de către un stat parte la Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau de statul al cărui cetățean a fost victima unor încălcări, orice stat care a sesizat Comisia sau de către persoana fizică, organizația neguvernamentală sau grupe de particulari care a sesizat Comisia. Examinând dosarul, Curtea își stabilește propria competență.

Procedura în fața Curții cunoaște două faze, una scrisă, în care părțile și Comisia Europeană a Drepturilor Omului, parte în proces, prin reprezentantul său, vor depune concluzii scrise și alta orală, în care cauza este supusă unor dezbateri publice fiind examinată în prezența părților și a delegatului Comisiei Europene a Drepturilor Omului. Curtea judecă în fond cauza și pe baza probelor administrate stabilește dacă s-a produs sau nu o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În ipoteza inexistenței unei încălcări, Curtea dispune închiderea dosarului. În ipoteza constatării încălcării Curtea va pronunța o hotărâre, prin care dispune,fie repararea consecințelor încălcării prin acordarea unei satisfacții echitabile celui prejudiciat, în ipoteza în care dreptul intern al statului implicat nu permite o totală reparare a consecințelor încălcării, fie obligarea statului în cauză la satisfacerea cererii persoanei prejudiciate, atunci când mecanismele dreptului intern permit înlăturarea consecințelor încălcării. În ambele cazuri, hotărârea Curții este motivată. Ea este definitive și obligatorie pentru părți. Executarea hotărârii este atributul Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei