Contractul

I) CONTRACTUL – NOTIUNI GENERALE SI CLASIFICARE

Obligatiile civile si contractul civil. Notiune si reglementarea juridica

Obligatiile civile

Raportul juridic civil ca institutie a dreptului civil are in continutul sau norme ce reglementeaza drepturile subiective civile si obligatiile civile.

In literatura de specialitate, prin obligatia se intelege, in sens larg, raportul juridic in continutul caruia intra atat latura activa, care este dreptul de creanta ce apartine creditorului, cat si latura pasiva a acestui raport, care este datoria ce revine debitorului.

Matei Cantacuzino compara notiunea de obligatie cu aceea a dreptului de creanta, adica cu dreptul creditorului la o anumita prestatie din partea debitorului.

Alti autori considera obligatia ca fiind „acel raport juridic in virtutea caruia o persoana, denumita debitor, este tinuta fata de o alta persoana, denumita creditor, fie la o prestatie pozitiva, fie la o abstentiune”.

Prof.univ Ion. P. Filipescu defineste obligatia ca fiind „raportul juridic in temeiul caruia o persoana, numita debitor, este tinuta fata de o alta, numita creditor, la datoria de a da, de a face sau de a nu face ceva, sub sanctiunea constrangerii de stat in caz de neexecutare de buna-voie”.

Pentru creditor, raportul de obligatie apare ca un drept de creanta, iar pentru debitor apare ca o obligatie in sens restrans.

Potrivit Codului civil sunt izvoare ale obligatiilor: contractul, cvasicontractul, delictul, cvasidelictul si legea.

Contractul este acordul intre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge intre dansii un raport juridic (art. 942 C. civil).

Cvasi-contractul este un fapt licit si voluntar, din care se naste o obligatie catre o alta persoana sau obligatii reciproce intre parti (art.986 C. civil)

Delictul este orice fapta a omului care cauzeaza altuia prejudiciu (art. 998 C. civil). Potrivit art. 999 C. Civil omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa, ceea ce constituie un cvasi-delict.

Legea este acel izvor de obligatii care nu necesita interventia unui fapt juridic, obligatiile luand nastere direct si nemijlocit din lege, ceea ce face ca legea sa fie un izvor imediat de obligatii.

Contractul civil

Dreptul romanesc cunoaste numeroase opinii privind asemanarea sau deosebirea dintre doua notiuni juridice de baza: contract si conventie. Matei Cantacuzino arata ca desi aceste doua notiuni par a fi sinonime, intr-un limbaj juridic corect trebuie facuta o distinctie. Astfel, contractul ar desemna acel acord de vointa care are drept scop de a da nastere la un raport de obligatie intre partile contractante, in timp ce conventia ar fi o notiune mai generala si ar desemna acel acord de vointa care urmareste reglementarea, modificarea, transmiterea sau stingerea unui raport de obligatii deja nascut.

Pentru alti autori nu exista diferente, ambele notiuni fiind folosite in acelasi sens. Lipsa unor deosebiri intre cele doua notiuni este data de faptul ca in Codul civil nu se face nici o distinctie expresa, nefiind specificata ideea potrivit careia conventia ar fi genul iar contractul – o specie particulara a conventiei.

Unii dintre autorii contemporani preiau conceptul lui Matei Cantacuzino, aratand ca conventia poate cuprinde orice acord intre persoane care vor sa dea nastere la un raport juridic, sa-l modifice sau sa-l stinga, pe cand contractul este un acord limitat, de obicei, la crearea unei obligatii.

Prof.univ. Ion P. Filipescu considera ca distinctia intre conventie si contract este lipsita de temei fata de dispozitiile Codului civil si defineste contractul ca fiind acordul de vointa, bi sau multilateral, prin care se nasc, se modifica sau se sting drepturi si obligatii, adica un raport juridic de obligatie.

Conform Codului civil, in materie de contracte si obligatii contractuale, un rol important il are vointa partilor, care da legitimitate contractului incheiat, cu conditia de a nu aduce prin acesta atingere ordinii publice sau bunelor moravuri. Art.5 C. civil dispune ca „nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare, de la legile care intereseaza ordinea publica sau bunele moravuri”.

Principiul autonomiei de vointa confera deplina libertate contractuala, in sensul unei libertati de fond – libertatea de a introduce orice fel de clauze, chiar si neprevazute de lege, si a unei libertati de forma, conform principiului consensualismului contractelor.

O data acceptat de cele doua parti, contractul are putere de lege intre semnatari – pacta sunt servanta.

In legatura cu principiul autonomiei de vointa a partilor, autorii fac si cateva observatii. Unii autori sunt de parere ca libertatea partilor de a contracta este o iluzie daca partile contractante sunt inegale din punct de vedere economic, deoarece cel mai puternic poate impune celui mai slab diverse conditii stabilite dinainte (contractele de adeziune). De asemenea, daca partile au incheiat totusi un contract in conditii de egalitate, o data cu trecerea timpului contractul poate dezavantaja una din parti datorita modificarii conditiilor economice, independe 515i86f nt de vointa partilor (cresterea valutei, aprecierea leului, noi reglementari legislative pe piata muncii). Nu in ultimul rand trebuie tinut cont si de faptul ca contractul incheiat de parti in conformitate cu principiul autonomiei de vointa poate sa nu fie in acord cu interesul general ori de cate ori s-a acordat nejustificat precadere interesului particular al partilor.

Interventia statului in vederea diminuarii acestor neajunsuri, desi este necesara, trebuie facuta cu mare atentie deoarece ar limita principiul libertatii contractuale si eficacitatea vointei individuale.

CLASIFICAREA CONTRACTELOR

Clasificarea prezinta importanta pentru stabilirea regimului juridic aplicabil speciilor de contracte aferente fiecarui tip de contract. Contractele se pot clasifica in functie de diferite criterii.

Clasificarea contractelor dupa modul de formare.

Conform acestui criteriu, autorii deosebesc trei feluri de contracte: contracte consensuale, contracte solemne si contracte reale.

Contractul consensual este acela care se incheie in mod valabil prin simplul acord de vointa al partilor. Pentru acest gen de contract nu este necesara alta forma, consimtamantul liber exprimat al partilor fiind suficient pentru valabilitatea contractului. Forma scrisa a contractului nu este ceruta de lege ad probationem, insa ea poate fi realizata de parti, nu pentru valabilitate ci pentru a asigura proba privind incheierea si continutul contractului. Ca exemple de contracte consensuale sunt mentionate: contractul de vanzare-cumparare cu unele exceptii, contractul de inchiriere a bunurilor mobile, contractul de mandat.

Contractele solemne sunt acelea pentru a caror incheiere si valabilitate se cere nu numai acordul de vointa, ci si respectarea unei forme autentice. Inscrisul notarial se cere nu numai ad probationem ci si ad validitatem. Nerespectarea formei solemne duce la nulitatea absoluta a contractului. Ca exemplu contractul de arenda care este valabil si opozabil doar daca a fost incheiat in scris si a fost inregistrat la Consiliul local. Mai sunt considerate solemne urmatoarele contracte: donatia, ipoteca, vanzarea-cumpararea terenurilor conf. Legii 18/1991, art.46. In cazul contractului de tranzactie, forma scrisa, ca conditie ad probatione, nu face din acesta un contract solemn.