Contractările Sociale în România

Introducere

Reforma guvernării şi cea a administraţiei publice se caracterizează prin adoptarea în managementul instituţiilor publice a unor tehnici şi metode inspirate din managementul organizaţiilor private cu scopul câştigării unui plus de eficienţă, transparenţă şi responsabilitate. Una dintre metodele de adoptare a acestor tehnici din managementul organizaţiilor private o reprezintă dezvoltarea parteneriatului public-privat şi a formulelor de management public ce fac posibilă aplicarea lui cu succes.

Parteneriatul public-privat, ce implică instituţiile din sectorul public, sectorul privat şi societatea civilă, este recunoscut la nivel internaţional ca o cale pentru a soluţiona problemele sociale de diverse tipuri – ingrijire medicala, educaţie, protecţie socială, trafic de persoane, corupţie etc. Multe dintre problemele sociale contemporane depăşesc capacitatea unui singur actor – public, privat sau societate civilă – de a le rezolva într-un mod eficient şi, de aceea, este acceptată ideea că guvernele nu mai pot rezolva singure problemele sociale care apar, că sectorul de afaceri trebuie să işi asume şi responsabilităţi sociale şi că societatea civilă trebuie să aibă un rol mai important. O preocupare a guvernelor din ultimele decenii a constituit-o reducerea costurilor, dar fără a micşora numărul serviciilor oferite.

Reforma administraţiei publice, cunoscută sub numele de Noul Management Public (New Public Management), ce a avut loc în anii ’80 în ţări precum SUA sau Marea Britanie, este cea care aduce în prim plan ideea creării unui „guvern antreprenorial” care să utilizeze resursele de care dispune în vederea maximizării productivităţii si eficienţei. Se propunea o reformă organizatorică şi financiară, delegarea unor responsabilităţi către actorii privaţi şi privatizarea unor servicii publice. Reinventarea guvernarii (reinventing government) presupune adoptarea soluţiilor bazate pe mecanismele pieţei, dar şi reafirmarea eficienţei guvernului în faţa acestora. Într-o lume aflată în plin proces de globalizare, cu state care au bugete naţionale insuficiente, iar aşteptările şi cerinţele din partea cetăţenilor sunt în creştere, problemele publice nu pot fi rezolvate de către un singur actor.

Din acest motiv guvernele au fost obligate să caute modalităţi noi prin care să atragă investiţii private pentru soluţionarea problemelor publice. În acest context începe să se manifeste un interes crescut al instituţiilor publice pentru realizarea de parteneriate cu sectorul privat, profit şi non-profit. Pentru a putea sprijini dezvoltarea socială guvernul poate acţiona în parteneriat cu agenţii societăţii civile şi sector privat.

Această colaborare presupune externalizarea furnizării serviciilor sociale, aspect ce poate fi definit ca şi contractare, sau pot merge mai departe până la externalizarea managementului serviciului definit ca şi contractare a serviciilor publice.

Prezentul raport îşi propune să analizeze şi să recomande soluţii cu privire la îmbunătăţirea cadrului legal şi instituţional referitor la practica contractării sociale în România. Reforma serviciilor sociale reprezintă un domeniu de interes atât pentru Guvern cât şi pentru cetăţeni. Problematica reformei serviciilor sociale se află la intersecţia a două mari zone de reformă: cea a administraţiei publice, cu accent pe reforma serviciilor publice şi reforma sistemului de protecţie socială.

Raportul prezintă elemente care definesc situaţia actuală în materia contractării sociale în România, propune o serie de principii (criterii) de bună practică, desprinse din analiza documentelor de strategie din domeniul reformei administraţiei publice şi reformei sistemului de asistenţă socială, şi în final avansează o recomandare privind necesitarea reformării sistemului de contractare socială din România.

CONTRACTĂRILE SOCIALE ÎN ROMÂNIA

Contractarea socială reprezintă un instrument major prin care Guvernul, central sau local, oferă servicii sociale cetăţenilor. Ca şi instrumente de politică publică, parteneriatul public-privat şi contractarea socială au cunoscut o creştere semnificativă în ultimii douăzeci de ani peste tot în lume, inclusiv în ţările Central şi Est Europene. Parteneriatul public-privat şi contractarea socială sunt privite ca soluţii pentru rezolvarea cu succes a unor probleme comunitare, de interes public, de la cele servicii sociale la proiecte complexe de dezvoltare socio-economică, incluzînd proiecte de infrastructură. Multe probleme de politică publică actuale, aflate la nivel naţional sau local, nu mai pot fi rezolvate prin intervenţia unui singur sector, respectiv sectorul public. Experienţa de peste douăzeci de ani a diverselor guverne şi organizaţii internaţionale demonstreză faptul ca parteneriatul public-privat şi contractarea socială reprezintă o soluţie în abordarea eficientă şi eficace a problemelor socio-economice. Sectorul neguvernamental îşi face masiv simţită prezenţa în cadrul acestor formule parteneriale, aducînd o contribuţie importantă la soluţionarea problemelor identificate şi aflate pe agenda publică.

Problematica reformei serviciilor publice, inclusiv serviciilor sociale, o regăsim în cadrul programelor şi strategiilor neguvernamentale, legislaţiei specifice din domeniul administraţiei publice şi asistenţei sociale. Valurile succesive de reformă a administraţiei publice din România au condus treptat la o afirmare şi asumare a principiilor subsidiarităţii, parteneriatului public-privat şi implicării cetăţeanului/comunităţii în luarea şi implementarea deciziilor. Politica socială din România a cunoscut şi ea o reformă substanţială, de la existenţa Statului ca singur şi exclusiv furnizor de servicii sociale până la realităţile actuale în care Statul transferă o parte din responsabilităţile sale în furnizarea de servicii sociale şi actorilor neguvernamentali, prin mecanisme specifice de contractare socială.