Contractul de factoring

Capitolul 1

Definiție, participanți și avantaje

1.1 Definiție

Contractul de factoring constituie un contract încheiat între o parte (furnizor) și o altă parte, întreprinderea de factoring (cesionar), prin care furnizorul cedează cesionarului creanțele născute din contracte de vânzare de mărfuri încheiate între furnizor și clienții săi.

Doctrina franceză definește factoringul ca fiind tehnica prin care un client, aderentul sau furnizorul, transmite creanțele sale unei societăți de factoring numită factor - instituție de credit supusă regulilor Codului monetar și financiar, care, în schimbul unei remunerații, se obligă să le recupereze de la debitori, garantând executarea lor chiar în cazul imposibilității de plată din partea debitorului, și să achite anticipat, în tot sau în parte, creanțele transferate.

Reprezentând o emanație a dreptului anglo-saxon, contractul de factoring a îndeplinit o funcție importantă în dezvoltarea comerțului internațional. Factoringul constituie o tehnică financiară având o strânsă legătură cu sectorul bancar; în prezent, aproape toate ramurile industriei pot profita de relațiile de factoring, cele mai populare fiind industria textilă, producătorii de echipament industrial și de birou, electronice și alimentele procesate.

În legislația națională, următoarele acte normative cuprind mențiuni referitoare la contractul de factoring :

a)Ordonanța de Urgență 10/1997 cu privire la diminuarea blocajului financiar și a pierderilor din economie;

b) Legea nr. 151/1997 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/1997 cu privire la diminuarea blocajului financiar și a pierderilor din economie;

c)Anexa la Ordinul 1418/1997 al ministrului de stat, al ministrului finanțelor și al guvernatorului BNR privind planul de conturi pentru societățile bancare și normele metodologice de utilizare a acestuia;

d) Legea 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractual.

1.2 Participanții la operațiunea de factoring

Participanții la operațiunea de factoring sunt aderentul, factorul și debitorul cedat.

Aderentul - reprezintă un comerciant (persoană fizică sau persoană juridică) care efectuează acte de comerț constând în producerea și comercializarea de mărfuri, sau numai comercializarea de mărfuri - în nume și pe cont propriu, sau prestări de servicii. Majoritatea aderenților sunt societăți comerciale.

Factorul - poate fi numai o persoană juridică având calitatea de comerciant. Factorul trebuie să fie o instituție de credit sau o societate comercială specializată, autorizată conform condițiilor legislației naționale. Legea bancară nr. 58/1998 în art. 11 lit. b) enumeră, printre activitățile permise băncilor și operațiunile de factoring. De asemenea, factori mai pot fi și instituțiile financiare nebancare menționate în Ordonanța nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar fiscale.

Debitorul cedat - poate să fie orice comerciant, persoană fizică sau persoană juridică. Nu este debitor cel care-și procură mărfurile și serviciile în calitate de consumator final cu titlu personal, pentru uz personal și nici cel care nu are calitatea de comerciant.

1.3 Avantajele factoringului

Factoringul evită primirea plății la diferență de câteva săptămâni sau chiar luni după livrare. Această tehnică bancară are avantajul că determină creșterea vânzărilor pe piețele străine prin oferirea unor termeni competitivi de vânzare. De asemenea, ea oferă un nivel de protecție adecvat în vederea diminuării beneficiului nerealizat pentru clienții din străinătate.

Comisioanele plătite factorului se bazează pe volumul de vânzări, astfel încât costul fluctuează în funcție de vânzări, scăzând costurile de operare în timpul perioadelor de vânzări reduse. Prin intermediul factoringului, se asigură lichidități pentru mărirea capitalului rulant, importatorii nu trebuie să deschidă o scrisoare de credit și se oferă o putere mărită de cumpărare fără blocarea liniilor de credit existente.

Capitolul 2

Caractere juridice

Caractere juridice:

a. Contractul de factoring este un contract consensual, pentru că legea nu cere o anumită formă în privința validității lui.

b. Factoringul este un contract sinalagmatic, deoarece ambele părți urmăresc realizarea unui beneficiu: aderentul să obțină finanțare, factorul să încaseze o sumă mai mare de la terț decât cea pe care a plătit-o el aderentului.

c. Contractul de factoring este comutativ' pentru că, de regulă, părțile își cunosc întinderea obligațiilor încă din momentul încheierii contractului, dar poate fi și aleatoriu, atunci când factoringul este fără regres, caz în care factorul suportă riscul insolvabilității terțului.

d. Majoritatea autorilor atribuie contractului de factoring caracter intuitu personal, motivat de faptul că aspectele privind bonitatea aderentului cântăresc foarte mult în alegerea lui de către factor. Este însă discutabil acest caracter, deoarece într-adevăr calitatea aderentului și a debitorului cedat cântăresc foarte mult în decizia factorului de a finanța, dar aceasta privește bonitatea financiară, adică aspectele pecuniare, și mai puțin cele personale ale părților implicate în mecanismul factoringului. Tot astfel, trebuie reținut și faptul că regulile specifice contractelor intuitu personae, precum revocarea, moartea părților, incapacitatea etc., nu își găsesc aplicare în cazul contractului de factoring.

e. Contractul de factoring este cu executare succesivă, caracter ce denotă că raporturile specifice se derulează în timp. Aderentul transmite facturile acceptate de debitor, pe măsura nașterii creanțelor, după criteriile stabilite în contract, iar factorul avansează sumele corespunzătoare prețului convenit cu aderentul.

f. Contractul de factoring este un contract de adeziune, caracter ce se fundamentează pe aceea că factorul creditează aderentul cu sumele corespunzătoare prețului creanțelor cumpărate. Tocmai de aceea, în practică, clauzele contractului de factoring sunt stabilite de către factor și impuse aderentului prin contracte-tip, beneficiarul neavând decât în mică măsură posibilitatea de a le negocia.