Contractul de concesiune

1.INTRODUCERE

Ideea concesionării unui bun public a fost prezentă încă din dreptul roman, însă fundamentele instituţiei concesionării pentru bunurile private se regăsesc abia în EvulMediu. După căderea Imperiului Roman, se încetăţeneşte obiceiul de a transforma folosinţa pământului în ceva perpetuu, bazat pe un contract şi în schimbul unei rente, concesionarul avea doar posesiunea şi folosinţa, iar proprietarul originar putea păstra proprietatea bunului concesionat. Asupra acestor pământuri guvernau concomitent două drepturi perpetue,şianume, dreptul proprietarului originar, care avea domeniul eminent, şi dreptul concesionarului, care avea domeniul util. Cu timpul, dreptul concesionarului capătă forţă, pe când cel al seniorului devine totmai simbolic, începând să fie uitat. Aşa se explică de ce concesionarul apare, din punct de vedere al istoriei , treptat ,ca singurul proprietar legitim, iar redevenţa pe care trebuia să oplătească seniorului este o sarcină apăsătoare şi cei care primeau redevenţă încep să fie priviţi ca nişte paraziţi sociali. În Evul Mediu, concesionarea bunurilor domeniului public era sursă de venituri pentru monarhi, mijloc al luptei politice şi modalitate de răsplătire a loialităţii.

Există mai multe moduri de a gestiona un serviciu public, fie de către o persoană public( stat, comunităţi locale, instituţii), fie

de către o persoană privată ( fizică sau juridică). Persoana publică poate gestiona un serviciu public fie în regie proprie, fie printr-o instituţie specializată, iar persoanele private pot gestiona un serviciu public în mai multe moduri : în baza unui contract administrativ, în baza unui contract de locaţie, prin delegare dată de autoritatea administraţiei publice locale, prin concesionare.

Literatura de specialitate a reținut așadar mai multe modalități de gestiune a serviciilor publice, cum ar fi asocierea în participaţie , regia proprie ( adică este gestionat direct de către autoritatea publică care l-a înfiinţat), franciză, locaţie de gestiune, gestiune delegată unilateral.

Actualmente în ţara noastră cea mai uzuală modalitate de gestionare a serviciilor publice utilizată este concesionarea.

2.NOŢIUNEA ŞI REGLEMENTAREA CONCESIUNII

Instituția concesiunii este complexa , de aceea exista maul multe definiții ale concesiunii.

Dacă ar fi sa pornim de la sensul social al concesiunii atunci ea este poate fi definită drept o ocupare temporară a domeniului public, deci este o operaţiune de înstrăinare, caracterizată prin faptul că este revocabilă , răscumpărabilă şi nu este perpetuă.

Pierre Delvolve defineşte concesiunea ca fiind “ o convenţie prin care o persoană publică însărcinează cu prestarea unui serviciu public o întreprindere privată care asigură finanţarea lucrărilor, exploatarea lor şi care este remunerată din redevenţe.

Gilles Lebreton consideră concesiunea serviciului public un act administrativ prin care o persoană publică, numită concedent încredinţează unei persoane private, numită concesionar, gestiunea serviciului public pe riscul său , recunoscându-i dreptul de a percepe redevenţa de la beneficiarii serviciului.

În doctrina românească actuală , Antonie Iorgovan arată că prin contractul deconcesiune, o parte – cedentul – transmite altei părţi – concesionarului – spre administrare rentabilă , pe un termen determinat, în schimbul unei redevenţe, o activitate economică, un serviciu public, o subunitate productivă sau un teren proprietate de stat.

Însa conform legislatiei in vogoare , si mai exact a Legii cu privire la concesiuni art.1, Concesiunea este un contract prin care statul sau unităţile administrativ-teritoriale cesionează (transmite) unui investitor (persoană fizică sau juridică,inclusiv străină), în schimbul unei redevenţe, dreptul de a desfăşura activitate de prospectare, explorare, valorificare sau restabilire a resurselor naturale pe teritoriul Republicii Moldova, de a presta servicii publice, de a exploata bunurile mobile şi imobile proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale care conform legislaţiei sînt scoase integral sau parţial din circuitul civil, precum şi dreptul de a desfăşura anumite genuri de activitate, inclusiv cele care constituie monopolul statului, preluînd gestiunea obiectului concesiunii, riscul prezumtiv şi răspunderea patrimonială. In ceea ce privește întreprinderea concesionala , atunci conform alin.2 al aceluiași articol întreprinderea concesională este o formă de colaborare în baza unui contract de concesiune încheiat de stat sau de unitatea administrativ-teritorială, în persoana autorităţii împuternicite de stat sau de unitatea administrativ-teritorială (concedent), cu o persoană fizică sau juridică (concesionar). Întreprinderea concesională poate avea forma de societate comercială sau de societate civilă.

Reglementarea juridica a concesiunii ca instituție si inclusiv a contractului de concesiune este reglementata de Legea nr 534 din 13.07.1995 cu privire la concesiuni, precum și de alte acte normative.Dacă acordul internaţional la care Republica Moldova este parte stabileşte altfel decît prezenta lege, se aplică dispoziţiile acordului internaţional.